ARTA DE A FI PARINTE

Claudia Patarlageanu

„Pentru a putea recunoaște spiritul universal și ominiprezent al adevărului, trebuie
să fi capabil să iubești cea mai neînsemnată creatură – pe tine însuți.” – Gandhi

În momentul în care creezi o operă de artă, îți mobilizezi întreaga ființă în realizarea ei. Spre exemplu, nu este suficient să arunci niște culori pe o pânză și apoi să afirmi că ai făcut o operă de artă. O pictură, indiferent de conținutul ei, are un subiect, transmite un mesaj – mesajul pe care dorește pictorul să-l materializeze prin acea lucrare – el este cel ce transmite prin intermediul formelor, culorilor ceea ce simte în acel moment. Oricine poate încerca să picteze, spre exemplu, o pădure de mesteceni, dar cu siguranță nu va putea surprinde cu vârful pensulei acel mesaj subtil pe care ți-l transmite pictorul care admiră pădurea cu toată ființa lui iar apoi o transpune pe pânză.Consider că a fi părinte este o artă în adevăratul sens al cuvântului deoarece presupune implicare totală, asumare, conștientizarea mesajului pe care vrei să-l transmiți copilului. Este esențial să știi de ce ai ales să dai viață, să conștientizezi acea motivație intrinsecă care te-a determinat să alegi să devii părinte. Un copil nu poate fi o greșeală, dar din păcate mulți sunt greșeli înfăptuite de oameni care cred că pot fi „pictori ai vieții”, fără să știe ce înseamnă asta, fără nici o dorința de asumare a propriilor acțiuni, fără să conștientizeze că vor juca rolul de creatori și modelatori ai unei vieți. Câteodată asiști neputincios la dramele ce le trăiesc copiii deoarece, au avut neșansa sau poate așa le-a fost sortit deoarece consider că nimic nu este întâmplător, să apară în familii care nu au cum să creeze o operă de artă deoarece le lipsesc toate cele necesare – nici măcar acea dorință intrinsecă de a porni pe această cale a creației.
Sunt organizate o serie de cursuri de parenting în care se oferă informație prețioasă tuturor doritorilor de a învăța și de a face ce este mai bine pentru copii, dar oare i-a întrebat cineva vreodată pe acei părinți dornici de creație cum a fost copilăria lor, care au fost traumele lor.
Oare conștientizează propria lor experiență de copii pentru a putea oferi mai departe ceva valoros? Este extraordinar să poți avea acces la informație și dorința de a te dezvolta și evolua, dar primul pas ar fi să privim adânc în noi și să descoperim ce fel de copilărie am avut, ce relație am avut cu părinții și așa mai departe. Cum poate un părinte să fie un exemplu pozitiv și constructiv pentru copilul său dacă nu i-a spus nimeni „te iubesc”, dacă nu a avut nimeni o vorbă bună pentru el, dacă a fost continuu rușinat, criticat, judecat, împiedicat și lista poate continua. Cum poate deveni un bărbat un bun tată pentru fata lui când în familie a văzut că femeile sunt umilite iar rolul lor este să îngrijească de copii, să facă curățenie, mâncare și atât. Ce va învăța acea fetiță, viitoare femeie ce va ajunge la un moment dat în punctul de a-și construi o familie.
La un moment dat, am lucrat cu o tânără și am întrebat-o ce consideri că oferă o femeie într-o relație? Răspunsul a fost pe măsura experienței trăite „mâncare, curățenie și cam atât.”
Sau ce fel de bărbat va deveni un băiețel care abia de-și vede părinții și scrie pe o hârtie „mami, tati când o să vă pot vedea mai mult….” Ce scuze mai au părinții pentru acest băiat sau pentru orice alt copil care tânjește după acea relație totală cu părinții?
Zilnic văd copii ce trăiesc această situație și întâlnesc adulți care în prezent joacă rolul de părinți iar când încep să vorbească despre copilăria lor încep să plângă pentru că copilul din ei încă suferă, dar a îngropat atât de adânc toate acele traume sau neâmpliniri încât aproape devin o umbă, dar comportamentul pe care-l au față de copil spune totul.
Pânza pe care încep să pună culorile vorbește de la sine.
Cred că ar fi mult mai util să se organizeze mai multe cursuri de dezvoltare personală, despre cum să devenim părinți mai buni vindecând copilul din noi.
Ce poți oferi propriului copil sau copii, dacă copilul din tine suferă? Toată suferința copilului ce coexistă alături de adultul ce a devenit este mascată sau ascunsă cu dibăcie în goana materială „muncesc ca să te bucuri tu de tot ce ai….”, „e vorba despre cariera mea – eu asta doresc…”, „ nu știu ce să fac cu el/ea….nu pot să stau acasă”, „este îngrozitor….nu mai suport, îi dau orice numai să tacă din gură…”, „nu pot merge cu el nicăieri că mă face de rușine….urlă și face……”, „sunt îngrozită când plecăm împreună că se uită toți la mine.” Replicile sunt fără număr, dar pentru mine nasc o primă întrebare „care este motivul pentru care ați dat viață, dacă nu vreți să vă asumați nimic din ce are legătură cu ea?”. Următoarea întrebare este legată de copilăria fiecăruia – ce ți-au oferit ție părinții ca să poți oferi mai departe deoarece știm că propria experiență este „manualul pentru a ne descurca în viață”.
Copiii cresc și de la sine că acesta este mersul lucrurilor, dar nu vor strălucii niciodată ca o operă de artă deoarece nu au existat artiștii care să îmbine culorile cu acea sensibilitatea și dăruire care aparține artistului care este conștient de ceea ce face. O mâzgâleală nu poate deveni o operă oricare ar fi dorința realizatorului.
Copiii reprezintă cel mai de preț dar al vieții, dar consider că este important să știi ce vrei să faci cu el.
Nu poți fi părinte cu jumătate de normă dacă dorești să modelezi un adult întreg care să știe să iubească, să-și asume, să se adapteze, să se implice, să se conștientizeze. A fi părinte înseamnă să fi artist, să știi să îmbini toate elementele pentru a transmite și construi ceea ce ți-ai dorit – un copil iubit, cu experiențe diverse, ce a primit atenție și a crescut într-un mediu echilibrat, un copil ce se adaptează vremurilor și cerințelor cu „rezervorul emoțional plin”, un copil ce știe să spună ce are de spus fără să se simtă rușinat sau vinovat, un copil căruia nu-i este teamă să întrebe sau să se manifeste, un copil care știe să facă alegeri pentru el și nu să acționeze doar în funcție de ce-i dictează mediul.
Nimeni nu spune că este ușor sau că totul decurge conform unui plan bine stabilit, dar în momentul în care adultul ia decizia de a da viață, ar fi extraordinar dacă ar conștientiza decizia și consecințele ce se nasc în urma materializării ei.
Degeaba stăm și ne întrebăm de ce a crescut numărul depresiilor în rândul copiilor, de ce sunt atât de agresivi, de ce se izolează de restul lumii, de ce nu se adaptează ritmului și cerințelor școlii și a vieții în general când consider că ar fi extrem de util ca cei ce intră pe această cale să conștientizeze nu numai decizia ci și implicațiile care se nasc, responsabilitățile și bagajul pe care-l cară fiecare în spate datorită propriilor experiențe.
Este nevoie de multă dragoste de sine pentru a putea oferi puilor noștrii puterea ei.
Dragostea este cea mai subtilă putere din lume”- Gandhi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s