INTEGRAREA UMBREI – UNUL DINTRE OBIECTIVELE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI PSIHOTERAPEUTIC

Giulia Negură

Motto:
,,Crusta noastră de civilizaţie ascunde un soi de brută cu aspect preistoric ….” (Carl Gustav Jung)

Adevăr sau Provocare!” este jocul cu care, cu siguranţă v-aţi intersectat în copilăria sau adolescenţa voastră. Mi-ar plăcea să ne imaginăm, pentru un moment, că am putea juca din nou acest joc. Cum ar fi pentru voi dacă v-aş provoca să vă priviţi ca într-o oglindă în care tendinţe precum furia, agresivitatea, frica, instinctele sexuale, ostilitatea, curiozitatea şi, poate, multe altele, ar fi atât de clar reflectate, încât această imagine, deloc agreabilă,  v-ar determina să vă simţiţi într-atât de străini de ea, încât să puteţi afirma cu voce tare că oglinda nu este bună. Voi nu sunteţi aşa, poate alţii da, dar nu voi!
Da, ştiu, şi mie mi se întâmplă. Înţeleg cum este pentru că am trecut şi încă mai trec, uneori, pe acolo. Mulţi dintre noi suntem la acest nivel al dezvoltării noastre – nivelul blocării în propriul Supraeu. Acest nivel nu reprezintă altceva decât stadiul negării faţă de ceilalţi, dar mai ales faţă de noi înşine a părţilor negative ale personalităţii noastre. Negăm ca nefiind ale noastre toate acele trăsături care nu ne-ar face cinste, dacă le-am recunoaşte. Este mult mai liniştitor să nu le recunoaştem, să nu le confruntăm. Este mult mai confortabil să ne convingem de imaginea noastră pozitivă, la care lucrăm din greu zi de zi, pentru a ne creea masca perfectă pentru „public”. Iar acest proces ne iese, uneori, atât de bine, încât ajungem să ne convingem că această imagine ne reprezintă cu mare acurateţe, ajungem să credem cu convingere că noi suntem de fapt „măştile” noastre.
Dar, poate că lucrurile nu ar sta chiar atât de rău dacă aceste tendinţe, refuzate conştiinţei, ar putea dispărea doar pentru simplul fapt că nu sunt recunoscute sau nu sunt plăcute. Din păcate însă, nu aşa se întâmplă în realitate. „Oricît s-ar strădui în acest sens, tendinţele respective nu dispar pur şi simplu. Din moment ce ele există, tot ce poate face individul este să pretindă că aparţin altcuiva. Oricui altcuiva, numai sieşi nu. Prin urmare, de fapt, nu izbuteşte să nege tendinţele, ci doar faptul că sunt ale lui. În consecinţă, omul începe să creadă că aceste tendinţe sunt non-sine, străine, exterioare lui; îşi îngustează astfel graniţele încît să excludă tendinţele nedorite. Acestea, înstrăinate, sunt proiectate sub forma Umbrei, iar individul se identifică doar cu ceea ce a rămas: o imagine de sine îngustată, sărăcită şi incorectă: Supraeul” (Wilber, 2005, pg. 35).
Şi uite aşa, plecând de la joculeţul nostru copilăresc, am ajuns la conceptul de Umbră. Dar oare cum au ajuns înaintaşii noştri, cărora le datorăm toată cunoaşterea noastră, fără de care nu am mai fi putut să fim astăzi ceea ce suntem?

Ce este Umbra şi cum apare aceasta în cadrul procesului de formare a Eu-lui
Din punct de vedere fizic, Umbra este considerată ca fiind „lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină” (DEX-online). Cu siguranţă că acesta este sensul pe care l-a întrevăzut şi Jung, din punct de vedere psihologic însă, când şi-a imaginat părţile ascunse ale personalităţii noastre. Dar cum ia naştere această parte ascunsă a psihicului nostru?
