M.A. Angela Carr

Pangelauternică și foarte serioasă în activitatea pe care o desfășoară, dar cu un deosebit simț al umorului, d-na Angela Carr poate fi caracterizată ca fiind profesorul perfect, pentru tinerii învățăcei în psihoterapie. Cu bune abilități organizatorice, exactitate și o căldură umană aparte, d-na Carr le cucerește repede admirația tuturor celor cu care vine în contact.

În primul rând atentă la oameni, d-na Angela Carr și-a început cariera ca asistent social, prin lucrul cu tinerii și cu cei fără adăpost (în cadrul Agenţiei ,,Alliance Psychological Services” și Trustului de Sănătate Publică (NHS) al Tees şi North East Yorkshire), ca mai apoi să continuie să-și arate dragostea față de semeni prin slujba de profesor la diferite instituții din Marea Britanie, între care Institutul de Pregătire Psihoterapeutică din Scarborough, Colegiul Darlington, Fundației Create și Colegiul Terţiar al Teeside.

Ulterior formându-se ca psihoterapeut, d-na Carr își desăvârșește vocația pentru lucrul cu oamenii, cu intuiție și o deosebită sensibilitate. De-a lungul celor peste zece ani de practică în câmpul terapiei, a activat în domenii precum: terapia ocupaţională/organizaţională, violenţa sexuală, violenţa domestică, siguranţa personală şi probleme de dependenţă, iar printre competențele sale profesionale se numără specializările în Consiliere pe probleme de abuz sexual (Serviciul de consiliere pentru viol și abuz sexual din Cleveland, 1999), Consiliere terapeutică (Breasla terapeutică de nord, 1999), Master în consiliere (Universitatea din York St.John, 2001), Consiliere de grup (Breasla terapeutică de nord, 2004), Supervizare Clinică (Universitatea din York St.John, 2005), Terapie cognitiv-comportamentală (2005) și Gestalt-terapie (2008).

În prezent, d-na Carr este membru al Consiliului Marii Britanii pentru Psihoterapie (UKCP) și formator si supervizor în Gestalt Terapie și Psihoterapie Integrativă.

În România, d-na Angela Carr desfășoară activitate de formator și supervizor în cadrul Asociației de Psihoterapie Integrativă, unde ne așteaptă, de câte ori are ocazia, cu multă bucurie de a ne împărtăși atât cunoștințe, cât și crâmpeie din viața ei profesională.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: