PORECLE: o exprimare calitativa a efectelor poreclelor asupra trecutului personal

Nick Bowles, Beatriz Moreno, Celia Psaila şi Andrew Smith

Introducere:
Suntem patru psihoterapeuţi stagiari şi aceasta este o parte din cercetarea colaborativă, ce îndeplineşte o parte din cerinţele pentru obţinerea Diplomei de profesare în Psihoterapia Gestalt înregistrată la Consiliul Britanic de Psihoterapie. Rezultatele cercetării din studiile modulului privind dezvoltarea umană sunt luate în evidenţa Institutului de Psihoterapie Scarborough, ca parte a formării post-universitare în Psihoterapia Gestalt.
Subiectul cercetării de faţă îl constituie poreclele. Studiul urmăreşte să evalueze incidenţa poreclelor, insultelor şi altor forme de hărţuire verbală între participanţi şi să examineze tipurile de denumiri care sunt raportate şi impactul acestui comportament asupra lor.
Analizând literatura de specialitate disponibilă, am constatat că aceasta este limitată în termeni de cantitate, existând chiar mai puţină în ceea ce priveşte studiul de psihoterapie. Crozier et al (1991), de exemplu, au raportat în cercetarea lor că tachinarea referitoare la felul în care o persoană arată din punct de vedere fizic reprezintă forma cea mai frecventă (27% din cazurile raportate de tachinare), urmată îndeaproape de tachinarea legată de caracteristicile psihologice şi obiceiurile personale (26% din şicane). Acelaşi Crozier et al (2002) a explicat că un eşantion de 220 de adulţi au răspuns la un chestionar privind amintirile lor referitoare la insultele şi poreclele în timp ce erau la şcoală. Denumiri supărătoare au fost raportate de 141 de participanţi, care au spus că le-au făcut faţă în primul rând prin intermediul unor represalii verbale sau prin ignorare.
Metodologia cercetării:
Grupul cercetării a fost constituit din cei 4 psihoterapeuţi, cu un număr egal de femei şi bărbaţi şi diverşi în ceea ce priveşte etnia.
Fiind foarte îndepărtaţi geografic unii de alţii, am discutat despre modul de colectare a datelor şi am concluzionat că un grup concentrat cu un subiect larg ar încuraja repovestirea experienţelor de viaţă în ceea ce priveşte poreclele. Scopul este de a reuni experienţele, percepţiile şi atitudinile indivizilor disparaţi şi de a distila teme comune de analiză a transcrierilor.
S-a păstrat definiţia de porecle ca fiind orice nume dat de tine altora. S-a convenit că vor înregistra orice discuţie de grup şi vor avea înregistrarea transcrisă. S-a păstrat confidenţialitatea subiectului şi s-a respectat „Cod de etică” (SCPTI).
Ca şi grup de patru stagiari în psihoterapie, am discutat iniţial, pe o bază informală, argumentele pro şi contra de a folosi metode calitative sau cantitative pentru efectuarea cercetării noastre asupra poreclelor. Cauza şi efectul poreclelor, am simţit noi, nu s-ar lăsa pradă cercetării cantitative. Accentul s-a pus mai mult pe înţelesul poreclelor pentru fiecare individ, mai degrabă, decât demonstrarea statistică a naturii sau incidenţei poreclelor. Având în vedere că cercetarea cantitativă se bazează pe dimensiunea eşantionului mare, nu eram siguri cu privire la capacitatea noastră de a găsi un eşantion semnificativ, dat fiind constrângerile logistice al grupului de cercetare. Astfel, am selectat cercetarea calitativă ca metodologie de bază.
Ancheta calitativă urmăreşte să dea formă interpretării acestor viziuni şi are 3 domenii principale de studiu: de a stimula cunoştinţele celuilalt; cunoştinţe ale unui fenomen; cunoaştere reflexivă. Cunoaşterea fenomenelor a fost de un interes special pentru noi, deoarece subiectul porecle a fost văzut că un fenomen pe care noi, ca indivizi, l-am experimentat.
O abordare fenomenologică urmăreşte să înţeleagă esenţa unui fenomen experimentat de către persoanele vizate, fiind selectată din teoria înrădăcinată. Având suficient material de studiu în cadrul grupului de cercetare şi putându-ne inspira din experienţele tuturor participanţilor la studiu, nu mai este nevoie să extindem studiul şi dincolo de grup.
Am luat în considerare utilizarea unui chestionar deschis ca metodă de culegere a datelor. Când am dezbătut acest lucru mai târziu am ajuns la concluzia că am avea doar o singură întrebare de pus: „Care a fost impactul poreclelor asupra voastră de-a lungul vieţii?”, motiv pentru care am renunţat la ideea construirii unui chestionar.
