COMUNICAREA – CHEIA RELATIONARII CU CEI DIN JUR

Claudia Pătărlăgeanu

„Educația ar trebui să se bazeze pe învățarea modului
în care să ne iubim și acceptăm pe noi înșine.
Deasemenea, să ne exprimăm emoțiile în mod constructiv.
Atunci când învățăm aceste lucruri, putem trăi bine si
putem iubi persoanele și situațiile din jur.”
Barbara Hoberman Levine

Pentru a putea aprofunda mai bine această temă, voi începe prin a face o mică întroducere teoretică în ceea ce privește termenul de comunicare, pentru ca apoi să aprofundăm cum ne putem îmbunătății stilul de comunicare atât cu copiii noștrii, cât și cu cei din jur indiferent de vârstă.
Comunicarea este definită ca „Modalitatea fundamentală de interacțiune psiho-socială a persoanelor, realizată prin intermediul limbajului articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informații, obținerii stabilității sau a unor modificări de comportament individual sau de grup.”Cuvântul „comunicare”, este originar din limba latina „communis” și înseamna „a pune de acord”, „a fi în legătură cu” sau „a fi în relație” dar mai este cunoscut ca având sensul de „a transmite și celorlalți” (www.marenostrum.ro/noutati/publicatii).
Comunicarea este un proces liniar „cauză-efect”. Aceasta se prezintă ca un proces închis, cu reactii de „feed-back”. Întotdeauna în procesul de comunicare există un emițător și un receptor.
Așa cum am menționat mai sus, în procesul de comunicare există cel puțin doi parteneri, adică un emițător și un receptor, între care se stabilește o anumita relație. Pentru a se realiza decodarea mesajului transmis de la emițător la receptor, este necesar ca cei doi să utilizeze un cod cunoscut de ambii parteneri.
În procesul de comunicare pot interveni o serie de bariere, (filtre, zgomote), reprezentând perturbații. „Bariera” se refera la orice interferență care reduce fidelitatea mesajului. Barierele pot fi de limbaj (aceleași cuvinte au semnificații diferite pentru indivizi, indivizii au nivele diferite de pregătire, starea emoțională a receptorului poate influența recepţionarea mesajului, etc.), de mediu (climat de munca necorespunzător – zgomote, oamenii se tem să-și exprime părerile din cauza reacțiilor superiorilor sau colegilor), datorate poziției emițătorului și receptorului (imaginea pe care o are fiecare despre sine poate constitui o barieră în procesul comunicării, locul în care are loc comunicarea poate influența emițătorul sau receptorul) și bariere de concepție (exprimarea cu stângăcie a mesajului, atenție scăzută în recepţionarea mesajului, lipsa de interes în ceea ce priveşte mesajul, etc.). Astfel, se poate trage următoarea concluzie și anume că perturbările ce intervin în procesul de decodare a mesajului pot influența recepţionarea acestuia.
Mesajele pot fi transmise prin intermediul limbajului verbal, non-verbal și paraverbal iar comunicarea se poate realiza interpersonal (între doua persoane) și în grup.
Ați simțit vreodată că nu reușiți să comunicați cu cei din jur? Ați transmis un mesaj care a fost recepționat complet diferit față de ceea ce ați dorit să spuneți? Tonul folosit în comunicarea cu ceilalți și în special cu copiii a născut reacții pe care nu le așteptați?
Sunt convinsă că de foarte multe ori ați întâmpinat dificultăți în comunicarea cu cei din jur și de foarte multe ori v-ați pus întrebări încercând să căutați acea cale de a nu transmite mesaje eronate sau de a nu lăsa loc interpretării. Trebuie să recunosc că atâta timp cât nu experimentezi, cât nu trăiești situațiile respective, cât nu le conștientizezi, este foarte dificil să-ți adaptezi stilul în așa fel încât să transmiți întotdeauna ceea ce dorești.
