AUTOCUNOASTEREA PRIN METAFORA SI EMPATIA (1)

Cum îi putem înţelege şi cunoaşte mai bine pe cei care sunt atât de diferiţi de noi înşine utilizând metafora?

Daniela Şerban

Psihoterapia integrativă susţine ideea conform căreia clientul este un agent activ, cu resurse interne de vindecare. El este agentul principal al schimbării în psihoterapie. Terapeutul reprezintă un ajutor important în procesul de schimbare prin autovindecare a clientului şi orice modalitate pe care acesta o alege reprezintă baza pe care îşi construieşte sprijinul acordat.
Clientul aduce schimbarea printr-un proces ciclic de gândire, explorare şi trăire a experienţelor, proces care conduce la crearea unei noi semnificaţii şi a unor noi moduri de a fi şi de a se comporta în lumea lui personală. Această viziune se potriveşte practicii integrative în care terapeutul încearcă mai degrabă să ofere ceea ce clientul are nevoie decât ceea ce spune teoria terapeutului că are nevoie clientului. Perspectiva aceasta este exprimată în atitudinea terapeutului faţă de client şi în modificările subtile în cadrul interacţiunii şi dialogului care însoţesc această atitudine. Atâta timp cât terapeutul realizează faptul că nu procedurile sau intervenţiile sale sunt cele care produc schimbarea, ci mai degrabă efortul clientului care se foloseşte de acestea pentru a face schimbarea, terapeutul poate să lucreze în baza oricărei metode sau să utilizeze orice set de proceduri. Singura precondiţie este ca interacţiunile şi sugestiile terapeutului să fie compatibile empatic şi să însoţească procesul de autovindecarea al clientului.
Întreaga forţă de schimbare vine dinspre client. Intervenţiile terapeutului sunt ineficiente şi inutile până în momentul în care clienţii activi îşi investesc energiile creative în aceste intervenţii, pentru a le face funcţionale. Intervenţiile reprezintă uneltele pe care terapeuţii le pun la dispoziţia clienţilor, dar clienţii sunt cei care le folosesc pentru a le ajusta problemelor lor particulare.
Empatia este esenţială în această întreprindere. Ceea ce contează se referă mai puţin la tehnica aleasă şi mai mult la modul senzitiv şi interactiv în care empatia este pusă la dispoziţia clientului.
Intervenţia prin metaforă nu operează asupra clientului, ci mai degrabă este folosită de către client în vederea explorării, gândirii şi creării. Nu există un raport obligatoriu între intervenţia prin metaforă şi tipurile de rezultate cărora clienţii le pot da naştere. Clientul este factorul comun important în terapie, rolul terapeutului semănând mai mult cu cel al unui asistent de cercetare.
Experienţa subiectivă a clientului este adevărul lui şi punctul de pornire în explorare. În psihoterapia integrativă, acceptarea a ceea ce este oferit şi onorarea lumii clientului aşa cum este pentru el, este responsabilitatea principală a terapeutului.
Clientul, mai mult decât terapeutul, este cel care implementează procesul de schimbare. Decât să discutăm dacă terapia funcţionează sau nu, am putea să ne adresăm nouă înşine, ca terapeuţi, întrebarea dacă clientul lucrează sau nu.
Clienţii sunt cei care preiau tehnica metaforei şi îi dau viaţă. Ei sunt cei care modifică poveştile în mod activ şi le schimbă în metafore, pentru a găsi răspunsurile relevante din punct de vedere personal, în moduri în care uneori nici nu au fost imaginate de către terapeuţii lor. Clienţii sunt cei care, pentru cele mai multeprobleme, sunt capabili să folosească în mod practic orice context de învăţare oferit de terapeut, atâta vreme cât nu este esenţialmente intruziv şi antiterapeutic. Clienţii sunt cei care, chiar şi atunci când învaţă de la terapeut tehnici cu un grad mare de specificitate, le folosesc într-un mod creativ pentru a-şi rezolva problemele individuale.
Experienţele de terapie prin metaforă reprezintă resurse valoroase pentru clienţi, pe care ei ajung să le folosească în propriul lor proces de gândire, explorare, trăire a experienţelor şi de schimbare. Terapeutul explorează mai degrabă decât modifică un comportament. El este dispozitivul protetic care susţine gândirea şi explorarea realizate de către client şi care îl ajută pe acesta să reflecteze în termeni mai conştienţi asupra propriului traseu de schimbare.
O resursă importantă pe care terapeutul o oferă clientului său se referă la timpul şi spaţiul puse la dispoziţie pentru a realiza schimbarea. Adesea, clienţii ajung în terapie sinţindu-se copleşiţi şi ameninţaţi. Este o stare care îngustează orizontul de gândire şi de acţiune, dă naştere gândirii dihotomice şi interferează cu rezolvarea creativă a problemelor. A facilita interacţiunea prin metaforă oferă clienţilor posibilitatea de a deschide ferestre noi, de a se detaşa de vechile căi bătătorite în căutarea de soluţii, dobândind o nouă perspectivă.
În spaţiul de lucru pe care terapeutul îl pune la dispoziţie, metafora este o unealtă nouă şi foarte utilă, o oportunitate structurată în vederea explorării. Prin metaforă, terapeutului îi este mult mai uşor să „atingă” sentimentele şi reacţiile personale încercate de client în fiecare clipă şi îi este infinit mai uşor să le perceapă „din interior’, aşa cum îi apar clientului. Reuşita deplină se întâmplă în momentul în care terapeutul comunică această înţelegere şi construieşte puntea întreagă înspre clientul său.