Ulterior venirii pe lume a fiinţei umane, pentru aceasta începe procesul de formare a      Eu-lui, destul de timpuriu, la început în cadrul diadei mamă-copil, apoi într-un mediu tot mai larg, în familie şi în societate. În acest proces, anumite tendinţe înnăscute şi acţiuni ale copilului vor fi acceptate de către mamă şi familie, în timp ce altele nu vor fi valorizate pozitiv, fiind respinse. Tendinţele acceptate vor fi păstrate la nivelul conştient. Impulsurile care sunt respinse însă, nu sunt pur şi simplu pierdute, ele tind să formeze o altă imagine, a unui eu neacceptat, un alter-ego, prin „împingerea” lor din conştiinţă spre partea inconştientului personal. „Acest alter-ego este ceea ce Jung numeşte Umbra, pentru că atunci când una dintre părţile diadei de contrarii este adusă în conştientului, cealaltă cade metaforic în inconştientului” (Hall, 2013, pg. 23). Sau, aşa cum afirma A. Nuţă, „Umbra nu există fără soare, şi nici umbra în sens psihologic nu există fără soarele Eu-lui conştient” (Nuţă, 2009, pg. 1).
Prin urmare. ideea de Umbră la nivel individual trebuie înţeleasă ca fiind o latură potenţială a Eu-lui aflat în dezvoltare care continuă să conţină un sens al identităţii personale, chiar dacă unul respins şi de neacceptat. Nu putem să descriem o persoană vorbind doar despre latura conştientă a Eu-lui său, fără a considera şi latura sa ferită conştiinţei, deoarece aceasta face parte integrantă dintr-un tot unitar. Deşi această parte a fost îndepărtată în urma clivajului timpuriu (în copilărie) survenit în procesul de formare a Eu-lui, multe dintre elementele care o compun sunt de fapt necesare pentru funcţionarea adecvată şi sănătoasă a adultului. „De exemplu, impulsurile agresive şi impulsurile sexuale sunt adesea disociate, de vreme ce în copilărie exprimarea lor este considerată inadecvată sau inacceptabilă din punct de vedere cultural şi supărătoare pentru părinţi; dar acestea sunt calităţi esenţiale ale personalităţii normale adulte, care le poate modela şi integra într-o manieră care nu este accesibilă structurii Eu-lui imatur al unui copil” (Hall, 2013, pg. 24). Prin urmare, o reintegrare a Umbrei în personalitatea individului este un aspect ce nu trebuie deloc neglijat.
Dar conţinuturile Umbrei nu se limitează numai la nivel individual, în planul inconştientului personal. Pentru continuarea analizei noastre, vom face o scurtă incursiune în terminologia psihanalitică, plecând de la Freud. În opinia lui Jung, meritul de a fi „văzut” clivajul dintre părţile luminoase şi cele întunecoase ale psihicului şi personalităţii umane îi revine lui Freud. Freud este primul care a dezvăluit abisul de întuneric din natura umană (numit inconştient), pe care dogmatismul religios al epocii a încercat să îl ascundă. Deci, la început, conceptul de inconştient a fost mărginit la desemnarea conţinuturilor refulate sau uitate. Pentru Freud inconştientul nu era în esenţă nimic altceva decât sediul acestor conţinuturi uitate şi refulate. Ca atare, conform acestei viziuni, inconştientul avea o natură exclusiv personală. Ulterior, printr-o analiză mai aprofundată, Jung este cel care a sesizat că modul de gândire al inconştientului este de natură arhaico-mitologic. Fără îndoială, un strat oarecum superficial al inconştientului este personal (pe care l-a denumit inconştient personal), dar acesta se sprijină pe un strat mai adânc, care nu mai provine din experienţa personală, ci este înnăscut. Acest strat a fost denumit de Jung inconştient colectiv. „M-am oprit la expresia întrucât acest inconştient nu este individual, ci universal, adică, în opoziţie cu psihismul individual, cuprinde conţinuturi şi moduri de comportament identice la toţi indivizii, indiferent de locu1 naşterii. Acelaşi la toţi oamenii, e1 formează baza psihică de natură suprapersonală, prezentă în fiecare. (…) Conţinuturile inconştientului personal sunt în principal aşa-numitele complexe afective, care constituie intimitatea personală a vieţii psihice, în schimb, conţinuturile inconştientului colectiv sunt aşa-numitele arhetipuri” (Jung, 1994, pg.58). Spre deosebire de conţinuturile inconştientului personal care sunt dobândite în cursul vieţii individului, arhetipurile, conţinuturile inconştientului colectiv, sunt dintotdeauna şi a priori prezente, sunt acele „părţi moştenite din psihic, tipare structurate ale activităţii psihologice, legate de instinct” (Samuels, 2014, pg.39). Când vorbeşte despre arhetipuri, Jung afirmă că Umbra este unul dintre arhetipurile care influenţează, respectiv perturbă, cel mai frecvent şi cel mai intens Eul. Dar, în acelaşi timp, este şi figura cea mai uşor accesibilă experienţei, deoarece natura sa poate fi în mare măsură dedusă din conţinuturile inconştientului personal” (Jung, 1994, pg. 136). Prin urmare, în viziunea lui Jung, Umbra are un caracter personal, este ceea ce numim Umbra personală a fiecărui individ, ca parte care aparţine inconştientului personal, dar, în acelaşi timp, Umbra are şi un caracter universal, Umbra colectivă, componentă arhetipală a inconştientului colectiv.
