ETICA: DREPTUL LA CONFIDENTIALITATE

Motto: „Etica nu este nimic altceva decât venerația vieții” (Albert Schweitzer)

Elena-Carmen Țuca

Etica, ştiinţa care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viața socială, a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Considerată ca fiind şi filosofia asupra moralei, a binelui, a datoriei, având ca scop reflectarea şi generalizarea lumii concrete a moralităţii pentru o redirecţionare conştientă ulterioară, pe baza elaborării unor norme, etica există ca disciplină ştiinţifică încă din timpul lui Aristotel.
Termenul de etică provine din grecescul ethos, care înseamnă caracter sau obişnuinţă. Grecii, atunci când discutau despre principiile comportamentului uman, foloseau cuvântul ETHICOS derivat din ETHOS, cu sensul „din sau pentru morală”. Noţiunea de morală însă îşi are rădăcinile în cuvântul latin moralisi ce semnifică moravuri.
Chiar dacă în limbajul comun, etică şi morală sunt folosite deseori ca sinonime, filosofii disting etică de morală, astfel: morala se referă la comportamentul uman văzut prin prisma valorilor, iar etica se referă la studiul a tot ceea ce intră în această arie a moralei.
În decursul timpului, valorile fundamentale ce au stat la baza gândirii etice au fost: binele şi virtutea de la care a pornit etica binelui şi ale virtuţii din antichitate, în care scopul final al omului era fericirea, şi datoria ca punct de plecare al eticii datoriei din vremurile moderne, acţiunile omului fiind dictate de datorie.
Interesul oamenilor pentru problematica moralităţii este reflectat în curentele filosofice ale eticii de-a lungul timpului. Astfel, susţinătorii eticii teleologice afirmă că fericirea este scopul suprem al vieţii care poate fi atins prin credinţa în Dumnezeu şi respectarea legilor Sale. Hedonismul, ce-i are ca reprezentanţi pe Aristip şi J. St. Mill, promovează absenţa durerii din corp şi a suferinţei din suflet ca mijloc de realizare a fericirii, iar eudemonismul, susţinut de Platon şi Aristotel, teoretizează căutarea raţională a fericirii. Ambele teorii privilegiază ideea că valoarea mijloacelor (plăcerea,înţelepciunea) este determinată de valoarea scopului şi se centrează pe conţinutul acţiunii morale. Totuşi, hedonismul şi eudemonismul nu stabilesc cadrul necesar şi universal în care conţinutul unei acţiuni are deplină valabilitate morală.

Etica deontologică, ce îl are ca reprezentant pe Kant apreciază ca, indiferent de scop, acţiunile au valoare morală doar dacă sunt guvernate de principii normative a căror respectare asigură unei acţiuni caracter necesar şi universal.

Concepţia pragmatică contestă că gândirea ar reflecta realitatea susţinând ideea că acest proces cognitiv are rostul de a elabora reguli sau mijloace pentru acţiune. În felul acesta, pragmatismul identifică obiectul de cunoscut cu procesul cunoaşterii. Peirce a dezvoltat o concepţie generală asupra adevărului prin care susţine că nu există idei care sunt adevărate în sine, ci numai idei care devin adevărate în cursul acţiunii indivizilor, în măsura care dau rezultate.

Naturalismul explică conceptele de “bun” şi “trebuie” în termeni naturalişti, ca tot ceea ce asigură supravieţuirea speciei. Valorile etice sunt reduse la proprietăţile naturale, o acţiune fiind bună dacă este în conformitate cu funcţia corespunzătoare a naturii lucrului asupra căruia se acţionează.

Intuiţionismul consideră că binele nu este o calitate naturală, ci una nenaturală, pe care o percepem prin intuiţie, fapt pentru care atât Moore, Pritchard, cât şi Ross susţin că nu pot spune care edefiniţia binelui sau care sunt criteriile după care ceva este bun.

În ce priveşte emotivismul, acesta se caracterizează prin poziţia potrivit căreia “limbajul moral nu poartă un înţeles cognitiv obiectiv-valabil, ci spune doar care sunt opiniile vorbitorului”. Sursa acestor opinii este emoţia vorbitorului în faţa faptului moral sau imoral.

Prescriptivismul însă susţine că “specificul discursului evaluativ e, esenţialmente, orientarea acţiunilor”, fapt pentru care şi discursul etic trebuie înţeles că unul prescriptiv, de orientare a acţiunii oamenilor, astfel încât acestea să fie moralmente corecte.

Proiectivismul, pe de altă parte, readuce în discuţie necesitatea obiectivităţii valorilor cu care operează etică, dar punctul de vedere al lui Makie este acela că, în realitate, asemenea valori nu există, drept pentru care discursul moral e bazat pe o neînţelegere.

Realizationismul pune însă problema unităţii şi corelaţiei dintre valoare, înţeleasă ca “unitate organică” şi sens, ca disponibilitate spre depăşirea limitelor, a graniţelor.

