CALATORIND IN UNA DINTRE CELE MAI DUREROASE SI PUSTII TARAMURI ALE SUFLETULUI UMAN – EXPERIENTA DEPRESIVA

Daniela Dumitru

„Depresia a fost cea mai rea experiență pe care am trăit-o. În acea stare am decis că cel mai bine pentru mine și cei din jurul meu este să mă sinucid. Nimic altceva nu mai avea sens. Nu mai existau sentimente, nu mai erau posibilități, nu mai erau vise. Am preferat să nu vorbesc despre ceea ce simțeam cu nimeni din jur, nu am cerut ajutor și eram foarte hotărâtă să închei toate socotelile cu viața. Dar viața are planurile ei, doar de ea știute. Tentativa de suicid, nereușită, m-a ajutat să înțeleg că nu moartea este soluția problemelor mele. Treptat, mi-am recâștigat sentimentele, posibilitățile și speranțele. Depresia a fost un moment important în viață, de cotitură. Ea mi-a permis să privesc viața dintr-o altă perspectivă, să o prețuiesc și să fac tot ce pot mai bine atâta timp cât trăiesc. Mi-a permis să caut și să accept suportul celor din jurul meu atunci când îmi este greu și să înțeleg cât de puternică sunt pentru că am reușit să trec prin ea.” (A.M., 36 ani)
Organizația Mondială a Sănătății cotează depresia ca fiind una dintre primele patru cele mai urgente probleme de sănătate ale omenirii și până în 2020 și chiar 2030 se previzionează că va atinge locul doi în acest clasament!
Depresia afectează sute de milioane de oameni din întreaga lume, chiar și copii. Datele statistice arată cam așa: cel puțin 20% dintre femei și 12% dintre bărbați se confruntă cu depresia de-a lungul vieții și 15% din persoanele care suferă de depresie comit suicid.
Cu toate acestea, depresia încă rămâne ascunsă pentru mulți dintre cei afectați – nu e tratată, nu se vorbește despre ea, ori este negată.
În acest articol mă refer la depresie utilizând expresia de „experiență depresivă” deoarece, depresia, dincolo de a fi un diagnostic, este o experiență de viață – poate nu o experiență plăcută, dar în mod evident, o experiență cu sens.

Ce este experiența depresivă?
Este o tulburare afectivă datorată pierderii speranței în fața zădărniciei încercărilor repetate de a ajunge la ceva dorit.
Această experiență este diferită de experiența doliului. Dacă în cazul pierderii cuiva drag, o persoană pierde un altul de care este atașată, în cazul depresiei, ea pierde condițiile care fac posibilă o astfel de legătură.
Conform sistemelor de diagnostic psihiatric (DSM IV), în stabilirea unui diagnostic de depresie și pentru măsurarea profunzimii acesteia se au în vedere prezența pe anumite perioade de timp a unui număr de simptome dintr-o listă de simptome, precum:
– dispoziție depresivă – tristețe, starea de „fără chef ” la adulți sau stare iritabilă la copii și adolescenți,
– lipsa interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile,
– pierdere sau câștig în greutate,
– insomnie sau hipersomnie,
– activitate motorie agitată sau încetinită,
– lipsa energiei sau oboseală,
– sentimente de culpabilizare excesivă,
– capacitate redusă de concentrare sau decizie,
– idei recurente de moarte, planuri de suicid.
Asociate acestor simptome sunt și sentimente de tristețe, iritabilitate, meditativitate, anxietate, acuze de durere, dificultăți în relațiile intime, interacțiuni sociale mai puțin satisfăcătoare, dificultăți în activitatea sexuală.

Experiența depresivă – de la reacția de apărare sănătoasă a organismului la un mod patologic de relaționare.
Emoțiile au rolul de a crea în interiorul organismului stări care să ne permită să gestionăm în mod eficient situațiile cu care ne confruntăm. Așa cum durerea simțită la tăierea cu un obiect ascuțit are rolul de a ne proteja contra unei răniri și mai profunde, tot așa și emoțiile au acest rol de protecție.
În această perspectivă, starea emoțională de depresie poate fi văzută ca cea mai bună modalitate de autoreglare a organismului pentru a face față unei situații dificile.
Când o persoană își pierde interesul pentru ceva pe care crede că nu îl poate obține în viața sa, atunci nu mai luptă pentru a obține acel ceva și, în acest mod, se protejează de a fi rănit sau distrus. În această situație organismul este comutat pe modul „în așteptare”: eforturile sunt reduse, energia este scăzută, nivelul activității și intensitatea experiențelor sunt limitate.
Este la fel ca în hibernarea în cazul animalelor sălbatice – persoana a atins un punct în care continuarea activității ar însemna o risipă de energie. De aceea, experiența depresivă îi permite persoanei să își ia un răgaz pentru a analiza situația și pentru a lua o decizie sau pentru a crea strategii alternative.
Este un timp bun pentru a căuta sensul acestei stări pentru că experiența depresivă poate semnala apariția unei etape de tranziție în viață când „Nu mai merge să fac ceea ce făceam” și ne poate reorienta spre căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce am de ales?”.
Când o persoană folosește modalitatea depresivă de relaționare cu mediul ca un fel de autoreglare atunci vorbim despre o adaptare depresivă. Este o adaptare creativă care ajută la gestionarea anumitor situații de viață, atunci când e mai profitabilă reducerea eforturilor.
Când această adaptare nu este posibilă și persoana folosește în viața sa un comportament depresiv într-un mod rigid și stereotip, mecanismul, care inițial are rolul de autoreglare a organismului, se manifestă ca o apărare rigidă, neregulată, patologică, devenind un mecanism epuizant și devastator. Este polul opus al experienței depresive văzute ca reacție de apărare sănătoasă, în care persoana trăiește depresia ca o suferință care îi limitează capacitatea de a se adapta.
Este ca atunci când durerea care inițial are rolul să prevină durerea mai profundă, devine o durere cronică, paralizantă.
Acest comportament rigid poate fi descris ca un cerc vicios: scade abilitatea organismului de a gestiona atât propriile procese mentale și fizice, cât și solicitările externe, ceea ce duce la și mai multe eșecuri și, în consecință, duce la adâncirea stării depresive și mai departe la o scădere și mai accentuată a capacității organismului.

