UTILIZAREA ANALIZEI TRANZACTIONALE CA INSTRUMENT SI TEHNICA DE LUCRU IN PSIHOTERAPIA INTEGRATIVA (1)

CHESTIONARUL PENTRU EVALUAREA STĂRILOR EULUI „EGOGRAMA”

 Giulia Negură

„Oamenii îşi pot decide destinul, iar aceste decizii pot fi schimbate” este una dintre asumpţiile filosofice pe care se sprijină Analiza Tranzacţională (AT). Această premisă cu caracter antideterminist ne vorbeşte, de fapt, despre faptul că fiinţa umană are capacitatea de a face alegeri comportamentale şi de a-şi fixa obiective în urma unor selecţii libere. Deşi primele decizii sunt luate în copilărie, perioadă caracterizată print-o dependenţă foarte mare faţă de figurile parentale, odată cu creşterea, dezvoltarea şi maturizarea, fiinţa umană are potenţialul de a-şi revizui şi modifica deciziile timpurii, înlocuindu-le cu unele mai adecvate.
Construindu-se pe acest suport anticondiţionant, AT îşi găseşte o largă utilitate în aspectele ştiinţifice teoretice. Pornind de la caracterul explicativ al personalităţii, AT oferă tabloul structurării psihologice a naturii umane, prin modelul stărilor Eu-lui: Părinte-Adult-Copil (analiza structurală), ca o constelare specifică de comportamente, gânduri şi trăiri emoţionale, descrie modelul teoretic al comunicării (analiza tranzacţională propriu-zisă) prin care explică ce se întâmplă când o persoană se întâlneşte cu o alta, demonstrează apoi că pattern-urile comportamentale din prezent îşi au baza în modelele introiectate din copilăria timpurie prin transformarea acestora în scenarii de viaţă (analiza scenariilor), pentru ca în final să poată da sens teoretic psihopatologiei, prin identificarea strategiilor infantile care sunt reproduse în viaţa adultă, chiar dacă ele generează efecte dureroase sau dezadaptative (analiza jocurilor psihologice).
Şi pentru că orice teorie ar rămâne stearpă fără o utilitate practică, AT îşi găseşte aplicabilitate şi în psihoterapie, numărându-se printre metodele şi tehnicile de vindecare în plan psihic, de la cele mai variate tulburări şi probleme psihologice până la psihoze severe, atât în cadru individual, de grup sau de cuplu (familie).
La numai 3 ani distanţă de prima lucrare în care Eric Berne, părintele analizei tranzacţionale, dă naştere acestui concept – „Analiza tranzacţională: o metodă nouă şi eficientă a terapiei de grup” („American Journal for Psychotherapy”, 1958), în 1961 autorul aduce în prin plan principiile şi noţiunile de bază ale noii metode, rădăcinile sale psihanalitice dar marele său merit este acela de a fi ilustrat cum acţionează în mod practic AT, oferind numeroase exemplificări, diagrame şi studii de caz.
În această lucrare autorul explică faptul că, în procesul psihoterapeutic, această metodă acţionează în etape ce pot fi clar definite, care se succed una după alta, astfel încât atât terapeutul cât şi pacientul pot determina în orice moment, cu o oarecare precizie, stadiul terapiei, adică ceea ce au realizat până atunci şi care va fi următorul pas. Din această perspectivă, primul pas care precede analiza tranzacţională propriu-zisă este ceea ce poartă denumirea de analiză structurală, care se referă la analiza stărilor Eu-lui conform modelului P-A-C.
Modelul stărilor Eu-lui (P-A-C)
La începutul muncii sale ştiinţifice, Eric Berne a observat că oamenii, în timpul interrelaţionărilor, se schimbă simultan pe mai multe planuri: în expresia feţei, vocabular, gesturi, postură, comportament. Această observaţie i-a ridicat următoare: Dacă persoana care se schimbă în acest fel rămâne aceeaşi din punctul de vedere al structurii osoase, al pielii, al hainelor, ce anume se schimbă în interiorul ei, ce anume din aceasta se schimbă şi în ce anume se transformă? Răspunsul la această întrebare fundamentală l-a condus pe autor să presupună că în fiecare persoană, indiferent de vârstă sau orice alt diferenţiator, există stări alternative ale Eu-lui, realităţi psihologice diferite în care intră în funcţie de situaţiile cu care se confruntă.
Eric Berne a definit starea a Eu-lui acel „pattern consistent de gânduri şi trăiri emoţionale, legat direct de un pattern comportamental corespunzător” (Berne, 1966). Observaţiile sale au condus la presupunerea că în fiecare persoană ar exista trei asemenea stări ale Eu-lui, o stare constituită din introiecţiile figurilor parentale – starea de Părinte a Eu-lui, o stare constituită din experienţele corespunzătoare primilor cinci ani din viaţă – starea de Copil a Eu-lui şi starea de Adult a Eu-lui, acea stare în care oamenii testează realitatea de „aici şi acum”. Aceste trei stări construiesc împreună modelul stărilor Eu-lui şi sunt figurate convenţional într-o diagramă ce reprezintă structura personalităţii (vezi Figura 1.):

