INCEPUT DE POVESTE…

    

             A fost odată ca niciodată… Însă ce vă voi povesti în continuare nu e un basm, ci doar începutul poveştii de viaţă al Revistei Inside…
Născută sub bagheta ocrotitoare a naşei Alina Perşa de la Satu Mare, publicaţia aici de faţă a fost încredințată spre creştere grupului redacţional.    Nerăbdători, însă în acelaşi timp emoţionaţi, am vrut să ştim cât mai multe despre copilul nostru.
Am aflat că se numeşte Inside şi la început de drum fiind, nu avea o personalitate conturată, aşa că i-am ursit cu toţii să aibă înţelepciunea Integrării ca ingredient de viaţă, ancorarea în Reperele ştiinţifice interne şi internaţionale, curiozitatea descoperirii Conexiunilor şi precizia Tehnicilor şi aplicațiilor în practica psihoterapiei integrative.
Am hrănit-o apoi cu articole pentru toate gusturile şi am îmbrăcat-o în nuanţe calde prin poze şi grafică.
Pregătită să stea în faţa cititorilor şi cu o identitate bine stabilită, revista noastră are câte ceva de dăruit tuturor, fie că e vorba de studenţii din formare în Psihoterapia Integrativă, fie publicului larg, încercând să atingă punctele de interes pe un spectru cât mai cuprinzător.
Asemeni năzdravanului din poveste, care promite să crească într-un număr cât alte publicaţii în zece, Revista Inside porneşte cu pași siguri şi entuziaşti pe drumul către inima voastră!

Elena-Carmen Țuca,
Redactor coordonator

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s