Cum este experimentată experiența depresivă?
Persoana deprimată este copleșită de teamă, singurătate, nesiguranță, deznădejde și rușine, se confruntă cu gânduri iraționale și cu incapacitatea de a se bucura sau de a aștepta cu interes ceva.
De asemenea experimentează nu atât sentimentul deznădejdii, cât mai degrabă o senzație continuă de greutate fizică, corpul fiind perceput ca fiind greu sau gol. Persoana poate experimenta lipsa oricărui fel de sentiment, o senzație de vid interior și o lipsă de energie care poate duce la încetinirea funcțiilor psiho-motorii. Nu mai are suficientă energie pentru a merge mai departe, lipsesc auto-susținerea, voința și motivația și rămâne izolată în trecut, fără să poată imagina un viitor.
Reacția obișnuită a familiei sau a persoanelor apropiate ori semnificative este mai întâi optimistă, de încurajare: „Haide, o să fie bine în curând. Haide să ne distrăm, o să te ajute să treci peste asta.” Mai târziu, când eforturile lor se dovedesc ineficiente, starea depresivă nu este tratată și ei obosesc, aleg să se protejeze și să se retragă de lângă persoana deprimată.
În experiențele depresive severe persoana se confruntă cu o lipsă totală de interes în care nimic nu este relevant și nu există nicio intenție. E un fel de finiș, un timp și spațiu arid, fără posibilități, în care prezentul viu, mereu necunoscut și plin de potențialități nu există. În astfel de situații depresia conduce la suicid.

Rolul semnificativ al factorilor biologici și psiho-sociologici în experiența depresivă patologică.
Predispoziția genetică poate fi răspunzătoare în situații solicitante când persoanele reacționează preponderant într-o manieră depresivă, datorită unui deficit de neuroplasticitate a sistemului nervos central. Creierul funcționează într-un mod rigid, neavând capacitatea de a reacționa flexibil la situațiile curente de viață.
În ce privește rolul factorilor psihologici și sociali, o persoană care a experimentat pierderi semnificative în primele etape ale vieții conservă această experiență sub forma așa numitelor scheme emoționale depresogene. Dacă mai târziu se regăsește într-o situație de pierdere semnificativă, deci similară cu experiențele traumatice timpurii, atunci reacțiile sale emoționale pot activa aceste scheme. Aceste scheme reprezintă tipare rigide care afectează atât modul în care este percepută realitatea cât și experimentarea realității: o persoană simte absența dragostei, se simte umilită, blocată și neputincioasă și nu este capabilă să mobilizeze o reacție alternativă.
De asemenea, experiențele de pierderi pot fi transmise de la o generație la următoarele, pe calea legăturilor sufletești dintre părinți și copii și astfel, consecințele experiențelor de pierdere ale părinților, nerezolvate, se regăsesc la copiii lor sub forma depresiei, ideației suicidare.

A cere ajutor este inteligent.
Explorarea experienței depresive într-un proces psihoterapeutic ajută persoana să descopere noi alternative, să deblocheze modalitățile rigide de relaționare, să își accepte limitările, să găsească cele mai bune modalități de a-și exprima creativitatea, să integreze această experiență în contextul istoriei sale de viață și să îi confere o semnificație.

Bibliografie:
1. Depression – A Global Crises. World Mental Health Day, October 10 2012. Găsit în http://www.who.int/mental_health/management/depression/en/
2. Francesetti G., Roubal, J. (2014). Aplicații Clinice ale Psihoterapiei Gestalt. Abordarea experiențelor depresive din perspectiva terapiei Gestalt. București: Editura Gestalt Books.
3. Manual de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, DSM IV. (2003). București: Editura Asociației psihiatrilor liberi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s