Figura 1

Starea de Părinte a Eu-lui este, în general, o identificare cu unul dintre părinţi. Persoana gândeşte şi se comportă în maniera propriilor părinţi sau a altor figuri introiectate în perioada copilăriei. Este starea normelor, moralei şi atitudinilor moştenite. Starea de Părinte a Eu-lui este împărţită în două realităţi complet diferite: Părintele Normativ şi Părintele Grijuliu:

Figura 2

PĂRINTE NORMATIV (dictează, conduce, impune, emite principii judecă, critică, devalorizează, agresează)

PĂRINTE GRIJULIU (ajută, încurajează, felicită, apreciază, îşi asumă sarcini în locul cuiva pe care îl supra-protejează)

Starea de Copil a Eu-lui reprezintă o stare regresivă a Eu-lui, în care persoana este dominată de dorinţe copilăreşti. Ea se va comporta conform modelelor comportamentale însuşite în perioada copilăriei. Este componenta emoţională. La adult, această stare apare în activităţile recreative. Starea de Copil a Eu-lui este împărţită în două realităţi diferite: Copilul Adaptat şi Copilul Liber:

Figura 3

COPIL ADAPTAT (se adaptează la cerinţele altora – supunere – stă deoparte, se devalorizează, susţine în mod sistematic contrariul)

COPIL LIBER  (îşi exprimă spontan trebuinţele, emoţiile, sentimentele, are capacitate  intuitivă şi este o sursă de creativitate)

Starea de Adult a Eu-lui este un arbitru între revendicările Eu-lui Părinte şi dorinţele Eu-lui Copil. Este componenta raţională. În această stare a Eu-lui persoana acţionează obiectiv, logic şi realist, fără implicaţii de natură emoţională, adoptând un comportament adecvat. Această stare se activează în situaţiile când persoana vrea să rezolve o problemă, să ia anumite decizii, îşi asumă responsabilităţi etc.

Figura 4

ADULT (compară, evaluează, analizează, gândeşte, înregistrează şi comunică informaţii)

Toate cele trei stări ale Eu-lui reprezintă registre variate în potenţialitate. Ele nu pot fi comparate. Nu se poate spune că una este mai bună decât alta, toate trei, împreună cu subdiviziunile lor, sunt la fel de importante deoarece se poate spune că în anumite situaţii există o mai bună adaptare de a fi într-una dintre aceste stări ale Eu-lui.
În fiecare moment al vieţii, orice persoană are un anumit nivel de dezvoltare a celor trei stări ale Eu-lui. Situaţia ideală este aceea în care persoana îşi integrează eficient toate stările Eu-lui, acestea găsindu-se în aproximativ acelaşi stadiu de dezvoltare.
În scopul echilibrării nivelelor de dezvoltare ale stărilor Eu-lui în cadrul procesului terapeutic, prin transferarea energiilor de la stările puternice ale Eu-lui spre cele slabe, în etapa de început a terapiei este indicat să se măsoare gradul de dezvoltare a fiecărei stări a Eu-lui, printr-o analiză structurală al cărei rezultat se poate reprezenta grafic prin ceea ce numim Egogramă. Modalităţile prin care se poate realiza analiza structurală a stărilor Eu-lui se pot baza pe observaţie şi conversaţie, dar există şi chestionare cu ajutorul cărora terapeutul poate evalua într-un mod obiectiv şi precis atât frecvenţa, cât şi intensitatea cu care apar diferitele stări ale Eu-lui pacientului.

Chestionarul stărilor Eu-lui
Chestionarul stărilor Eu-lui este o probă creion-hârtie, constituită din 143 de enunţuri. Enunţurile sunt astfel concepute încât să acopere o gamă variată de situaţii în care o persoană şi-ar putea activa cele trei stări ale Eu-lui împreună cu subdiviziunile acestora. Astfel, proba cuprinde trei scale. Scala I este alcătuită din itemii 1-60 pentru evidenţierea stărilor de Părinte Critic şi Părinte Grijuliu, scala II este alcătuită din itemii 61-104 pentru evidenţierea stării de Adult şi scala III este alcătuită din itemii 105-143 pentru evidenţierea stărilor de Copil Adaptat şi Copil Liber.

Administrarea şi cotarea probei
Subiectul este invitat să parcurgă cele 143 de enunţuri şi să răspundă afirmativ sau negativ, în funcţie de opinia şi credinţa lui referitoare la fiecare situaţie descrisă, prin încercuirea semnului „+”, respectiv „-”.
Exemplu:
+     –     1.  Pot să îi ascult bine pe alţii.

Scorurile finale pentru fiecare scală se calculează prin însumarea răspunsurilor încercuite de către subiect. Aceste note brute se transformă cu ajutorul unui tabel în note standard, care reprezintă ponderile celor cinci stări ale Eu-lui: Părinte Critic, Părinte Grijuliu, Adult, Copil Adaptat şi Copil Liber. Valorile astfel obţinute se marchează pe un grafic cu cinci coloane cu valori cuprinse între 0 şi 100.

