HAMBARUL CERULUI

Florinela Anca Vasilescu

DO sau 493 milioane de stele
Va fi odata, ca niciodata, ca daca nu ar fi, nici aceasta poveste nu      si-ar avea locul. Se intelege ca nu va fi o poveste oarecare, ci o una de soi ales, ca orice lucru ce schimba la un moment dat cursul lumii (nu numai care stim noi ca este a noastra, ci chiar a tuturor lumilor, unele necucerite, inca, altele, doar, uitate).
Misterioasa intamplare nu ii va avea ca destinatari pe cei care nu cred în povesti, cu toate ca este posibil ca odata rostita si ascultata, chiar si oamenii mari, vor primi in sufletele lor mute, culori, vibratii, note muzicale, iar apoi acorduri întregi…
Se mai intelege, de asemenea, ca acest proces, foarte complicat de felul sau, nu se va realiza, nici el, oricum, la intamplare, ci dupa un algoritm magic. (Vedeti?! Prea putini sunt cei care mai cunosc puterea si rostul povestilor…) Abia, dupa o saptamana intreaga, povestea ce a fost poveste se va implini, intocmai. Nu ma intrebati de ce, pentru ca inca nu va pot raspunde, este o taina, iar voi, cei ce ma asculati nu ati primit, decat prima nota: Nota DO de la Dor de Micul Print.
RE de la Reîntâlnire sau 494…
Peste nici doua zile, un om care poarta in sufletul sau 494 de ganduri, se va simti singur si abandonat. Si pentru ca tristetea sa ii fie imposibil de suportat, obligandu-l la gesturi care in situatii mediocre nu le-ar fi facut, omul cu 494 de ganduri se va afla pe o plaja pustie. Marea calma, aproape inexistenta: nici val, nici pescarus, nici corabie cu pirati, nici geamandura, niciun albatros. Doar el, ca o borna intre imensitatea de nisip si imensitatea de apa.
Dupa ce va incerca marea cu degetul se va retrage definitiv pe uscat, pe nisipul fierbinte, care va face cele 494 de ganduri sa clocoteasca, in mintea nefericitului, asemenea ceaunelor folosite altadata in povestile cu canibali. Peste nici doua zile, acest om va deveni fara sa inteleaga ce i se intampla, prizonierul unui trib patimas si lacom, tribul propriei minti.
Cu totii stim ca in astfel de cazuri ai nevoie de cineva, ai nevoie de cel putin un prieten, dar el nu va avea pe nimeni si nimic, in afara celor doua imensitati, apa si nisipul. Si cand va crede ca nimic nu poate fi mai rau, iata va mai descoperi inca o imensitate (de asta data in interiorul lui), un dor nedeslusit de o anumita voce, ce n-a mai auzit-o niciodata, dar fara sa caute explicatii la ceea ce simte, el stie ca si Vocea se afla, prin simpatie, in cautarea lui.
Se întelege ca nu va fi deloc suprins cand i se va adresa întrebarea:
Vrei sa-ti desenez o barca?
Sigur ca vreau, dar nu azi, maine! va raspunde temator, fara sa se intoarca. Va astepta incordat raspunsul, pana ce vocea pitigaiata va ciripi alte sunete-cuvinte.
Cum crezi, dar azi am creioanele ascutite, asa ca barca va iesi mai eleganta, cu linii drepte, sigure, care o vor face mult mai rapida. Si astfel si sansele sa ajungi mai repede in lumea ta, sunt mult mai mari. Cum ai ajuns aici?
M-am ratacit.
Atunci, te rog, lasa-ma sa-ti desenez o busola!
Cu sufletul cat un bob de piper, omul se va intoarce catre locul de unde ii va fi rasarit minunata voce.