Lucrând cu copiii de mulți ani, am considerat că m-am educat și că am ajuns la un nivel la care nu mai întâmpin greutăți considerabile în comunicarea cu ei, dar odată ce am devenit mamă, am descoperit că întotdeauna există loc pentru ceva nou deoarece copiii te pun în situații în care nu te-ai fi gândit să ajungi vreodată. Problemele pe care le ridică, întrebările pe care le pun, situațiile pe care le crează mobilizează toată esența umană pentru a trece cu bine peste toate provocările. Comunicarea îți pune la dispoziție un teren extrem de alunecos deoarece trebuie să fi artist să jonglezi cu cuvintele și toate celelalte elemente ale ei pentru a nu lăsa loc interpretărilor. Recunosc și pot scrie cu litere mari următorele cuvinte că experiența dobândită în activitate mă ajută extrem de mult, dar de șase ani încoace sunt într-un curs intens de formare într-ale comunicării și ale devenirii ca ființă evoluată din toate punctele de vedere. Toată educația pe care am primit-o în toți anii pe care îi am acum este cizelată, șlefuită jucând rolul de mamă, soție, femeie și psiholog.
Când ești conștient de faptul că ceea ce transmiți indiferent de calea pe care o folosești este sau poate fi interpretat, dorești să fi cât mai explicit sau clar. Este foarte ușor să fi cinic, sarcastic, ironic, critic, să dai sfaturi, să negi sentimente, dar este mult mai dificil să fi conștient că ceea ce transmiți naște anume reacții pe care este necesar să le accepți pentru că ai fost parte din ceea ce le-a născut. Un ton ridicat, imperativ, va naște reacții de agresivitate/ ripostă, pe când un ton calm, înțelegător va naște reacții de înțelegere, cooperare. Meseria de părinte sau lucrul cu copiii , îți demonstrează că poți relaționa cu oricine indiferent de felul său de a fi, dacă știi să i te adresezi, dacă conștinetizezi că nu poți călca totul în picioare și că interlocutorul tău este la fel de important ca și tine. Părerea mea este că nu-i poți băga pe toți în aceeași oală fiind foarte util să te poți adapta și să găsești soluția optimă de a comunica și de a te înțelege cu cei din jur.
Spre exemplu copiii au nevoie să fie ascultați, acceptați, înțeleși, respectați, valorizați, indiferent de situație, ceea ce de multe ori nu se întâmplă deoarece adultul, părintele are tendința să-l domine, să se impună în fața lui ca o autoritate de neclintit – pe principiul „eu sunt mare – eu știu mai bine”/„tu ești mic – nu știi nimic.” Și ei au părerile, argumentele lor și au dreptul să fie ascultați și înțeleși, dar importantă este reacția adultului la ceea ce comunică ei. Asta am învățat din experiența cu copiii aflându-mă în ambele ipostaze, aceea de părinte și de psiholog care lucrează cu copiii.
Adele Faber și Elaine Mazlish au scris o carte „Comunicarea eficientă cu copiii. Acasă și la școală” extrem de interesantă care m-a inspirat și m-a completat deoarece descriu cât se poate de clar și practic cum să-ți adaptezi reacțiile în funcție de situație comunicând cu copiii în așa fel încât să cooperezi cu ei nu să-i îndepărtezi sau să naști reacții nedorite.
Autoarele analizează diverse situații pe care le întâlnești și găsesc soluțiile optime care te ajută să-ți îmbunătățești relația cu ei. Un prim pas în comunicarea cu copiii este le „recunoști sentimentele” indiferent de situația în care se află.
Exemplu: Mami am luat nota 5 la lucrare!” (copilul este și asa supărat de notă, de situație, poate de glumele copiilor și nu mai are nevoie de criticile noastre.- Foarte bine, ți-am spus să înveți, ai stat………..). Răspunsul optim ar fi „Nu te supăra, data viitoare vei face mai bine.”
Ideal este să „identificăm sentimentele copilului, să le recunoaștem și să le acceptăm scoțând un sunet aprobator, sau să-i oferim copilului prin fantezie ceea ce nu-i putem oferi în realitate (ar fi minunat să ai un creion magic care să nu facă greșeli sau care te corectează)”.
Acceptând sentimentele copilului, îi oferim posibilitatea să-și dezvăluie cu încredere trăirile, sentimentele fără să-l judecăm.
