LECTIA IERTARII

Adina Boțoroga

Una din primele lecții pe care e necesar să o învețe un psihoterapeut este lecția iertării. Ea poate fi predată în școală, dar e mult mai important să fie experimentată de fiecare în parte, asumată și mai ales conștientizată în viața de fiecare zi. Deși suntem atât de diferiți unii de alții, suntem la fel de vulnerabili în fața greșelilor. Facem zilnic greșeli, mai mari sau mai mici, față de noi sau față de ceilalți, conștient sau inconștient. Suntem mai mult sau mai puțin vinovați de răul de lângă noi. Și pentru că purtăm engramat în ADN-ul nostru triunghiul vină-pedeapsă-iertare voi dedica acest articol iertării. Pentru că suntem tributari istoriei din noi, voi analiza acest subiect în mod aproape inevitabil prin filtrul meu spiritual-creștin.
Iertarea nu poate există în afara vinei. Deoarece triunghiul vină-pedeapsă-iertare a fost pus sub lupă de mii de ori, din tot atâtea perspective posibile: juridice, religioase, logico-etice, științifice, vă propun o nouă abordare, și anume cea psihologică.
Pildele lui Iisus din Evanghelii ne vorbesc despre judecată și pedeapsă, apoi despre vină și iertare și mă gândesc dacă, prin referirea explicită la locul unde vor fi aruncați cei păcătoși, acolo unde este “plângerea și scrâșnirea dinților”, Iisus Hristos nu apare în același timp ca și Tatăl cel mai neiertător cu putință. Și acesta este un filtru important atunci când ne gândim la iertare, a noastră și a celor de lângă noi. Nu cumva prin acest filtru acordăm sau așteptăm răsplată? Câte din fricile clienților nu ascund în spate această credință a judecății urmată de pedeapsă?
În plan existențial iertarea poate fi reprezentată grafic pe două axe: iertarea inter-umană, asociată axei orizontale, și iertarea divină, iertarea de la o instanță supremă, asociată axei verticale.
Este evident că iertarea în plan orizontal este cea mai frecventă, cea mai exersată și cea mai discutată în toate abordările (cu excepția peremptorie a celei religioase, lucru absolut firesc). A săvârși o acțiune prin care o persoană umană sau o ființă vie este lezată în integritatea ei fizică sau spirituală înseamnă a săvârși un act care trebuie pedepsit sau iertat. De fapt, în cele mai multe cazuri, pedeapsa și iertarea sunt două fenomene care se întrepătrund. Numai persoana umană ca entitate spirituală poate recurge la actul complex și ziditor al iertării în dimensiunea orizontală a acesteia.
Pe plan orizontal iertarea poate avea efectul de undă, de rezonanță și ne putem gândi astfel și la aspectul câmpului asociat sentimentului de pedepsire, de răspuns cu rău la rău, cu dreptate la injustiție, cu rău la binele făcut asupra noastră, cu legea dintelui pentru dinte, în comparație cu aspectul câmpului cuantic care apare atunci când răspundem cu bine la răul suferit, cu iertare la injustiție, cu compasiune și milă la insulta nemeritată.
Verticalitatea, dată și de poziția noastră bipedă, ne face să ne îndreptăm privirea către cer, căutând cu ochii minții iertarea Creatorului pentru vina pe care un semen de-al nostru o are față de noi. Sfântul Ștefan, considerat primul martir al creștinismului, și-a ridicat glasul spre cer în clipele când era ucis cu pietre cerând îndurare pentru ucigași: “Doamne, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” Acest tip de iertare este cel mai complet cu putință: eu iert răul pe care cineva l-a săvârșit, cu sau fără știință, direct sau indirect, asupra mea, dar vreau ca iertarea să fie deplină, rugând pe Tatăl tuturor să ierte vina fratelui meu.
Vina precede iertarea, așa cum orice acțiune precedă reacția, efectul de feed-back. Vina conștientizată sau nu, vina manifestă sau mascată, vina somatizată sau nu, toate sunt, fără drept de apel, forme ale vinovăției.
Simțim nevoia să stabilim o corelare a vinei, din punctul de vedere al proporției, al premeditarii sau al traumelor produse. Un factor important asociat actului iertării este gradul de participare emoțională a celui care îl săvârșește. Una este să ierți sec, detașat emoțional și alta e să dezvolți compasiune pentru cel care te-a rănit, alta e să stabilești o relație personală cu vinovatul față de tine. Aici intervine cu adevărat iertarea creatoare, cea care vindecă și eliberează, cea care operează în profunzime, aducând sens și responsabilitate în viețile noastre. Însă există și aici un risc: implicarea înseamnă, de multe ori, o aprofundare a motivelor, o analiză a cauzelor, o filtrare a consecințelor ce se vor manifesta în viitor, o sursă de întrebări existențiale la care nu este ușor să răspunzi. Iertarea nu este totuna cu scuza. De multe ori se face confuzie între cele două. Mai ușor se produce iertarea celorlalți dacă intervine rugămintea iertării. Asta înseamnă activarea triunghiului EU care iert, Tu care-mi ceri iertare și Relația dintre noi. Ego-ul meu este satisfăcut și acceptă mai ușor să acorde iertarea pentru a salva relația. Ce se întâmplă când nu are loc cererea iertării? Când acordarea iertării este necondiționată? Nu există un manual al iertării și nici nu se va edita vreodată pentru că fiecare om are modul lui de trăire a relației vină-pedeapsă, dar nici varianta relativizării (“fiecare iartă după propria lui voință și putere”) nu este de dorit pentru că, în felul acesta, se produce o devalorizare abruptă a actului de iertare ca principiu superior și fundamental.