Discuţiile noastre iniţiale au subliniat faptul că, deşi experimenta-serăm cum e să primeşti porecle, acest lucru s-a întâmplat în momente diferite din viaţa noastră. Am realizat că, pentru a obţine cât mai multe date posibile, ar trebui să ne concentrăm pe o întrebare principală, permiţând astfel atât copilăriei cât şi experienţelor din perioada maturităţii să fie incluse, ceea ce ar face posibil ca datele noastre să fie colectate în mod ecologic, fără presupoziţii ferme.
Ne-am întâlnit la Spitalul Sf. Ecaterina din Scarborough pe 11.12.2005, unde ne-am angajat într-un interviu cu privire la amintirile ce ţin de insultele şi poreclele din copilărie şi din timpul şcolii. S-a folosit un reportofon digital, iar discuţia a durat aproximativ 40 de minute. Odată finalizată, o copie a înregistrării în format electronic a fost trimisă prin email, membrilor grupului, care va aranja transcrierea. Un copist a fost contactat, iar termenii de funcţio-nare au fost trimişi grupului pentru aprobare înainte ca transcrierea să fie depusă.
Analiza datelor:
Prin citirea transcrierilor de mai multe ori, am realizat analiza datelor obţinute. S-a identificat ca temă principală identitatea şi, în conformitate cu aceasta, au existat mai multe subseturi de experienţă: confuzia, ruşinea, sentimentul de sine, identitatea gen, „cine sunt eu?”, alienarea, vârsta, drepturi de trecere şi incluziunea socială.
Confuzia a fost de diferite tipuri. Există o incertitudine cu privire la identitatea individuală care s-a pierdut în identitatea de grup. Pentru un membru al grupului, „Kiddo” a fost folosit ca termen generic de identificare pentru membrii familiei, dat de către mamă atât copiilor, cât şi tatălui: „Mama obişnuia să ne numească mereu Kiddo, dar ea ne numea pe toţi aşa”. Confuzie a apărut şi atunci când s-a dat un nume, iar înţelesul său şi intenţia erau neclare. „Când eram foarte tânăr aveam două nume. N-am înţeles niciodată de ce mi se spunea Tăieţei fărâmiţaţi”. În acea perioadă acest lucru a fost perceput ca „dulce şi duios”, dar mai târziu a fost considerat ca „batjocoritor”.
Ruşinea pare a fi legată, de cele mai multe ori, de nume şi de sentimentul de sine şi se poate datora mai multor motive. „Simt o ruşine profund chiar şi atunci când rostesc acel nume. Simt că are conotaţia de a nu fi îndeajuns de bun”. Efectul paralizant al ruşinii subminează încrederea în sine şi convingerile proprii. „M-am simţit foarte ofensat, dar nu am putut spune nimic… Am tăcut… pentru că eram nou venit în colectivul de la serviciu.”
Sentimentul de sine. Participanţii au experimentat o pierdere a sentimentului de sine în diferite moduri. Un mod este de a fi primit atât de multe nume încât individualitatea este pierdută. „Am sute de porecle. Este foarte dificil să obţii un sentiment de sine atunci când ai atât de multe nume diferite”. Încă un exemplu edificator este atunci când un nume este frecvent utilizat şi, în consecinţă, devine simbolul monotoniei. „Este numele cel mai plicticos, numele cel mai tipic britanic cred că şi tu îl poţi avea şi chiar nu spune absolut nimic despre mine”.
Identitatea de gen. Unuia dintre participanţii la acest studiu i s-a dat un mesaj clar cu privire la faptul că s-ar fi născut de sex greşit. Implicaţiile acestui lucru s-au manifestat printr-o aparentă indiferenţă faţă de băieţelul care era atunci. „Ea nu a avut o fată, ci un alt băiat şi a fost devastată. A spus asistentelor medicale: Puneţi-i ce nume vreţi voi.” Un alt exemplu este acela în care un nume este folosit pentru ambele sexe. „Cel de-al doilea prenume al meu a fost întotdeauna o problemă pentru că era Lyndsey. Asta a fost mereu foarte jenant pentru că, din ce am observat, era numele unei fete.”
Cine sunt eu? Numele pot fi folosite ca o armă în dizarmonia civilă. De exemplu, o participantă simţea că era ori persoana greşită ori persoana potrivită cu nume greşit. „Nu ar fi trebuit să fiu Sheilagh Margaret, trebuia să fiu Francesca (şi cred că şi Caroline a fost acolo pe undeva)”. De asemenea, există unii dintre participanţi porecliţi de către familiile lor şi apoi identificaţi după poreclă. „Care este numele fetiţei tale?” a fost o întrebare adresată mamei unui participant şi ea a uitat numele, nu mai ştia sau ştia numai porecla.