O altă modalitate de a îmbunătății comunicarea cu ei este să-i facem să coopereze în loc să-i criticăm sau chestionăm. Primul pas ar fi descrierea problemei „văd că ai murdărit peste tot..”, apoi să-i oferim informații și variante despre cum se poate curăța toată mizeria „uite dacă stergi acum cât este proaspătă mizeria se va curăța foarte ușor cu cărpa aceasta…”. Descriind ceea ce simțim legat de întâmplare constituie un alt element ce ne ajută să cooperăm – „mă deranjează foarte tare să văd mizeria aceasta….”, dar la fel de bine putem să-i scriem copilului pe hârtie ceea ce dorim de la el: „te rog frumos să lași curățenie și ordine după ce îti termini treaba. Mulțumim.”
Acestea sunt câteva dintre metodele descrise de autoare în cartea lor ce consideră că ne ajută să îmbunătățim comunicarea cu copiii cooperând cu ei și nu doar criticându-i. Din experiența personală pot spune că funcționează toate deoarece le-am aplicat în relația cu copiii mei pe care i-am observat de fiecare dată când făceau o prostioară cât de vinovați si timorați veneau să ne spună ce s-a întâmplat. Acționând diferit de cât se așteptau au fost chiar încântați să șteargă și să facă curățenie mai ales după ce le puneam totul la dispoziție.
Ce părere aveți despre pedepse? Sunteți de acord cu pedepsirea copilului sau găsirea unei căi amiabile de rezolvare a conflictelor, aceasta presupunând îmbunătățirea comunicării cu copiii noștrii, dar și cu cei din jur. De cele mai multe ori și adulții se pedepsesc între ei pentru greșeli pe care le fac deoarece sunt obișnuiți cu sistemul pe care l-au experimentat și ei când erau copii. Experiența pe care o trăiești ca și copil o aplici mai târziu în relațiile cu ceilalți adulți. În diverse împrejurări când copiii mai greșesc adulții sunt primii care-și pedepsesc copiii deoarece de cele mai multe ori nu-și pot imagina că anumite situații se pot rezolva și constructiv.
În loc să amenințăm în permanență cu pedeapsa, putem să „indicăm soluții utile” – („Văd că ești supărată! Ai putea să-i spui ce s-a întâmplat fără să țipi și să arunci cu jucăriile”?
Pe lângă oferirea soluțiilor, putem să ne „exprimăm dezaprobarea față de comportament”, dar fără să atacăm direct persoana. – („Mă deranjează foarte mult faptul că țipi”).
În momentul în care vrem să ne facem înțeleși ar fi necesar să „spunem și ce pretenții avem” – („Aș vrea să-mi spui ce te deranjează fără să distrugi casa. Sunt aici și-ți acord toată atenția mea…”).
Dacă vrem să ne ajutăm atât copiii cât și pe noi în vederea optimizării comunicării, ar fi necesar să le arătăm cum „pot face îmbunătățiri” și să se exprime când sunt supărați. – (”Uite, când ești furioasă vino să vorbim despre ceea ce te nemulțumește sau despre ce s-a întâmplat și eu voi fi alături de tine. Dacă-ți vei strica toate jucăriile s-ar putea să rămâi fără ele.”).
Oferindu-le opțiuni, copiii vor știi să aleagă și vor învăța să-și gestioneze manifestările și stările. – („Când ești nervoasă poți vorbi mai tare în timp ce-mi spui ce s-a întâmplat, dar ar fi minunat dacă ți-ai proteja jucăriile”).

Dacă totuși comportamentul copilului nu se schimbă în timp după diferitele noastre intervenții atunci „îl punem față în față cu consecințele purtării lui.” – („Când văd cum reacționezi îmi piere tot cheful să ne mai jucăm”).
Întotdeauna problemele pot fi rezolvate împreună cu cei din jur dacă știm cum să-i implicăm și să-i stimulăm. Autoarele propun șase măsuri care stimulează creativitatea și implicarea copiilor. Este foarte important să le „ascultăm sentimentele” și „să ținem cont de nevoile copilului”. („Văd că ești supărată din cauza desenului! Păi sunt, nu mă pricep la nimic, niciodată nu-mi iese cum trebuie”.)
