COMUNICAREA PSIHOTERAPEUTICĂ PRIN LIMBAJ METAFORIC

Daniela șerban

De îndată ce un limbaj figurat şi-a exercitat efectul în descrierea unei situaţii sau a unei întâmplări în termenii unei vieţi în mişcare, suntem pe drumul către metaforă.
Deoarece utilizarea metaforei în psihoterapia integrativă duce de multe ori la formularea de către client a propriei poveşti, s-ar putea presupune că folosirea metaforei este o simplă narare. Dar folosirea metaforei permite clientului să exteriorizeze cu mai multă uşurinţă orice ar fi gândit ca „problemă”, și să construiască o poveste cu privire la unul sau poate la toate aspectele din viața lui.
În contextul terapiei integrative, clientul poate utiliza metafore pentru a descrie problema sau viața lui. Aceste metafore vin împreună cu el. E important felul în care îl ajutăm să le descopere, să le asume şi să le redea, felul în care îl invităm să utilizeze acest instrument care îi aparţine şi căruia, poate, i-a negat existenţa şi utilitatea.
Această abordare este avantajoasă în multe privințe. În primul rând, deși terapeutul poate propune o anumită metaforă pentru client, dacă și cum clientul alege să utilizeze metafora rămâne în întregime în cadrul de control al clientului.
Acest lucru încurajează terapeutul pentru a lucra cu clientul dintr-o poziție de neutralitate. În al doilea rând, oferta terapeutului de noi limbaje, sub forma metaforei servește ca o invitație indirectă adresată clientului la descoperire.
Vorbind, povestind, clientul nu rămâne neutru sau pasiv. De fiecare dată când vorbim, aducem realitatea mai aproape de noile înţelesuri pe care nu eram dispuşi să le vedem până mai devreme.
Ceea ce este important pentru psihoterapeuți este că schimbarea, indiferent dacă aceasta este schimbarea de credinţă, de relaţii, de emoţii sau dacă este vorba despre conceptul de Sine, implică o schimbare de limbaj (Freedman & Combs, 1996, p.. 29).
Cei mai cunoscuţi terapeuţi care au vorbit despre rolul metaforei în psihoterapia modernă sunt George Lakoff, unul din cei mai de seamă lingvişti din SUA, şi Milton Erickson, aşa-numitul „părinte al hipnoterapiei moderne”. Conform lui Erickson metafora deţine un rol crucial în comunicarea şi experienţa umană. Comunicarea umană este privită în psihoterapia Ericksoniană ca fiind o metaforă, iar metaforele sunt utilizate în hipnoterapie pentru a comunica simultan la mai multe nivele. „Modelul Milton” a fost denumit tipul de limbaj care îşi are originile în utilizarea limbajului de către Milton Erickson, respectiv un model de contruire a propoziţiilor cuprinzând o mulţime de omisiuni, distorsiuni şi generalizări.
Folosirea limbajului complex distrage mintea conştientă şi permite accesul mai facil la resursele inconştiente. Metaforele realizează conexiuni creative între două evenimente sau experienţe pentru a crea un exemplu edificator pentru experienţa clientului. Milton Erickson, maestrul terapiei metaforice, când a fost întrebat care sunt cele mai importante trei variabile ale terapiei a răspuns: „observă, observă, observă”, cu referire la metaforele furnizate în terapie de către clientul însuşi.
Comunicarea metaforică în terapie prezintă mari avantaje. Cel mai important se referă la faptul că trec dincolo de teorie, transpunând comunicarea în zona în care aceasta aduce oamenii laolaltă, îi ajută să se conecteze unii la alţii, să facem noi înşine conexiuni şi să stabilească noi relaţii. Povestea nu are legătură doar cu conţinutul său explicit, ci în primul rând cu conectarea interumană şi apoi cu conectarea la resursele interne proprii fiecăruia.
Poveştile prezintă informaţia mai eficient decât o prezentare a unui fapt, situaţii şi se apropie mai mult de experienţa personală a clientului.
Metaforele sunt o formă de comunicare indirectă, imaginativă şi implicită cu clientul. De multe ori cuvintele “metaforă terapeutică”, “poveste terapeutică” sau “poveste vindecătoare” sunt folosite în acelaşi mod.
Există o diferenţă între poveştile orale şi cele scrise. Poveştile transmise pe cale orală sunt dinamice şi ele sunt adaptate în funcţie de povestitor şi în funcţie de ascultător.
Pentru ca limbajul terapeutic prin metaforă să îşi probeze eficienţa maximă, poveştile prin care acesta este exprimat trebuie să prezinte câteva caracteristici:
– Să permită interactivitatea
– Să aibă o formă şi un conţinut atractiv
– Să învingă rezistenţele
– Să ajute la dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a problemelor
– Să creeze căi noi, posibilităţi multiple
– Să invite la luarea independentă a deciziilor
Cei mai mulți oameni au asocieri negative inconştiente puternice cu cuvinte cum ar fi „pierdere” sau „renunțare” sau „părăsire”. Incă din copilărie, aceste cuvinte au fost condiţionate de ideea de deficit, lipsă sau slăbiciune. Și nu ne plac nici cuvintele „deficit” sau „lipsă” sau „slăbiciune”.
Acest lucru poate reprezenta o mare provocare pentru terapeut atunci când clientul său este motivat sau încearcă să fie motivat pentru pierderea în greutate sau renunțatul la fumat, de exemplu.
Chiar cuvintele pe care le foloseşte îl împiedică să obţină ceea ce doreşte. Cuvintele constituie cadrul ideilor, iar ideile dau forţa motivației.
Dacă aş folosi exemplul unui client care vrea să „piardă” în greutate, şi care istoriseşte în mod frecvent cum a ‘pierdut’ câinele sau cum şi-a „pierdut” locul de muncă sau cum şi-a „pierdut” soţia, aş spune că foloseşte termenul cel mai păgubos posibil pentru a descrie ceva ce se presupune că îşi doreşte: „pierderea” în greutate.
Ideea de a scăpa de ceva poate oferi unele motivații, dar nici pe departe la fel de solide ca ideea de a obţine ceva, de a construi, astfel încât termenii cei mai potriviţi, în cazul ipotetic de mai sus, ar fi: „obţinerea unei siluete mai subţiri”, „păstrarea stării de sănătate”, și așa mai departe.
De ce să vorbim despre „a pierde” atuni când încercăm să motivăm câştigul?
Dacă suntem atenţi la limbajul pe care îl folosesc cei care încearcă renunţarea la fumat şi pornesc să împlinească sarcina de a-şi îmbunătăţi sănătatea, este vorba tot despre „a renunţa”, „a diminua”. Simbolic, este tot durerea de a lăsa trecutul în urmă.
Dacă o expresie este metaforică sau nu, depinde de context. De exemplu, expresia „aceasta a fost complet în afara limitelor” nu este metaforică dacă este folosit în contextul unui joc de tenis și „aceasta” se referă la mingea de tenis fiind de fapt fizic în afara limitelor terenului de tenis. Aceeași expresie este metaforică dacă se referă la un argument sau un comportament, care este descris ca fiind „în afara limitelor”, de exemplu, „Argumentul ei a fost complet în afara limitelor” sau „Comportamentul lui a fost complet în afara limitelor”.
Clienții îşi exprimă adesea sentimentele prin intermediul limbajului metaforic. Mai mult decât atât, se observă că metafora este de mare valoare în ceea ce privește promovarea perspectivei de insight.
Am putea pune în discuţie diverse ipoteze care încearcă să explice
motivațiile cognitive care reglementează producția unui astfel de limbaj. Am putea aduce argumentele comportamentale, atitudinale ale limbajului metaforic. Toate, însă, validează observaţia că schimbul psihoterapeutic dă naştere în mod natural la enunțuri metaforice.
Se ştie că limbajul emoţional este unul foarte figurativ; cu alte cuvinte, este dominat de expresii metaforice și metonimice. De asemenea, este bine cunoscut faptul că majoritatea acestor expresii fac parte dintr-o varietate de metafore conceptuale și metonimii.
Redau o selecție de astfel de metafore conceptuale și metonimii în două concepte de emoție: furie și dragoste. Fiecare metaforă conceptuală este ilustrată de cel puțin o metaforă lingvistică:

