DESPRE DIETE SI CALORII

Adina Boţoroga

Vacanța este în plină desfășurare și începe activarea rețelelor neuronale cu destinația relaxare. Aspectul fizic capătă importanță crescută mai ales dacă destinația concediului este la malul unei mări. Deși canalele televizorului încearcă să-și seducă telespectatorii cu tot felul de provocări gastronomice, de la mici și bere la cele mai rafinate rețete culinare, căutarea rapidă a unei diete minune este mult mai stringentă. Cu puțin efort se atinge obiectivul propus. Dar este oare suficient? Schimbarea comportamentului culinar presupune timp, atenție, consum redus de calorii și, mai ales, efort fizic. Este o investiție multiplă, dar care are efect pe termen lung. Problema greutății în exces este studiată de medici nutriționiști, endocrinologi, specialiști în chirurgie bariatrică, psihologi și psihoterapeuți, bioenergeticieni etc. O abordare holistică cu privire la cauzele multiple al excesului ponderal ar duce la un tratament complex, susținut, cu efect pe termen lung. Mult timp s-a considerat că moștenirea genetică este cauza majoră a obezității, apoi a venit rândul factorilor de mediu privind alimentația și activitatea desfășurată să afirme că numărul de calorii îngurgitate trebuie să fie egal cu cel al caloriilor arse, consumate. Se cunoaște rolul determinismului genetic, atât în metabolizarea alimentelor, cât și al obiceiurilor alimentare, dar cum nu se poate influența predispoziția cu care ne naștem, rămâne să modificăm doar condițiile de mediu.
Carbohidrații consumați atât cantitativ, cât şi calitativ, determină în ultimă instanţă secreţia insulinei care provoacă la rândul ei acumularea grăsimii corporale. Întreaga ştiinţă a obezităţii este de fapt prinsă în cercul vicios al problemei “calorii ingerate versus calorii arse” și depinde în mare măsură de statusul neurohormonal. Cei mai importanți hormoni implicați în metabolismul carbohidraților și al acizilor grași sunt: insulina și IGF_1, hormonul de creștere (GH), leptina, lipoprotein lipaza (LPL), grelina și lipaza hormon-sensibilă (HPL). Orice dezechilibru la acest nivel are ca efect modificarea depozitelor celulelor adipoase cu efecte asupra greutății corporale.
Cortizolul este hormonul secretat ca reacţie la stres sau nelinişte. El ne face să acumulăm grăsime atât direct (prin LPL), cât şi indirect (prin insulină), dar acţionează şi în direcţia eliberării grăsimii din celulele grase, în principal prin stimularea HSL. Prin urmare, cortizolul poate determina creșterea ponderală atunci când nivelul insulinei e ridicat, dar poate să ducă la scăderea greutății atunci când nivelul insulinei este scăzut. Iar asta poate explica de ce unii oameni se îngraşă sub efectul stresului, al anxietăţii, când sunt deprimaţi sau nervoşi şi mănâncă mai mult, în vreme ce alţii slăbesc. Rolul neurotransmițătorului numit serotonină este cunoscut în reglarea senzației de foame. Depresia este asociată cu nivele scăzute de serotonină, iar aceasta semnalizează mai des creierului senzația de foame și astfel se explică bulimia din depresie.
Obezitatea este asociată cu reducerea nivelurilor BDNF (factor trofic neuronal), iar cercetările medicale efectuate în 2012 la Universitatea de Medicină Georgetown (SUA) arată ca BDNF are rol şi in reglarea apetitului. Sunt studii care arată că o alimentație săracă în carbohidrați duce la scăderea greutății şi la îmbunătățirea memoriei cu creşterea BDNF (prin îmbunătățirea sinapselor neuronale).
Persoanele sedentare, care petrec câteva ore pe zi uitându-se la televizor, practicând jocuri repetitive la computer sau făcând diverse activități pasive beneficiază de acumulări de acizi grași și scăderi de BDNF, având ca efect creșterea ponderală și scăderea memoriei. Efectuarea unei activități fizice în fiecare zi duce la consumul caloriilor în exces și la prevenirea obezității.