Rezumând punctul de vedere al copiilor” le transmitem mesajul că am înțeles prin ceea ce trec și că suntem alături de ei – („Înțeleg că te-ai străduit foarte mult să faci acest desen și pur și simplu nu a ieșit așa cum doreai tu.”).
Altă modalitate propusă este „exprimarea sentimentelor și necesităților” – („Îmi pare rău că nu a ieșit așa cum doreai, dar dacă ai să insiști și ai să exersezi sunt convinsă că vei reuși să faci desenul așa cum îți dorești. Îți pot oferi niște cărți care să te îndrume…”).
Invitând copilul să analizeze situația împreună cu noi” îl vom impulsiona să găsească soluții la problemele ce-l presează. – („Crezi că dacă ne unim forțele găsim cea mai bună soluție să-ți îmbunătățești stilul?”).
După analizarea situației „notăm pe o hârtie toate ideile copilului ce presupun rezolvarea problemei fără a le evalua.” – („Nu mai desenez niciodată./ Am notat. Altceva?/ Totuși poate mai încerc altă dată……”).
Ultima fază este „analizarea ideilor care ne plac și care nu ne plac și cum plănuim să le punem în practică”- (Ce ai spune dacă am exersa împreună cum să desenezi anumite forme pentru a-ți fi mai ușor? Da, sunt de acord, dar mai bine îmi dai cărțile alea pe care mi le-ai luat”).
Întotdeauna în comunicarea cu copiii noștrii este necesar să găsim cele mai bune soluții pentru a construi o relație deschisă și pozitivă. Pentru a ajunge în acest stadiu este necesar să fim deschiși, flexibili să acceptăm că există și altceva în afara credințelor noastre limitative și a schemelor mentale învățate de la generațiile anterioare.
Recunosc că este un exercițiu extrem de dificil ce presupune antrenarea întregii noastre ființe, dar rezultatele sunt demne de luat în seamă. Satisfacția pe care ți-o oferă rezolvarea unui conflict, a unei stări tensionale, etc. este incomensurabilă.
Sper ca acest articol în care am folosit exemple din viața personală să vă inspire în vederea îmbunătățirii comunicării cu copiii și cu cei din jur deoarece consider că mare parte din problemele existente între copii – părinți, copii – profesori, adulți sunt legate de o lipsă totală de comunicare sau de o comunicare deficitară. Zilnic observ că sunt extrem de mulți parteneri din cupluri, persoane din jurul meu care nu comunică din diverse motive – din mândrie, din orgoliu, din răutate, invidie, egoism, rușine, etc. Căsniciile, relațiile între tineri se destramă din cauza lipsei de comunicare deoarece avem pretenția și considerăm că ni se cuvine ca celălalt să știe ce vrem, ce simțim, ce ne deranjează. Avem pretenția ca, micuții noștri să înțeleagă că noi suntem obosiți, fără chef, nervoși fără să le spunem nimic. De foarte multe ori trăirile copiilor sunt inexistente pentru mulți părinți deoarece sunt interesați ca ei să danseze așa cum li se cântă „faci așa cum ți-am spus!, ce note ai luat?, cum îți permiți să-mi răspunzi?, muncesc ca să ai tot ce-ți trebuie, tu trebuie să…!, eu știu mai bine ce nevoi ai tu!, te îmbraci cu ce ți-am luat eu!, tu nu știi să alegi!”. Exemplele sunt nenumărate și de aceea sper ca aceste rânduri și gânduri să vă ajute pentru a vă perfecționa stilul de comunicare cu copiii în special, dar și cu adulții din jurul vostru.
Armonizarea minții și inimii prin dragoste este ceea ce formează inteligența completă, persoana întreagă, care îi permite unui copil să privească viața și să înțeleagă că nu există fundături, ci doar posibilități.” Doc Childre

Bibliografie:
• Adele Faber și Elaine Mazlish – „Comunicarea eficientă cu copiii acasă și la școală.” – Ed. Curtea Veche, București, 2002

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s