Ca element individual, personal, Umbra are o funcţie compensatorie şi se manifestă în special prin intermediul viselor şi al proiecţiilor.
Un alt aspect foarte important şi deloc de ignorat este faptul că Umbra, pe lângă elementele întunecoase ale personalităţii noastre, mai deţine şi elemente pozitive pe care uneori, din raţiuni de inconvenienţă socială, nu îndrăznim să le afişăm. Iar aici vorbim despre situaţiile în care imaginea de sine este una nefavorabilă nouă, situaţii în care ne devalorizăm şi nu avem puterea să ne recunoaştem propriile trăsături pozitive ale personalităţii.

Cum ne putem recunoaşte propria Umbră?
Deoarece Umbra personală reprezintă acele calităţi şi caracteristici individuale neacceptate de către Eu, partea conştientă a personalităţii noastre se află într-o permanentă luptă împotriva ei. Cele mai importante mecanisme de apărare ale Eu-lui în lupta cu Umbra sunt Reprimarea şi Proiecţia.
Atunci când reprimăm ceva, Eul împinge aceste aspecte inacceptabile în inconştient, unde rămân ca secrete personale de care ne este, de obicei, ruşine sau faţă de care ne simţim vinovaţi. Dar există şi situaţiile în care aspectele inacceptabile conştiinţei, aspectele de Umbră, sunt respinse în afara propriei persoane şi localizate în exterior, de obicei în alte persoane. Acesta este mecanismul de Proiecţie. Nu am putea suporta aspectele nedorite la noi, aşa că le atribuim altora, ca fiind ale lor. În acest fel proiecţia este mecanismul care ne apără de a ne „strica” imaginea în proprii noştri ochi.
Urmând firul acestui raţionament am putea să ne punem întrebarea dacă toate aspectele negative pe care le „vedem” la ceilalţi sunt proiecţiile noastre? Sau, altfel spus, ceilalţi sunt numai ceea ce proiectăm noi asupra lor? Cum facem diferenţa între caracteristicile celuilalt şi propriile noastre proiecţii asupra lui? Când este vorba despre Umbra personală şi când sunt doar ceilalţi în faţa noastră, aşa cum sunt ei?
La această întrebare, A. Nuţă răspunde: „Nu ştim niciodată cu certitudine dacă suntem sau nu victimele propriilor noastre proiecţii, dar există un criteriu de mare utilitate, care ne maximizează şansele cunoaşterii. Acest criteriu este de natura emoţională. (…) Conform acestui criteriu de identificare a proiecţiilor, orice persoană sau lucru din exterior care stârneşte în noi trăiri emoţionale reprezintă un ecran de proiecţie. Proiecţiile nu au loc atunci când persoanele sau lucrurile din mediu doar ne trimit informaţii, fară să ne afecteze” (2009, pg.22).

Ce putem face cu propria Umbră? – integrarea Umbrei, unul dintre obiectivele fundamentale ale procesului psihoterapeutic
Deşi aspectele de Umbră sunt, de cele mai multe ori, greu de recunoscut şi suportat, individul cheltuind multă energie pentru a le scoate pentru totdeauna din câmpul său, Umbra este imposibil de eradicat, aceasta fiind parte din personalitatea noastră. Dorinţa de a o eradica, de a o face să dispară ar fi ca şi cum am dori să ne lipsim de o parte a corpului care nu ne place. Ne place sau nu, acea parte a corpului ne conferă sentimentul de întreg, de integritate. În acelaşi fel, Umbra reprezintă o parte esenţială a personalităţii noastre ca întreg. Prin urmare, „Termenul cel mai des utilizat de către psihologii analitici pentru a desemna procesul de confruntare cu Umbra în cadrul analizei este cel de ” (Samuels, 2014, pg. 258). În cadrul terapeutic, acest proces presupune a-l ajuta pe pacient să conştientizeze situaţiile în care imaginile Umbrei apar în reprimări şi proiecţii în propria viaţă, a-l ajuta apoi să se confrunte cu aceste elemente de Umbră, şi în cele din urmă, a-l ajuta să accepte, să (re) integreze aceste elemente ca fiind ale lui, în propria personalitate. Acest demers însă nu este unul deloc uşor.