Repere interpretative ale probei – Egograma
Nu există egograme „bune” sau „proaste”, după cum nu există stări ale Eu-lui bune sau proaste. Fiecare stare a Eu-lui aduce avantaje şi dezavantaje în funcţie de situaţia în care este activată. Egograma va indica cum anume se distribuie energia psihică a pacientului în toate domeniile Eu-lui şi cât de puternic conturate sunt acestea. Cu cât valorile înregistrate de fiecare stare sunt mai mari, cu atât mai puternic conturată este starea respectivă.
Exemplu:
Bărbat, 40 de ani, obţine următoarele valori pentru cele cinci stări ale Eu-lui:
Eu-l Părinte Critic EPC = 55
Eu-l Părinte Grijuliu EPG = 50
Eu-l Adult EA = 60
Eu-l Copil Adaptat ECA = 40
Eu-l Copil Liber ECL = 30

EGOGRAMA

Figura 5

Interpretare:
Eul Adult este cel mai bine dotat cu energie, dar foarte aproape se află atât Eul Părinte Critic, cât şi Eul Părinte Grijuliu. Mai puţin investit cu energie este Eul Copil, în ambele instanţe, Adaptat şi Liber. Aceasta înseamnă că, deşi bărbatul de 40 de ani deţine un Eu Adult bine dezvoltat, cu ajutorul căruia gândeşte obiectiv realitatea şi poate da soluţii adaptate oricărei situaţii în care se află, fiind acompaniat de un Eu Părinte deopotrivă normativ şi hrănitor, protector cu sine şi cu alţii, este posibil ca în circumstanţele în care Eu-l Copil este „chemat” să-şi facă simţită prezenţa, acest aspect să nu poată fi realizat. Este posibil ca acestui bărbat să-i fie greu să se adapteze regulilor sociale şi vocii Părintelui interior, ceea ce poate da naştere unui conflict intrapsihic sau este posibil ca, dimpotrivă să fie o persoană foarte submisivă, care se supune orbeşte oricărei voci a „părinţilor” altor persoane. Este posibil, de asemenea, ca acest bărbat să nu-şi poată exprima sensibilitatea, curiozitatea, emoţiile şi să nu-şi poată manifesta liber capacitatea creatoare în nici o situaţie care o impune.

Aplicabilitatea probei în procesul psihoterapeutic
În cadrul procesului terapeutic utilizarea acestui instrument de evaluare a nivelului de dezvoltare a celor stări ale Eu-lui reprezintă un ghid pentru stabilirea obiectivelor terapeutice ulterioare. Deşi prin utilizarea conversaţiei şi a observaţiei, terapeutul poate întrezării diagnosticul în ceea ce priveşte dinamica dezvoltării stărilor Eu-lui pacientului, chestionarul propus este o probă obiectivă care poate valida sau invalida supoziţiile terapeutului. De asemenea, pe lângă utilizarea probei la începutul procesului terapeutic, ca mijloc diagnostic, acesta mai poate fi utilizat în scop de evaluare ulterioară desfăşurării terapiei, la finalul procesului, pentru constatarea modificărilor care au avut loc şi feedback.

Concluzie
AT este foarte eficientă pentru toate persoanele care întâmpină dificultăţi relaţionale: timiditate, agresivitate, susceptibilitate, lipsă de afirmare de sine. Când suntem în echilibru se cheamă că deţinem un Adult integrat, care foloseşte toate stările Eu-lui eficient în funcţie de situaţia de „aici şi acum”. În cadrul orientării terapeutice integrative, AT poate fi utilizată ca tehnică împreună cu alte tehnici terapeutice, având ca scop să permită persoanei să-şi (re)găsească autonomia şi să utilizeze cele trei stări ale Eu-lui într-o manieră potrivită: Copilul pentru a-şi exprima emoţiile şi creativitatea, Părintele pentru a-şi purta de grijă sieşi şi celorlaţi, şi a respecta regulile societăţii, iar Adultul pentru concretizarea manifestării pulsiunii creatoare a Copilului în echilibru cu revendicările protectoare ale Părintelui. Astfel, persoana îşi (re)capătă încrederea în sine şi devine posibil să-şi exprime în mod adecvat emoţiile, la momentul potrivit, în faţa persoanei potrivite.

Bibliografie:

1. Berne, E. (1966), Group treatment, New York: Grove Press.
2. Berne, E. (2011), Analiza tranzacţională în psihoterapie, Editura Trei, Bucureşti.
3. Dusay, J. (1977), Egograms, Harper Row, New York.
4. Harris, T. A. (2011), Eu sunt OK, Tu eşti OK, Editura Trei, Bucureşti.
5. Lassus, R. (2005), Analiza tranzacţională. O metodă revoluţionară pentru a ne cunoaşte şi a comunica mai bine, Editura Teora, București.
6. Nuţă, A. (2000), Secrete şi jocuri psihologice, Editura SPER, Bucureşti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s