Drepturi de trecere. Numele pătrund în fiecare etapă a vieţii şi au efecte puternice asupra vieţii noastre. Acestea pot fi infantilizatoare sau un lucru nedorit simbolic care poate fi lăsat în urmă.
Infantilizare. Unii participanţi au comentat efectul infantilizator de perpetuare a denumirilor care li s-au dat atunci când erau foarte tineri. „Când eram copil nu puteam spune Andrew. De ani de zile am devenit Nanoo. Când creşti şi vrei să devii o persoană mai în vârstă eşti încă reţinut de acest lucru. „Oh, cum te cheamă? Nanoo. Incă mă calcă pe nervi.”
Adolescenţă. Poreclele şi puterea acestora se modifică dramatic, atunci când oamenii abordează adolescenţa.” Cred că poreclele nu au mai devenit opresive când eram prin clasa a şasea pentru că îmi amintesc că ne adresăm unii altora prin numele noastre creştine.”
Maturitate. În mod similar, atunci când oamenii păşesc în maturitate, efectul poreclelor se modifică din nou: „A fost experienţa cea mai uimitoare pentru oameni să mă strige deodată cu un nume care mi-a plăcut. A fost minunat.”
Înstrăinare. Numele pot fi foarte abuzive. Un participant a experimentat abuzuri de natură rasistă prin folosirea de porecle: „Cineva, cred eu, bine, nu m-a plăcut, cineva care nu era obişnuit cu un străin şi ea mi-a zis Ku Klux Klan.” Victimizarea din cauza caracteristicilor fizice este un alt domeniu de alienare şi abuz, „am fost numit Năsosul la şcoală, lucru foarte opresiv şi vătămător din partea unui prieten care obişnuia să mă numească aşa”.
Includere socială. Unii participanţi au experimentat şi situaţii în care poreclele lor erau utilizate pentru a arăta incluziunea socială: „Îmi ziceau chei de piuliţă, deoarece eram tehnician…”. Oferirea şi primirea de nume speciale pot crea intimitate şi inclusivitate. „Îl numesc pe partenerul meu Albastru şi el mă numeşte pe mine Roşu atunci când suntem toţi afectuoşi şi drăguţi.”
Impact emoţional. Impactul emoţional al numelor atribuite a fost variat. Există o dualitate cu privire la efectele insultelor făcute/primite şi acestea pot fi înţelese în termeni de polarităţi tematice, de exemplu izolarea şi apartenenţa, includerea şi excluderea, discriminarea şi acceptarea, identitatea şi anonimatul, puterea şi neputinţa. Poreclele, uneori, creşteau sentimentul de izolare şi confuzie, pierderea identităţii, pierderea simţului de sine, alienarea, discriminarea şi anonimatul. S-a constatat însă că acestea poate avea, de asemenea, un impact pozitiv asupra sinelui emoţional. Ele pot fi folosite pentru a desemna afecţiune, incluziune, identitate socială, familiaritate şi un sentiment de apartenenţă într-un mod intim special.
Interpretarea rezultatelor:
Cercetarea sugerează că numele au un efect puternic asupra noastră. Ne identificăm cu numele noastre. Amintirile mai vechi ţin de cum am fost numiţi, de ce am fost numiţi aşa şi ceea ce am fost şi modul în care a venit numirea are un efect profund asupra modului în care ne experimentăm pe noi înşine în cadrul familial şi, mai târziu, în lume.
Participanţi au raportat o profunzime în sentiment atât în” aici şi acum” în timpul discuţiilor despre porecle, precum şi o reconciliere mai durabilă cu trecutul după „aerisire” a ceea ce a fost ascuns până acum. Este evident că poreclele pot fi folosite ca o armă de distrugere atât pentru sentimentul de sine al unei persoane, cât şi pentru a-l îndepărta de un grup. De asemenea, poreclele pot fi utilizate drept toiag pentru a aduce oamenii mai aproape, pentru a îmbunătăţi procesul de grup sau a dezvolta un sentiment de coeziune între membri.
Poreclele pătrund în toate aspectele vieţii noastre. Ele încep înainte sau imediat după naştere, se stabilesc în copilărie şi pot dura până după moarte. Sentimente profunde apar atunci când începem să le discutăm, iar acestea pot rezulta chiar din subtilitatea unei schimbări de ortografie sau a unei pronunţii modificate. Distincţia între numele date şi asumate şi adoptate poate fi copleşitoare.
Susţinerea oricărei utilizări a poreclelor este conceptul de putere. Poreclele sunt folosite pentru a denigra „partea slabă” din cele două, probabil, atunci când partea percepută mai puternică se simte ameninţată. Acest lucru serveşte, apoi, la nevoia de a ameliora un sentiment de inadecvare într-o parte şi de a invada sentimentul de sine al unei alte persoane. Poreclele sunt, de asemenea, folosite pentru a include o parte slabă în una mai puternică, ca atunci când un grup urează bun venit unui nou membru în cadrul lor.
În termeni Gestalt, este clar că poreclele pot fi o formă de identificare proiectivă şi, prin urmare, o perturbare la frontiera de contact la stadiul de acţiune al ciclului Gestalt.
Datele arată de asemenea că numele pot funcţiona ca o modalitate de deformare. Un membru şi-a amintit cum mama sa deprimată în perioada postnatală l-a respins simbolic, prin refuzul de a-i da nume. Aceasta a fost o modalitate de a-şi nega conştientizarea sentimentului de dragoste, sau poate nu simţea chiar dragoste în acel moment pentru copilul nou-născut. Mama avea senzaţii şi obligaţii, dar a deviat aceste sentimente pentru că ea era în mod conştient supărată din cauza sexului copilului ei. Acest lucru sugerează un sentiment de introiecţie (Perls et al, 1972), în sensul că undeva, cineva a spus că ea ar avea sau ar trebui să aibă o fetiţă pentru a se simţi complet împlinită şi astfel s-ar completa ciclul de contact.
Unui cercetător, la vârsta de 6 săptămâni, i se dăduseră nume noi atunci când a fost adoptat. Pe scurt, identitatea sa anterioară a fost refuzată de către ambii părinţi adoptivi şi de către stat. Într-un fel, el a început din nou şi astfel şi-a introiectat noua identitate peste începuturile primei. Pentru că acest cercetător nu a fost conştient de identitatea sa anterioară şi, prin urmare, singura identitate de care este conştient este cea pe care o asociază cu numele dat. Acest lucru l-a ajutat să supravieţuiască mediului său în primele etape ale vieţii sale, dar poate va beneficia acum din reinvestigarea relevanţei a ceea ce poate fi introiectat, ceea ce este important de luat considerare, deoarece studiile noastre în dezvoltarea umană au arătat că identitatea începe să se formeze chiar înainte de naştere.
Poreclele nu au perturbat doar contactul în ciclul Gestalt (Clarkson, 2004). În multe feluri, poreclele au ajutat la dezvoltarea contactului pozitiv între oameni. Un cercetător vorbea despre apropierea de grupurile adolescentului prin folosirea de porecle. Poreclele l-au mobilizat în relaţionarea cu colegii lui şi au redus pericolul inerent în cadrul acestor tipuri de subgrupuri. Un cercetător a comentat cu privire la folosirea numelor intime între el şi partenerul său. Poreclele, aici, funcţionează ca o modalitate de consolidare a contactului şi ca un indicator care arată atunci când lucrurile sunt bune pentru cercetător şi partenerul său. Poreclele sporesc, prin urmare, contactul la stadiul de satisfacţie a ciclului Gestalt. Un alt cercetător, deşi parţial implicat într-o relaţie dificilă la locul de muncă, recunoaşte că un alt nume – un pseudonim sau o abreviere a numelui său complet original – este un indicator de acceptare. Pseudonimul este o modalitate de forţare a contactului cu oameni de calitate, precum şi mijloc de finalizare a ciclului Gestalt.
Concluzie:
Poreclele sunt deseori percepute ca fiind concepte negative. Ne amintim porecle din copilăria noastră care erau dureroase, lucruri care ţineau de excludere şi care au creat un sentiment de ostracizare. Descoperirile noastre arată că acest lucru nu se aplică în toate cazurile. Poreclele pot fi folosite în mod pozitiv, iar acest lucru este un concept util de amintit în cadrul întâlnirii terapeutice.

Bibliografie:
1. Ang, R.P. and Khoo, A. (2001) “The Relationship Between Psychopathology and Shame în Secondary School Students” Singapore.
2. Cresswell, J. (1998) Qualitative Inquiry & Research Design London: Sage
Crozier, W.R. and Dimmock, P.S. (1999) “Name-calling and nicknames în a sample of primary school children” British Journal of Education Psychology
3. Clarkson, Petruska (2004) Gestalt Counselling in Action. Sage: London
Dryden, Windy (Ed.) (2002) Handbook of Individual Therapy (4th Edition) Sage: London
4. Latner, Joel (1986) The Gestalt Therapy Book The Gestalt Journal Press Inc.: New York
5. McLeod, J. (2001) Qualitative Research în Counselling and Psychotherapy. London: Sage
6. Perls, Frederick, Hefferline, Ralph F., Goodman, Paul (1972) Gestalt Therapy: Excitement and Growth în the Human Personality. Souvenir Press: London.

Material preluat parțial din Jurnalul European Pentru Cercetare Calitativă în Psihoterapie, Nr.4/2009, tradus și adaptat de Colegiul redacțional al Revistei Inside

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s