Furia:
A fierbe de furie. Furia este fluid fierbinte într-un container.
A mocni de furie. O să explodeze de atâta furie!
A fi nebun de furie. Omul acesta e nebun!
A se lupta cu furia. Furia ta este un adversar de temut.
A dezlănţui toată furia. Furia ta este ca un animal captiv.
Furia este o povară. El poartă toată furia asta cu el de multţi ani.
Furia este o forţă naturală. A fost o întâlnire furtunoasă.
Furia este oarbă. Acțiunile sale au fost complet guvernate de furie.

Dragostea:
Dragostea este o hrană a sufletului. Sunt flămând de dragoste.
Dragostea este o călătorie. A fost un lung drum viaţa mea cu tine.
Dragostea este unitate. Suntem unul. Suntem inseparabili. Ne despărţim. Ne-am topit unul în celălalt.
Dragostea împlineşte, umple viaţa. Ea este plină de iubire.
Dragostea este un foc. Ard de atâta iubire.
Dragostea este un schimb. Aduc mai mult în această relaţie decât tine.
Dragostea este o forță naturală. Apariţia ei mi-a tăiat respiraţia.
Dragostea este o forță fizică. Am fost magnetic atras de ea.
Dragostea este un adversar. Am încercat să lupt cu sentimentele mele de dragoste pentru el.
Dragostea este un animal captiv. Am dat frâu liber sentimentelor mele de dragoste.
Dragostea este un război. Ea l-a cucerit.
Dragostea este o nebunie. Sunt nebun după tine.
Dragostea este oarbă. Ea este complet condusă de dragoste.
Dragostea venerează. El a pus-o pe un piedestal.

După cum se poate vedea din exemplele de mai sus, furia şi dragostea sunt caracterizate printr-un set de metafore care uneori se suprapun. Foc, nebunie, forţă, povară.
Dacă două emoţii, aparent atât de diferite, cum sunt furia şi dragostea îşi împart atât de egal metaforele, atunci ne putem aştepta ca şi alte emoţii, cel puţin cele primare, cum ar fi frica, bucuria, tristeţea, să se regăsească prin metafore comune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s