Ce a rămas nespus despre noi şi de ce avem nevoie să ne ascundem

În procesul meu de formare ca terapeut, mi-am pus mereu întrebări. Una dintre acestea se referă la motivele care ne împiedică să ne arătăm suferinţele.
Tendințele de negare, de retragere și de auto- izolare sunt comune, ca reacție la durerea emoțională profund resimțită. De fapt, un indiciu că o persoană se simte în dificultate este acela că devine neobișnuit de liniștită sau că închide orice cale de comunicare. O astfel de tăcere strigă destul de tare și în general mesajul este: „Eu nu am de gând să risc să mă răneşti şi mai mult decât mi s-a întâmplat, aşa că pun un zid între noi. ”
Există şi varianta în care individul ar putea deveni brusc nervos, agitat, încercând prin activitatea sa supradimensionată să-şi distragă atenția de la durerea pe care o simte şi de la motivele care au cauzat-o.
La urma urmei, avem la dispoziție tot felul de strategii de apărare împotriva a ceea ce credem că ne provoacă răul.
Înainte de a merge mai departe, aş dori să rezum experiențele diferite asociate cu durerea emoțională acut resimțită pe care le-am înţeles în urma terapiilor la care am asistat în cadrul modulelor de formare. Lista pe care am întocmit-o nu are scopul de a fi exhaustivă şi probabil include cele mai comune dintre ipotezele sau interpretările care duc la rănirea emoțională. Toate aceste elemente se referă la sentimente sau la felul în care se presupune că a simţit o persoană că este tratată:
– Nevrednică sau fără valoare
– Dezaprobată, invalidată sau respinsă
– Nu a fost ascultată sau înțeleasă
– Non-entitate sau invizibilă
– Neiubită, nedorită
– Insultată, discreditată, tratată cu impoliteţe, fără a i se acorda încredere, devalorizată
– Agresată, trădată
– Inadecvată, incompetentă , inferioară, neacceptată
– Lentă, proastă; vrednică de dispreț
– Dezonorată
– Jenată sau umilită
– Slabă, neputincioasă sau lipsită de apărare
– Nevrednică de a i se acorda timp şi atenție sau recunoaștere
– Ratată
– Vinovată, rușinată
După ce am explorat succint unele dintre motivele pentru care ne ascundem durerea emoțională de alții, m-am reîntors la poveştile metaforă care au forţa de a desţeleni comportamente de mult aşezate în structura noastră şi care ne opresc atunci când am putea cere şi primi ajutorul de specialitate. Poate că nu întotdeauna, dar cele mai multe ori motivele nu sunt deloc răzbunătoare sau maligne.
De curând, am avut o conversație cu o mamă a unui fost elev de-al meu pe tema furiei. Ea vroia să înțeleagă de ce a fost întotdeauna atât de furioasă în relația cu soţul său. Şi mi-am amintit desenul iceberg-ului.