MI de la Mirare sau 495…
Cu un surtuc verde, nici prea înalt, dar nici prea scund (cam cat ar avea un baiat voinic de pe Terra la varsta de 9 ani), Micul Print nu parea deloc deranjat de privirea nauca a omului cu 494 de ganduri, care, iata, se mai inmultisera cu unul (asa ca va avea din acel moment 495 de ganduri): ce cauta un print în pustiul lui clocotitor? In astfel de cazuri ramai fara cuvinte, chiar si atunci cand esti ratacit si nu ai busola (sau, mai ales atunci). In cele din urma, ca si cum ar face cel mai greu gest din lume il va întreba, nu cum il cheama, ori daca vrea o portocala, ori daca a vazut filmul cu Spiderman, ci sec:
Ce cauti?
Am venit din nou!
Ai mai fost aici?
Da, demult.
Ai venit la mine?
Micul Print nu ii va raspunde. Timpul va fi foarte pretios pentru el, asta datorita misiunii importante ce o va avea de indeplinit si care-l va obliga sa paraseasca micuta si minunata lui planeta.
FA de la Faraonul întelept sau 496…
Vrei sa-ti desenez o barca? Spune-mi repede, ca trebuie sa plec. Am treburi importante de rezolvat, care nu suporta amanare…
De data aceasta, omul nu-i va raspunde! Va ramane nemiscat in fata copilului, un pic altfel decat il descoperise el, demult, intr-o poveste cu un aviator.
Micul Print este mult mai frumos decat si-l imaginase ilustratorii cartilor. Privindu-l, va avea senzatia ca Micul Print e mai mult mai mult decat atat, evoluase, poate era acum Printul, sau, de ce nu, Marele Print! Aceste ganduri, 496 la numar, i se vor nazari la vederea ochilor lui. Este un mare privilegiu sa privesti un personaj de poveste in ochi! Iar ochii Micului Print sunt asemeni cerului. Asemeni cerului într-o noapte de vara, cand îngerii, plictisiti de efortul de a pastra taine celeste, lasa aprinse toate stelele, trasformand lumea intr-o sala magica de bal. Ce pacat ca tocmai in acele momente oamenii dorm, cautand fara prea mare succes, minuni pe taramul incetosat al visului.
Se pare ca nu-ti place sa calatoresti cu barca. Nu-i nimic, iti voi desena un avion, de dragul unui vechi prieten al meu care m-a învatat multe mistere si care mi-a dat si adresa ultimului Faraon întelept. Acest detaliu nu l-a scris în cartea despre noi, pentru ca era un mare secret, la fel de mare ca Taramul lacrimilor.
SOL de la Solutia salvatoare sau 497…
Mai traieste cineva în pustiul asta?! va întreba omul, contrariat. E vreun palat in apropiere? Despre ce faraon vorbesti?
Vorbesc despre ultimul Faraon întelept, dar care nu mai locuieste demult pe planeta ta. Aici, nu stiu daca ai observat, inteleptii nu mai vor sa-si faca drum. El traieste acum, impreuna cu mai multi faraoni pe o constelatie la dreapta de planeta mea, careia ii spunem Orion. Din cand in cand ne facem cu mana si ne trimitem prin intermediul meteoritilor prajituri si seminte de flori rare.
Si atunci, daca e atata întelepciune in alta parte si atata frumusete si mult mai multa stralucire, ce cauti aici, in fata mea, pe planeta mea, in pustiul meu?
Incepi sa te asemeni cu un bancher, considerand ca totul iti apartine. Nu este chiar asa. Uite, de exemplu nisipul…
Ce este cu nisipul? Este nisipul meu, cel putin cel care se gaseste in sandalele mele… Ma arde, il destest! Ma orbeste! Nu am unde sa-l arunc, ca l-as arunca.
Nu este asa. Locul tau nu este aici, e clar ca te-ai ratacit. Te rog,   lasa-ma sa-ti desenez o busola! Pornesti pe drumul tau, iar eu imi vad de treaba.
Ce activitati majore poate desfasura, in ditamai pustiul, un print mic? Daca îmi raspunzi, plec de buna voie, fara barca si fara busola.
Intr-o seara l-am invitat pe ultimul Faraon intelept sa privim impreuna un apus de soare. Totul era ca de obicei, insa de o intensitate mai mica. Unele stele nu mai straluceau ca altadata si, din poveste in poveste, am ajuns sa gasesc solutia salvatoare pentru stelele care se coc si cad, asemeni merelor, perelor si castanelor.
