Depresia de Craciun – un dar nedorit de care putem scapa daruind

Cristina Aroșoaie-Ciochină

În societatea noastră este puternic înrădăcinată ideea că sărbatoarea Crăciunul trebuie să fie cea mai frumoasă perioadă a anului, o oportunitate de a fi bucuroși și împliniți alături de cei dragi, de familie, de colegi și prieteni.
În pofida acestei credințe, studiile din domeniu, arată că tocmai în perioada sărbătorilor de iarna incidența depresiei crește semnificativ. Spitalele și forțele de ordine raportează o rată crescută a tentativelor de suicid. Psihiatrii și psihologii remarcă o creștere semnificativă a numarului pacienţilor depresivi.
De ce?

Să fie oare pentru că vremea întunecată de iarnă crește incidența Disfuncției Afective Sezoniere (SAD)? Sau pentru că în frig avem tendința să resimțim singurătatea mai puternic? Cu siguranță, acestea reprezintă câteva răspunsuri. Un alt raspuns, poate mai plauzibil, este faptul că, în această perioadă, datorită unei presiuni sociale importante, se remarcă o manifestare accentuată a auto-expectanțelor irealiste și auto-reflexia excesivă .
Unii devin triști din cauza comercializării excesive a sărbatorii Craciunului, care devine una focusată pe daruri și pe ideea de sărbătoare „perfectă’’. Acest fapt implică cheltuieli mai mari (de multe ori exagerate), și o puternica expectanță “socială” (și autoindusă) de a petrece sărbătorile cu familia sau prieteni, în circumstanțe în care ei ar prefera să nu o facă .
Alții devin depresivi pentru că, pentru ei, Crăciunul se constituie drept un trigger de auto-reflecție, de ruminație excesivă despre „nedreptățile” vieții în comparație cu cei din jur, care par a avea și a fi mai mult – cu instituirea în postura de „victimă”.
Și în final, există cei ce se simt foarte singuri de sărbători, pentru că au trecut prin pierderea celui sau celor dragi.
Pentru a le veni în ajutor celor ce se găsesc triști de sărbatori, din oricare ar fi motivul, am încercat să sintetizez, mai jos, parerea profesioniștilor din domeniu despre ce și cum ar trebui sa facă pentru a se putea simți mai bine. Iată-le aici expuse sub formă de sugestii :
• dacă depresia este importantă, e nevoie de un bun specialist în domeniu pentru a fi ajutat.
• setați-vă limitele personale pentru cheltuielile de cadouri, cât și numărul activităților sociale la care veți participa.
• nu acceptați nici o reprezentare a Crăciunului „perfect” pe care media sau cei din jur încearcă să o inducă. Diminuați expectanțele și atașamentele pentru „cum ar trebui sa fie”, fiți „prezent” în ceea ce faceți și bucurați-vă de fiecare moment.
• Implicați-vă în acțiuni de caritate ce nu implică bani în sine, ci sunt acțiuni de binefacere ce i-ar putea ajuta pe cei nevoiași.
• Multumiți pentru ce aveți în viață, în loc să vă focusați pe ce (încă) nu aveți.
• Evitați ruminația excesivă despre viața D-voastră.
• Actionați și faceți lucruri distractive și interesante și savurați-le din plin.
• Dacă sunteti religios, încercați să vă implicați în activitățile bisericești ce se focusează pe sensul întreg și complex a ceea ce este Crăciunul.
• Focusați-vă pe ce aduce Crăciunul, pe Iubire, pe Bucurie, pe Generositatea sufletească, pe Gratitudine pentru sine și pentru cei din viața D-voastră.
Avem tot dreptul să fim stresați și îngrijorați și să ne dorim să fugim, să evadăm de probleme prin băutură sau droguri, de ce nu? Este plauzibil și de înțeles. Însă, partea proastă a evadării vine de acolo de unde, mai devreme sau mai târziu, trebuie să ne întoarcem la realitate iar, dacă avem o problemă de adicție, ea va deveni primară, progresivă, cronică și, netratată, va ajunge o boală fatală.
Așa că, de ce nu am încerca realitatea din start?! Ce ar fi dacă în această perioadă a anului am încerca ceva diferit faţă de ce ne-am obișnuit. Ce ar fi dacă am încerca Adevaro/Realo-Terapia?
Să încercăm să ascultăm și să auzim cu adevarat ceea ce melodiile Crăciunului încearcă să apere și să transmită.
Cred cu tărie că umanitatea ar putea depași stresul și presiunea creată de aceași societate umană, tocmai revenind la baze, la ceea ce este real și adevărat – și atunci când gerul ne pișcă obrajii și fulgii își încep dansul etern prin văzduh, atingându-ne plăpând parcă până în măduva oaselor, când parfumul de brad se îmbracă în luminițe colorate culese parcă din tot universul, cănd fiecare sărbatorește și se bucură pe cât de diferit, pe atât de la fel, atunci ne găsim amintindu-ne ceea ce cândva știam atât de bine.
De fiecare dată când sărbătorile ne bat la poartă, nouă, oamenilor, ni se face dor, dor de cei dragi ce nu ne mai sunt alături, dor de vremuri de demult, dor… Și dacă ne-am lua un moment și ne-am gândi un pic de ce ne este de fapt dor? Răspunsul reptrezintă o metaforă pentru secretul adevaro/realo-terapiei, prin care putem să înfruntăm și, în același timp, să facem pace cu realitatea. Înțelege realitatea – realitatea pierderii cuiva drag –, dar încearcă să memorezi și să păstrezi în suflet toate lucrurile bune, pozitive ce te fac să regreți pierderea. Memorează-le, în așa fel încât să te bucuri de ele direct, dincolo de tristețe. Pare o adevarată nebunie! Dar se poate.
Perioada Crăciunului a devenit o perioadă dificilă pentru multi dintre noi. Pentru cei ce sunt depresivi, e un bun moment de a înțelege, de a simți, de a acționa, și de a rupe corzile trecutului ce îi trag în direcția inversă pentru a ajunge în regatul ” realității adevărate”. Iar pentru cei ce nu întâmpină greutăți în această peioadă, este o frumoasă oportunitate de a îi ajuta pe cei mai triști.
Priviți realitatea lumii și realizați că trebuie sa fiți recunoscători că simtiţi. Nu vă fie frică de emoții! Ele fac parte din viața noastră! Ele ne fac să Fim!
Așa că, haideți să FIM! Și să fie Crăciun, să fie bucurie, colinde să fie, parfum de brad și scortișoara, să fie Pace, să fie Liniște, să fie Iubire!

Crăciun Fericit!

Bibliografie :

Articole pe tema Craciunului din revista Psychology today din anii 2005-2009

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s