În esenţă, ceea ce trebuie să facă un regim este să regleze ţesutul gras, astfel încât acesta să elibereze caloriile excedentare accumulate. Ideea reducerii considerabile a consumului caloric zilnic poate să nu fie atrăgătoare pentru mulți, în ciuda faptului că este o un instrument eficient pentru dezvoltarea creierului, dar și pentru întreținerea sănătății în general. Cunoașterea argumentelor medicale, științifice sunt oare suficiente în schimbarea în fapt a modului și stilului de viață? O dietă de slăbire presupune un efort de scurtă durată față de schimbarea modului în care trăim. Cât de ușor se poate întâmpla acest fapt dacă nu cunoaștem și contextul psihologic în care apare obezitatea? Pe lângă tratamentul urmat la medicul nutriționist sau endocrinolog, de cele mai multe ori devine necesară prezența psihoterapeutului, activitatea în echipă aducând beneficiul scontat pe termen îndelungat. Tratamentul psihoterapeutic al supraponderabilității sau obezității poate include în fapt tratarea unui sindrom nevrotic, al depresiei, al unor tulburări de tip obsesiv-compulsiv, sau al unei stime de sine scăzute. Răspunsuri oneste la întrebările terapeutului de genul: “Ce te determină să mănânci? Ce-ți place cel mai mult la mâncare? Cât de des îți induci pofta de mâncare? Cât de ușor te saturi? Cât de importantă este servirea mesei pentru tine? Ce înseamnă mâncarea pentru tine? Ce simți când te gândești la mâncare?”, pot da acele insighturi pacienților , cu efect spontan în schimbarea atitudinii față de alimentație. Analiza modului in care se mănâncă descoperă de cele mai multe ori compulsia care arata tulburări la nivel emoțional. ”Să te îngrași sau să slăbesti, fiind mereu la regim, e ca și cum ai fi într-un montagne –russe emoțional…A mânca compulsiv e ca și cum am exprima în noi relația părinte-copil. Relația cu mâncarea este un microcosmos a tot ce am învățat despre a iubi și a fi iubit, despre stima noastră de sine. Este scena pe care ne reconstruim copilăria” (Când mâncarea ține loc de dragoste-Geneen Roth, pag.68)
Schimbarea comportamentului alimentar implică crearea unor noi sinapse neuronale ce trebuie întărite prin tehnici de tip cognitiv-comportamental cu stabilirea țintei terapeutice. Automonitorizarea consumului de calorii, controlul stimulilor ce declanșează senzația de foame, învățarea autocontrolului, creșterea stimei de sine sunt cel mai frecvent utilizate pentru schimbarea modului de viață privind alimentația si activitatea fizică. Uneori, pentru a realiza schimbarea memoriei celulelor adipoase, este nevoie de explorarea mai profundă a inconștientului pe durată mai îndelungată , de schimbarea credințelor limitative ce țin de actul alimentației, de studierea trecutului familial prin tehnici de psihogenealogie cu efectuarea de genograme. Se spune că stratul de grăsime reprezintă un mecanism de apărare, lucru demonstrat la nivel biologic, și de aceea intervenția psihoterapeutică include schimbări în arhitectura acestui mecanism.
Pe parcursul psihoterapiei integrative, clientul poate să-și schimbe stilul de viață, să-și învingă temerile, să-și înlăture conflictele interne, să-și schimbe convingerile negative sau limitative și să învețe să se iubescă. Atunci va reuși să-și respecte trupul ce reprezintă un adevărat sanctuar al sufletului.

Bibliografie:
Geneen Roth- “Când mâncarea ține loc de dragoste”-Ed. Trei, 2013
Irina Holdevici, Barbara Crăciun –“Psihoterapia tulburărilor emoționale”-Ed. Trei, 2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s