Deoarece Umbra personală proiectează asupra celorlalţi ceea ce personalitatea conştientă refuză să accepte ca fiindu-i propriu, negativ sau pozitiv, a-ţi cunoaşte propria Umbră este o sarcină care necesită răbdare şi mult curaj. „Umbra este o problemă morală care pune la încercare întreaga personalitate a Eu-lui, deoarece nimeni nu îşi poate realiza Umbra fără să dea dovadă cu prisosinţă de tărie morală. Căci se pune problema aici să recunoaştem drept real prezente tocmai aspectele întunecate ale personalităţii” (Jung, 1994, pg.137). A ne cunoaşte umbra înseamnă, în fapt, a dezgoli în faţa ochilor tot ceea ce cu atâta grijă ascundem de noi şi de ceilalţi. Dar, pe de altă parte, tot Jung afirma că „Actul acesta constituie fundamentul indispensabil al oricărei cunoaşteri de sine şi de aceea întâmpină, de regulă, o considerabilă rezistenţă” (ibidem). De aici rezultă foarte limpede că scopul oricărui proces terapeutic, printre altele, este acela de a ne confrunta cu propria Umbră.
Confruntarea cu propria Umbră reprezintă de fapt „bătălia” Supraeu-lui cu propriile opuse, este lupta acceptării existenţei contrariilor. Este o luptă dificilă şi greu de dus pentru că, în esenţă, trebuie înăbuşite unele dintre cele mai dragi iluzii ale noastre. A vedea şi a accepta Umbra nu înseamnă să cedăm acestor impulsuri pe care deziluzionarea ni le-a relevat, ci să le recunoaştem, şi să nu zicem: „Eu? Dar mie nu mi se întâmplă! Oglinda aceasta nu este bună!” A vedea şi a accepta Umbra înseamnă a o cunoaşte şi apoi a lua o decizie cu privire la aspectele pe care le relevă. În acest moment revelator este necesar să alegem între a gândi: „De fiecare dată când mă întâlnesc cu această situaţie o refuz pentru că îmi este teamă să nu fiu pedepsit sau îmi este teamă de ce va zice lumea. Dar acum nu mai sunt un copil, sunt un adult şi trebuie să îmi asum această slăbiciune” (situaţie în care aleg să mă confrunt cu acest element al Umbrei) sau gândesc „Nu merită osteneala să îmi înfrunt această slăbiciune, pentru că este posibil să sufăr. Mai bine renunţ” (situaţie în care aleg să nu mă confrunt cu acest element al Umbrei). În această ultimă situaţie nu mai vorbim despre o refulare, ci despre o decizie asumată. În acest fel, sensul integrării Umbrei este a deveni autentic.