Fara indoiala aceste explicatii erau cele mai stranii lucruri pe care omul le auzise in viata lui. Privindu-l pe Micul Print, va deslusi ca vorbele lui sunt adevarate, si chiar el va incepe sa se gandeasca la stralucirea tot mai estompata a stelelor (ca si cum gandurile care le purta pana atunci nu ar fi fost de ajuns) Surprinzator de repede, va anula celelalte ganduri din mintea lui si va deveni partizanul stelelor-mere, stelelor-pere si stelelor-castane…
Ce trebuie sa facem?
LA de la Lacrimi de fericire
Trebuie sa plangem, doar ca motivul trebuie sa fie fericirea, nu furia, nici durerea si nici spaima. Trebuie sa plangi de fericire! Eu ma voi gandi la floarea mea iubita, tu te vei gandi la ceea ce-ti aduce fericire, dar o fericire atat de mare, incat la un moment dat, sa nu mai incapa in suflet, si sa erupa afara din el, intr-un fluviu fierbinte din nestemate stralucitoare. Aceste nestemate se vor rostogoli din suflet pe obraji, iar de pe obraji, pe nisipul fierbinte.
Explicatia Micului Print nu-l va surprinde pe omul ratacit in pustiul clocotitor, ci pur si simplu, il va bloca. La cat de dispus si dedicat era ideii doar cu cateva secunde in urma, pe atat era de contrariat si neincrezator, acum, de acesta proba “vitejeasca”. Printii nu plang, nici macar de fericire, deoarece se gandesc, asemeni povestitorilor-fauritorilor lor, ca nimeni nu are nevoie de printi plangaciosi. Dar, se pare, ca vremurile se schimba, iar plansul va deveni ocupatia lor principala!…
SI de la Singuratate
Si va privi cum din ochii Micului Print, asemeni cerului într-o noapte de vara, când îngeri plictisiti de efortul de a pastra taine celeste, lasa aprinse toate stelele, transformand lumea intr-o sala magica de bal, izvoraste un rau stralucitor, care se rostogoleste de pe obrajii trandafirii în picuri de aur pe nisipul clocotitor. Apoi, cum acesta va culege cu o spatula de argint margelutele din praful prins de lacrimele fermecate si cum le va aseza, pretios, intr-un sipet de cristal.
Acum este randul tau!
Dar ochii omului vor ramane seci. Pentru a doua oara in viata se va simti singur, parasit de el insusi. Nici un gand bun, nici o floare prea iubita nu-i va lumina sufletul.
Ce faci cu micul tau tezaur?
Do de la Dovada ca exista minuni
Mai stau un pic cu tine, aici, pe planeta ta, apoi pornesc spre Faraonul intelept, care ma asteapta in stralucitoarele gradini de pe Orion. Vom presara cu grija puii de stele, apoi le vom canta si rosti poezii de dragoste, iar ei vor transforma iubirea noastra pentru ei, în lumina. E un procedeu ce pare complicat, dar nu este! Si, uite, asa, stelele-mere, stelele-pere si stelele-castane se vor putea desprinde linistite din coroana celesta, pornind in alte minunate calatorii, fara ca sala de bal sa-si piarda din stralucire.
Cand omul ratacit in pustiul clocotitor va auzi toate acestea, fara sa stie cum, ca-ntr-o minune, din ochii lui vor incepe a se pravali nestemate. Sufletul ii va fi viu, iar el se va simti asemeni un print, chiar daca obrajii ii va avea acoperiti de lacrimi.
Fiecare va porni, mai departe, pe calea lui, calcand cu grija nisipul fermecat din hambarul cerului.
Cheia Sol
Cum aceasta poveste inca nu s-a intamplat, ai grija, cititorule, ca daca, din intamplare, tu vei fi cel ratacit in pustiul clocotitor, nu te speria si asteapta, alaturi de un inger, minunea! Iar, mai apoi, cand din nou vei transforma pustiul in gradina stralucitoare, fa-ti timp si recunoaste pe cer, macar una din lacrimile tale!

Un gând despre „HAMBARUL CERULUI”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s