Marusa Zaletel

Îndrăgită madihanje-marusa-zaleteli ales prin prisma apropierii de care dă dovadă în munca cu cursanții, Marusa Zaletel este unul dintre formatorii pe cât de tineri, pe atât de experimentați. Într-un timp relativ scurt, din anul 2005 când a absolvit studiile universitare (Universitatea din Ljubljana), Marusa Zaletel a avut o rapidă ascensiune profesională ca psihoterapeut, certificându-se în acest domeniu în anul 2009, obţinând Certificatul de Psihoterapeut Integrativ (CPI) în cadrul Asociației Internaționale de Psihoterapie Integrativă (IIPA) și a Asociației Europene de Psihoterapie Integrativă (EAIP). Pasionată fiind și de latura pedagogică a profesiei noastre, Marusa Zaletel a absolvit cursurile Institutului European de Studii psihoterapeutice (Eurocops, 2012), devenind astfel și Supervizor Integrativ.

Dar certificările nu ar fi avut cu siguranță aceeași valoare profesională dacă nu ar fi fost încununate de o frumoasă muncă terapeutică din anul 2007, precum și de numeroase susțineri și participări la conferințe și workshopuri în cadrul Institutului pentru Psihoterapie Integrativă și Consiliere din Ljubliana (IPSA).

Între subdomeniile de excelență ale Marusei Zaletel se numără: tehnici de relaxare în psihoterapia integrativă, tulburări de personalitate, lucrul cu corpul în psihoterapia integrativă, psihoterapia cu Instanța Părintelui, scenariul de viață și remediul său, nevoile relaționale în psihoterapia integrativă.

Împletind bucuria exersării profesiei cu fructificarea bogatei experienței acumulate, Marusa Zaletel este autoarea a trei publicații de un deosebit interes pentru învățăceii acestei profesii:
– Zaletel, M. (2007), Folosirea respirației în psihoterapie, Kairos Jurnalul Sloven pentru Psihoterapie, 1 (3-4), str. 75-80
– Zaletel, M. (2010), Călătorie spre Integrare: Cazul Lara, Jurnalul Internațional de Psihoterapie Integrativă, 1 (1), p. 11-24
– Zaletel, M. Potocnik, J., Jalen, A (2013), Psihoterapie cu Instanța Părintelui – articolul este revizuit pentru a fi publicat în Jurnalul Internațional de Psihoterapie Integrativă

În România, Marusa Zaletel este formator și supervizor în cadrul Asociației de Psihoterapie Integrativă. Aici ne împărtășește din experiența ei, cu pasiune și profesionalism, reprezentând un adevărat model pentru mai tinerii sau mai vârstnicii noștri colegi.

Lasă un comentariu

Jurnal de psihoterapie integrativă