COPACUL SI CASTORUL – poveste terapeutica

Daniela Serban

A fost odată într-o pădure un copac care nu arăta verde și viu ca ceilalți copaci. Arăta ca și cum ar fi fost lovit de fulger și a încetat să mai crească. Arăta ca și cum cineva i-ar fi retezat strâmb toate ramurile. Cei mai mulți dintre copacii din acea parte a pădurii credeau că era mort, pentru că unii copaci sunt capabili să rămână drepți mult timp după ce seva a ieșit din ei. Dar greșeau cu toții, pentru că în interiorul adânc, jos, acest copac avea viață. Pur și simplu nu a știut cum să crească și să se dezvolte într-un copac frumos cu frunze pline și sănătoase ca ceilalți copaci, pentru că într-adevăr fusese lovit de fulger și ars rău.

SA RISTI…

Două seminţe stăteau una lângă alta în pământul fertil de primăvară.
Prima sămânţă spuse: “Vreau să cresc! Vreau să-mi trimit rădăcinile cât mai adânc în pământ, şi să-mi înfig spre lumină mugurii prin scoarţa pământului…Vreau să-mi desfac bobocii mei gingaşi ca un semn că primăvara a venit… Vreau să simt căldura soarelui pe faţă şi binecuvântarea stropilor de rouă dimineaţa pe petalele mele!“
Şi ea crescu.

POVESTE FARA SFARSIT

Suntem fiinţe de rostiri şi de tăceri, care înaintăm uneori pe acelaşi drum, foarte aproape unii de alţii, dar mult mai rar ne aflăm in acelaşi timp pe cele patru drumuri care se numesc: A îndrăzni să ceri, A şti să dai, A putea să primeşti şi A-ţi asuma riscul de a refuza.

Era odată, pe o planetă foarte apropiată de a noastră, o femeie pe care o chema Da Deacord şi care făcea parte din tribul Spunetot. Un trib înrudit cu tribul Măsimtbineînpieleamea, Sănătoşii, veri cu Câtimpnuamîncercatcontinui şi cu Reuşescoricum. Şi încă multe altele, precum faimosul trib Amîncredereînmine, unde copiii, foarte devreme învaţă să îndrăznească să îşi exprime sentimentele, să îşi arate emoţiile, să vorbească despre ceea ce simt, să se poziţioneze, să se afirme în faţa celorlalţi, fără nici o reţinere.

PE O BARCA GOALA NU SE SUPARA NIMENI

Era o dată un student care se înfuria foarte repede pe tot ce i se întâmpla… nu că nu ar fi fost uşor, când toate îi mergeau mai mult pe dos. Maestrul lui s-a hotărât să îl conducă spre înţelegerea unui adevăr simplu care să îl facă să treacă mai împăcat prin viaţa lui şi prin viaţa celorlalţi. Aşa că l-a luat deoparte şi i-a spus:
– Dragul meu, să presupunem că eşti într-o barcă pe un fir de apă destul de îngust şi din sens opus vine o altă barcă, iar acea barcă este condusă de un om care, de voie sau de nevoie, intră în barca pe care o conduci tu; ce faci atunci?

SA INVETI DIN CADERI

Un bătrân călugar şi-a dus ucenicul într-o zi în pădure. Chiar dacă era în vârstă, îşi făcea cu multă abilitate loc prin lăstăriş, în timp ce ucenicul lui tot aluneca şi cădea de multe ori.
Tânărul se ridica şi mormăia de fiecare dată, dar continua să-şi urmeze îndrumătorul.
După o bună bucată de drum, au ajuns într-un luminiş. Fără se se oprească o clipă, bătrânul călugăr s-a întors pe drumul pe care veniseră.
– Nu m-ai învăţat nimic astăzi, spuse novicele după ce căzuse a mia oară.
– Te-am învăţat un lucru, dar nu ai reuşit să-l înţelegi, i-a răspuns bătrânul. Încerc să te învăţ cum să înfrunţi greşelile în viaţă.
– Şi cum ar trebui să le înfrunt? întrebă ucenicul.
– În acelaşi fel în care ar fi trebuit să înfrunţi fiecare căzătură din pădure, răspunse înţeleptul. În loc să blestemi locul unde ai căzut, trebuia să încerci să înţelegi, să observi ce te-a făcut să aluneci mai înainte.

http://www.romania-actualitati.ro/o_vorba_buna_43_sa_inveti_din_caderi-11556

CAT DE GREU E UN PAHAR CU APA?

Într-una din zile, profesorul a venit la facultate, ţinând mâna în sus, cu un pahar plin cu apă.
– Cât cântăreşte acest pahar? a întrebat profesorul.
– 150 grame, 300 grame, au răspuns studenţii.
– Nu pot afla exact ce greutate are dacă nu îl cântăresc, a răspuns profesorul. Dar ce se va întâmpla dacă ţin paharul în mâna timp de 5 minute?
– Nimic! au răspuns studenţii.
– Ce se va întâmpla dacă ţin paharul în mâna timp de o oră?
– O să simţiţi furnicături în mâna dreaptă! au răspuns studenţii.
– Foarte bine! Şi ce o să se întâmple dacă îl ţin aşa o zi întreagă?

LUMEA S-A ARANJAT SINGURA!

Un copil şi tatăl său călătoreau cu trenul. Călătoria trebuia să dureze circa o oră. Tatăl se aşeză comod şi se puse să citească o revistă. La un moment dat copilul îl întrerupse, întrebându-l:
– Tată, ce este clădirea aceea?
Tatăl se uită să vadă ceea ce i-a arătat copilul şi răspunse :
– Este o fabrică.
Începu din nou să citească când copilul îl întrebă din nou:
– Tată, când sosim?
Tatăl i-a spus că mai au încă de mers. A început din nou să citească, dar o altă întrebare a copilului îl întrerupse, urmate apoi de alte şi alte întrebări. Tatăl, disperat, căuta un mod pentru a-l face pe copil să se distreze.