Concluzii
Atunci când Umbra se arată, de multe ori suntem speriaţi. Ne întrebăm cine suntem de avem asemenea impulsuri sau asemenea idei? Şi tocmai aceasta trebuie să acceptăm. Recunoaşterea Umbrei este importantă pentru că ea pune în mişcare o lucrare interioară care se petrece în fundal. Recunoaşterea Umbrei permite de fapt integrarea contrariilor. Wilber spunea: „Dacă vom privi din această perspectivă, vom înţelege că, în general, individul este conştient de un singur pol al perechii de contrarii. El refuză să-i recunoască pe amândoi, pentru a realiza unitatea acestor contrarii. Din moment ce polii opuşi nu pot exista unul fără celălalt, dacă nu eşti conştient de ambii, vei trimite polul respins în „ilegitimitate”. Nu-l vei mai conştientiza şi, în acest fel, îl vei proiecta, adică vei ridica o graniţă între contrarii, creînd un front de luptă, însă o asemenea bătălie nu poate fi niciodată câştigată, ci doar pierdută la nesfîrşit, dat fiind că polii sunt, de fapt, aspecte ale aceluiaşi întreg. (…) În consecinţă, umbra este perechea ta de contrarii neconştientizate. În clipa în care devii cu adevărat conştient de perechea de contrarii, de sentimentele pozitive, dar şi de cele negative stârnite de o situaţie oarecare, în acea clipă se sting multe dintre tensiunile asociate cu acea situaţie, fiindcă lupta contrariilor, care a dat naştere tensiunii, s-a încheiat. Pe măsură ce vei analiza contrariile, umbra, proiecţiile, vei constata că îţi asumi responsabilitatea propriilor tale sentimente şi stări de spirit. Vei începe să înţelegi că majoritatea conflictelor dintre tine şi cei din jur sunt de fapt bătălii între tine şi contrariile proiectate. Totodată, îţi vei da seama că simptomele pe care le manifeşti nu reprezintă o acţiune ostilă a mediului la adresa ta, ci una pe care tu o îndrepţi împotriva propriei fiinţe, ca un substitut exagerat al lucrurilor pe care ţi-ar plăcea de fapt să le faci celorlalţi. Vei constata că nu oamenii şi evenimentele constituie cauza supărărilor tale, ele fiind doar motive pentru problemele pe care ţi le faci singur. Te vei simţi incredibil de uşurat cînd vei înţelege că tu eşti cel care îţi provoacă simptomele, fiindcă astfel reiese clar că tot tu eşti cel care le poate pune capăt, traducîndu-le în forma lor iniţială, în acest mod, devii cauza propriilor tale sentimente, nicidecum efectul lor” (2005, pg.69).
Constituindu-se iniţial, în copilăria timpurie, ca parte integrantă a personalităţii noastre, aspectele refulate în inconştient, în interior, sau proiectate asupra celorlalţi, în exterior, ca fiind inacceptabile conştiinţei noastre, pentru a ne atinge deplinătatea şi armonia fiinţei, acestea trebuie „luate înapoi”. Reintrarea în posesie presupune un proces complex de (re) integrare a elementelor noastre de Umbră. „Integrarea conştientă a conţinuturilor Umbrei are dublul efect de a lărgi sfera activităţii Eu-lui şi de a elibera energia necesară anterior menţinerii disocierii şi îndepărtării acestor calităţi ale Umbrei. Individul experimentează adesea această integrare ca pe un nou contract cu viaţa” (Hall, 2013, pg.24).
În final, chiar dacă nu te vei considera perfect, vei constata că, în ansamblu, eşti o persoană plăcută. A nu te accepta cu TOATE trăsăturile tale înseamnă a nu fi întreg.

Bibliografie:
1. Chevalier, J., Gheerbrant, A. (1969), Dicţionar de simboluri, Editura Artemis, Bucureşti
2. DEX on-line, http://dexonline.ro/definitie/umbră
3. Durckheim, K.G. (2010), Centrul fiinţei, Editura Herald, Bucureşti
4. Franz, M-L. (2005), Dimensiuni arhetipale ale psihicului, Editura Herald, Bucureşti
5. Hall, J.A. (2013), Interpretarea jungiană a viselor, Editura Herald, Bucureşti
6. Jacobi, J. (2012), Psihologia lui C.G.Yung, Editura Trei, Bucureşti
7. Jung, C.G. (1994), Psihologia analitică. Temeiuri, Editura Anima, Bucureşti
8. Jung, C.G. (1994), Psihologie individuală şi socială, Editura Anima, Bucureşti
9. Jung, C.G. (2003), Arhetipurile şi inconştientul colectiv, Editura Trei, Bucureşti
10. Jung, C.G. (1994), În lumea arhetipurilor, Editura Jurnalul literar, Bucureşti
11. Nuţă, A. (2009), Umbra – polul întunecat al sufletului, Editura SPER, Bucureşti
12. Samuels, A., Shorter, B., Plaut, F. (2014), Dictionar critic al psihologiei analitice jungiene, Editura Herald, Bucureşti
13. Wilber, K. E. (2005), Fără graniţe – Abordări orientale şi occidentale ale dezvoltării personale, Editura Elena Francisc Publishing, Bucureşti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s