A acorda iertarea celui ce ne-a greșit înseamnă a-i recunoaște sinele, înseamnă a-i lua în calcul persoana. Întoarcerea celuilalt obraz, atât de invocată, este un act care are valoare și potențialitate doar dacă este făcut cu discernământ. Dar mai înainte de actul iertării nu cumva judecăm, atașați fiind de credințele noastre mai mult sau mai puțin limitative? Nu intervine cumva ego-ul nostru rănit în actul iertării? De fapt ce înseamnă a judeca? E clar că depășirea stadiului de observație detașată, analiza și argumentația pro și contra, motivația, istoricul personal, determinismul socio-cultural influențează de cele mai multe ori emiterea unei judecăți cât mai oneste. Apoi, pentru a da verdictul, se analizează gradul și intensitatea traumei și eventualele repercusiuni. Există așadar foarte multe detalii de care e bine să ții cont pentru a concluziona holograma vinei. Posibil că abia din acel moment să înceapă iertarea, când te gândești la amplitudinea vinei aflată în relație direct proporțională cu calitatea iertării.
S-au scris râuri de cuvinte despre iertare și vină, iertare și pedeapsă, iertare și iubire în diverse paradigme: psihologice, religioase, sociale, culturale și, în ultima perioadă, transpersonale. Mă întreb cât de multă acoperire au scrierile respective cu trăirile personale ale autorilor, cu experiențele lor concrete de viață? Și totuși unii supraviețuitori ai lagărelor de exterminare, ai închisorilor comuniste au reușit să-și ierte anchetatorii după ce au experimentat revoltă, furie, ură, și au visat ani buni la restabilirea dreptății și condamnarea vinovaților. Cum ar fi fost posibilă iertarea autentică dacă nu ar fi intervenit schimbarea reală a raportului de la dimensiunea orizontală la cea verticală?! Abia atunci te poți ruga pentru sinele sau sufletul celui ce ți-a greșit, când raportul tău cu divinitatea devine autentic, nu o relație pur intelectuală, așa cum din păcate se întâmplă tot mai des.
Foarte mulți dintre noi se roagă, mai des sau mai rar, spunând rugăciunea “Tatăl nostru”. Și rostim, cu buzele sau din preaplinul inimii, “și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Conștientizăm oare dorința noastră de a fi iertați în plan divin în raport cu capacitatea sau disponibilitatea noastră de a-i ierta pe cei de lângă noi? Realizăm cât de mult ne condiționăm inconștient iertarea?! Părintele Arsenie Boca vorbește în cărțile lui despre faptul că, dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, deci, în această privință, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.
În concluzie, iertarea este vindecătoare, este actul care zidește și pune temelie bunei conviețuiri între oameni, este balsamul peste orgoliile și resentimentele lumii în care trăim. Ea minimalizează efectele urii, stinge conflictele, aduce compasiunea și recunoștința la cotele înnobilatoare ale generozității umane. Însă plusul care pune profunzime în iertare este discernământul, implicarea reciprocă afectivă a subiecților. Insist asupra aspectului inteligenței emoționale deoarece numai ea schimbă coordonatele existențiale în care trăim, altfel este act sec, eminamente rațional, fără eliberare de energie vindecătoare.
Rolul psihoterapeutului este major în a-l ajuta pe client să-și conștientizeze nevoia de a ierta (iertarea celorlalți și iertarea personală) și să-și identifice emoțiile aferente acestei nevoi. Conștientizăm mai greu nevoia noastră de a ne acorda iertarea. Uneori poate suntem mai atenți la ceilalți, uitând să privim vindecător cu multă iubire și bunătate în adâncul ființei noatre.
Procesul iertarii trece din conștient în inconștient, drumul de la ego (cel care decide iertarea) la sine (cel din care izvorăște în fapt iertarea) este extrem de imprevizibil și, cred eu, unic pentru fiecare.
Adevărata iertare se simte mai întâi. Acordarea iertării înseamnă eliberare, bucurie, vindecare. Uneori rugăciunea, meditația sau ascultarea muzicii baroce sunt utile în intervenția terapeutică deoarece ele au rolul de a modifica frecvența activității cerebrale și mintea acordă mai usor iertarea.
Iertarea, alături de celelalte virtuți creștine și morale, reprezintă actul reparator prin care umanitatea merge încă înainte, reprezintă extensia către posibilitatea iubirii. Iubirea radiantă către sinele nostru și către sinele celui de lângă noi..
Întorcându-mă la cele două axe ale iertării, constat că ele se intersectează în centrul ființei noastre. Am senzația că aducerea lor la nivelul făptuirii zilnice seamănă cu încercarea de a reprezenta pe hârtie infinitul. Infinitul situațiilor, al stărilor, al senzațiilor, al raporturilor cu noi înșine, cu semenii și, în final, cu Divinitatea. Aceasta este lecția iertării pentru tine, cititorule.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s