Cred că iceberg-ul este o metaforă foarte puternică pentru modul în care credem, simţim faţă de o situaţie și ne comportăm. Conform majorității estimărilor, aproximativ 10% dintr-un iceberg se află la suprafaţa apei și circa 90% este sub apă. Acest lucru înseamnă că vom vedea doar o mică parte din această structură de gheaţă; cea mai mare parte a iceberg-ului este ascunsă. Ei bine, în același fel şi în aceeaşi proporţie, sentimentele și gândurile noastre sunt de multe ori ascunse. Comportamentele pe care ceilalţi le văd sunt influențate de gândurile și sentimentele care nu se văd.
În anumite relații, preferăm să arătăm doar partea de sus a icebergului şi să păstrăm cele mai importante sentimente și gânduri ascunse. În acest moment, problemele relaţionale încep să se adune. Partenerii noștri – și cei apropiaţi nouă – ajung la noi doar prin intermediul comportamentelor noastre de suprafaţă și acele comportamente îi pot împinge, uneori, departe.
După ce i-am arătat desenul icebergului doamnei cu care lucram, am rugat-o să încerce să-mi spună despre emoțiile sale nevăzute pe care le încearcă faţă de partenerul ei. La început, s-a uitat la mine destul de confuză. Am repetat rugămintea. „Care crezi că sunt emoțiile pe care nu le exprimi niciodată în faţa lui?”
S-a ridicat şi s-a apropiat de fereastră. Ochii ei îmi spuneau că mai am de aşteptat, dar nu foarte mult. După minute bune care mi s-au părut că rup orice punte între noi, m-am hotărât să risc şi să înaintez. „Ce zici de tristeţe?” O văzusem aşa la ultima noastră întâlnire.
„Da, m-am simțit așa de multe ori, de prea multe ori”, a dat din cap. M-a privit ca și cum nu putea găsi cuvintele potrivite pentru a-şi descrie emoția.
„Durere? Ai simțit că eşti rănită în căsnicia ta?”
„Da”, a dat din cap încet. A început apoi să-mi dea câteva exemple de momente în care s-a simtit rănită, tristă, trădată în căsnicia sa.
„Acestea sunt emoţiile care te-au provocat, probabil, să te simți furioasă.” A început să plângă.
Am folosit această metaforă extrem de simplă pentru controlul furiei. Am provocat-o să întoarcă icebergul cu susul în jos. O întreagă lume, probabil, se va răsturna, o întreagă lume de valori cu care ne-am obişnuit şi cu care convieţuim confortabil. Aparent confortabil. S-a oprit din caruselul obişnuinţelor pentru un moment şi s-a întrebat „Eu ce simt cu adevărat? Mă simt rănită? Tristă? Obosită? Înțeleasă greșit? Îngrijorată?”
De multe ori, pauza pe care ne-o luăm pentru a reflecta asupra emoțiilor noastre este suficientă pentru a face dispară furia, alimentată de fapt de mulţime de alte emoţii nerostite, nerecunoscute. Vom dezvolta o mai mare conștiință de sine și putem deveni mai buni comunicatori ai gândurilor şi sentimentelor noastre.
În partea a doua a articolului, voi prezenta metafore pentru reconcilierea cu trecutul şi cu noi înşine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s