ITINERARIUL UNUI LAMA SI CELE CINCI INTELEPCIUNI – ALEXANDRA DAVID-NEEL

Am să încerc să vă supun atenției, la intervale de timp rezonabile, apariții editoriale care, aparent n-ar avea vreo legătura cu psihoterapia. Aparent. Titlurile clare, clasice ne fac mai ușoară căutarea. Eu mă voi opri la acele publicații care ascund în scrierea lor cele mai frumoase zbateri umane transpuse în povești, romane sau jurnale de călătorie.

I.
ALEXANDRA DAVID-NEEL (1868-1969) a fost o exploratoare franco-belgiană.
După o primă călătorie în India la vârsta de 23 de ani și după o scurtă carieră de solistă de operă și jurnalist, se dedică studiului religiilor orientale. Între 1911 și 1946 face mai multe călătorii în Asia. Este renumită pentru vizita sa în Lhasa în 1924, când orașul le era interzis străinilor. A scris peste 30 de cărți despre religia orientală și jurnale de călătorie.itinerariulunuilamasicelecinciintelepciuniRomanul Itinerariul unui Lama și cele cinci înțelepciuni, cu titlul original Le lama au cinq sagesses, scris în 1935, descrie parcursul existențial și spiritual al lui Mipam, un tânăr tibetan ce pare sortit de mic unui destin de excepție, la nașterea sa părinții fiind convinși că acesta reîncarnarea unui mare lama. Drumul spre înțelepciune se dovedește a fi lung și anevoios, cu atât mai mult cu cât, copil fiind, Mipam, mofturos și mâncăcios ca mai toți copiii de vârsta lui, nu manifestă vreo aptitudine deosebită, ieșită din comun.
Întâlnirile pe care le are, însă, de-a lungul tinereții sale, îi vor hotărî alegerea spre calea iluminării. Destinul și regulile sociale ale Tibetului și legile nescrise ale iubirii vor călăuzi pașii lui Mipam, cel care căuta ținutul unde oamenii și animalele trăiesc în armonie.
Fragment:
…vântul bătea uşor, dar rece când, sub cerul senin şi plin de stele, Tingle a înşeuat doi cai în curtea lui Tsondu. A aranjat cu grijă păturile pentru dormit sub şei, ca să amortizeze apăsarea acestora pe spatele animalelor.
A acoperit apoi şeile cu covoare şi a trecut peste ele curelele care legau sacii plini de bagaje şi de provizii, ce trebuiau să atârne de o parte şi de alta. Zăbala, frâul… A verificat încă o dată harnaşamentul pregătit în ajun. Totul era solid, de calitate bună, dar fără lux in măsură să rețină atenţia.
Mipam purta un veşmânt gros de nambu roşu-închis, puţin decolorat de atâta purtat, dar confortabil; Tingle era îmbrăcat aproape la fel ca el; trebuiau să spună că erau rude: unchiul şi nepotul călătorind pentru negustorie.
Tsondu și Dorje le uraseră drum bun în ajun. Negustorul îi dăduse atunci lui Tingle banii necesari pentru cheltuielile călătoriei. In plus, convins că Tenzing îl va aproba, îi dăruise lui Mipam în numele lui 150 de sang de argint ca să se poată descurca la început în China.
După ce asigurase îndestul confortul fugarului, Tsondu considera că era preferabil să-l lase să plece fără să-şi ia din nou rămas-bun, ca să nu atragă atenţia celor care l-ar fi putut vedea părăsind casa.
Călătoria lui Mipam până la Gahlden nu a fost tulburată de vreun incident. Tingle l-a ajutat sâ ocolească Lhasa la apusul soarelui; din sfânta cetate nu a putut zări decât acoperişurile aurite ale palatului Potala căpătând nuanţe roşiatice in bătaia ultimelor raze ale soarelui la amurg.
Curând după aceea, umbra a învăluit oraşul pe care îl lăsa in urma lui. La capătul cărării ce urcă spre Gahlden, au petrecut noaptea in casa unor ţărani şi, a doua zi dimineaţă, lăsându-le caii în pază, au urcat pe jos spre mănăstire.
La capătul de sus al drumului, puţin retras, pe un mic teren plat, la poalele unei pante acoperite cu iarbă, se afla un cort. Dolma, însoţită de o servitoare, ajunsese acolo de cu seară. Servitorul care le însoţise plecase cu caii la păscut si trebuia să vină să le ia pe la mijlocul zilei.
— Mipam, am venit să-ți urez călătorie plăcută şi să ofer lămpi ca să nu ţi se întâmple nimic rău, a spus cu simplitate fiica lui Tenzing, dar vocea îi tremura de emoţie.
— Sunt fericit să te văd, Dolma…, a răspuns băiatul, tulburat şi el, negăsind cuvinte ca să exprime ce simţea.
S-au luat de mână şi au pornit încet spre mănăstire. Tingle venea puţin în urma lor, ducând un vas plin cu unt topit pentru alimentarea lămpilor destinate fiecărui Ikakhang.
Servitoarea venită împreună cu Dolma pregătise untul de dimineaţă şi voia s-o însoţească pe tânăra sa stăpână, dar Tingle hotărâse că ea va păzi cortul. Prefera să nu-l lase singur pe Mipam, ca să-l poată ajuta în cazul unui incident neprevăzut.
— Tot ce ţi se întâmplă e numai din vina mea, i-a zis cu tristeţe Dolma prietenului ei. Ai avea motiv să mă urăşti.
— N-aş avea motiv, a protestat băiatul, și ştii că n-aş putea să te urăsc. Nu te chinui, poate necazurile se vor întoarce până la urmă în avantajul nostru. Eu am mari speranţe.
— Da… totul va fi bine pentru tine, Mipam.
— Şi pentru tine, Dolma. Ce e bine pentru mine este şi pentru tine, pentru că trebuie să avem totul in comun.
— Sunt foarte tristă, Mipam.
— Şi eu, Dolma, dar nu vreau să-mi pierd curajul.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s