Se disting patru funcţii ale eticii:
1. Funcţia cognitivă: se realizează prin patru momente distincte ale contactului cu lumea morală: momentul descriptiv ce constă în sistematizarea datelor vieţii morale, prin elaborarea unor tipologii şi studii ale structurii şi dezvoltării caracterelor; momentul analitico-sintetic în care se analizează conexiunile interne şi externe ale diferitor fenomene morale (conştiinţa, manifestarea, aprecierea, valorile, relaţiile, etc) şi se elaborează categoriile fundamentale ale moralei, care definesc esenţa specifică a vieţii morale; momentul explicativ ce constă în studierea factori ce explică geneza, structură, funcţiile morale, tipurile fundamentale de morală, progresul moral şi perspectivele acestui progres şi momentul comprehensiv, în care universul conceptual al eticii trece de la teoretician spre producătorul de fapte morale, iluminându-l pe cale raţională sau intuitivă, între cunoaşterea comună şi cea ştiinţifică realizându-se astfel necesara unitate.
2. Funcţia normativă (axiologică): constă în sistematizare, conceptualizare, raţionalizare şi comunicarea unor norme elaborate deja în sfera vieţii şi experienţei morale.
3. Funcţia persuasivă: ştiinţele normative nu numai explică, ci şi conving, însă este vorba despre o convingere pe calea deschiderii conştiinţei spre raţionalitatea şi eficienţa respectării normelor.
4. Funcţia educativă: dezvăluită încă din antichitate, Platon şi Aristotel consideră cunoaşterea binelui ca având un efect nemijlocit educativ ce antrenează direct respectul şi practicarea lui.

În literatura de specialitate sunt menţionate următoarele tipuri de etică: etica normativă care are ca scop prescrierea de reguli pe care comportamentul uman ar trebui să le respecte, etica descriptivă, etica explicativă, etica ştiinţifică a cărei norme sunt teoreme care se demonstrează după rigorile logicii şi ale ştiinţei şi etica profesională sau aplicată. Noţiunea de etică profesională este utilizata pentru desemnarea unui cod moral al unor oameni ce aparţin unei anumite profesii. Acesta este compus din diverse norme de conduită structurate în coduri deontologice.

Unul dintre cele mai sensibile aspecte precizate în codul etic al profesiei de psihoterapeut îl reprezintă dreptul la confidenţialitate.
Dreptul la confidenţialitate se aplică tuturor pacienţilor, fie că sunt minori sau majori. În cazul minorilor şi al celor care se află sub tutelă, aceştia au dreptul la o confidenţialitate parţială, în ideea în care toate datele obţinute în urma psihoterapiei vor fi dezvăluite părinţilor sau tutorilor, aceştia din urmă stabilind dacă informaţiile obţinute în cabinet pot fi împărtăşite unei a treia părţi sau nu.
Informaţiile privind pacientul pot fi divulgate de către terapeut unei a treia părţi dacă psihoterapeutul cere acordul explicit al clientului, fie în interesul direct al acestuia din urmă, cum ar putea fi solicitarea unor date de către medicul curant al clientului, fie pentru că este important pentru psihoterapeut să facă o prezentare de caz în care este necesar să precizeze şi unele detalii care pot duce la identificarea pacientului său.
Nu reprezintă încălcare dreptului la confidenţialitate divulgarea unor informaţii către o terță persoană în scopul unei supervizări sau în scopul unei comunicări cu caracter ştiinţific, atâta timp cât s-au eliminat toate informaţiile care ar putea duce la identificarea clientului, motiv pentru care, în acest caz, cererea consimţământului pacientului privind divulgarea unor informaţii obţinute în cadrul terapiei nu mai este necesară.
Codul etic al profesiei de psihoterapeut precizează că sunt trei excepţii în care este necesară divulgarea secretului profesional:

  • protecţia sănătăţii publice,
  • prevenirea unui pericol iminent,
  • prevenirea săvârşirii unei fapte penale sau pentru împiedicarea producerii rezultatului unei asemenea fapte ori pentru înlăturarea urmărilor prejudiciabile ale unei asemenea fapte.

Ruperea confidenţialităţii de către consilierii persoanelor seropozitive reprezintă o mare dilemă, în care interferează drepturile persoanei cu necesitatea dezvăluirii acestui lucru de către consilier. Există cazuri în care acest lucru este necesar şi inevitabil: dacă persoana infectată are o boală psihică sau nu are discernământ sau care nu îşi poate purta singură de grijă sau atunci când riscul transmiterii HIV este foarte mare (exemplu: un agresor sexual) ori când persoana seropozitivă infectează cu bună ştiinţă alte persoane, lucru pedepsit de altfel prin lege.
Asemănător cu secretul spovedaniei, dreptul la confidenţialitate conferă un sentiment de securitate pacientului, permiţându-i acestuia să destăinuie în fata psihoterapeutului chiar şi cele mai ascunse detalii ale vieţii lui, totul întru atingerea scopului terapeutic: soluţionarea problemei clientului.

BIBLIOGRAFIE:
1. Didier Julia (1996), Dicționar de filosofie, Editura Univers Enciclopedic,București
2. Cătineanu T.(1982), Elemente de etică, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca
3. Valorile și adevărul moral, Selecție, traducere și note de Valentin Mureșan; Editura Alternative, 1995.
4. Ghid de asistență psihologică a persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA (2004) al Fundației „Alături de voi”, Iași
5. Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică al Colegiului Psihologilor din România

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s