TEHNICA PACIENTULUI SIMBOLIC

Elena-Carmen Ţuca

Atunci când vine vorba despre terapia cu adulţi, aceştia, de cele mai multe ori, vin singuri să solicite ajutorul, însă, în terapia cu copii, cei mici sunt aduşi de către părinţi. Motivele pentru care vin pot fi blocaje ale comunicării, divorţul părinţilor, probleme de adaptare, stima de sine scăzută şi exemplele pot continua. Nu de puţine ori, însă, în terapie ajung copii care sunt catalogaţi de către părinţii lor mult prea timizi.
Unii ar spune că timiditatea nu ar fi ceva de speriat, aşa că te invit să vedem ce înseamnă să fii timid şi de unde anume pragul timidităţii începe să fie un neajuns pentu copil. Deci, o voi lua pas cu pas…
Etimologic vorbind, timiditatea vine de la cuvântul grecesc timeios care înseamnă emoţie sau trăire emoţională. De aici, se poate trage concluzia că timiditatea este o emoţie sau mai bine zis un amestec de emoţii: frica şi curiozitate, tensiune şi plăcere.
În dicţionarul explicativ al limbii române, se găseşte următoarea definiţie: Timiditatea este însuşirea de a fi timid, lipsa încrederii, sfială, sfiiciune.
Wikipedia oferă următoarea explicaţie: Timiditatea (numită şi neîncredere în sine) este un termen psihologic social folosit pentru a descrie sentimentul de teamă, lipsă de încredere sau jenă atunci când o persoană se află în imediata vecinătate, se apropie, sau este abordată de alte persoane, în special în situaţii noi sau cu persoane nefamiliare.
Şi pentru că din punctul de vedere al definirii timidităţii, nu este nimic neclar, voi merge mai departe.
Dacă ar fi să atribui un rol timidităţii, acesta ar fi acela de a ajuta la adaptare în situaţii noi. Fiind într-un fel timid, copilul se poate retrage temporar şi câştigă astfel un sentiment de control al situaţiei. În general, pe măsură ce copii consideră că au capătat control în întâlnirile cu oameni care nu sunt familiari, timiditatea dispare
Până aici, nimic ameninţător în privinţa timidităţii, aşa că voi merge mai în profunzimea ei.
Timiditatea, pe de altă parte, este sentimentul predominant că, într-o acţiune socială, am putea greşi sau ne-am putea „face de râs”. Aceasta se manifestă în special în situaţiile noi, nefamiliare. Şi are la bază o neîncredere a copilului în propriile lui forţe. Astfel, se poate vorbi despre un compex de inferioritate.
Dusă la extremă, timiditatea poate fi văzută ca anxietate socială sau fobie socială. Conform acestor informaţii, timiditatea începe să devină ameninţătoare, aşa că voi continua analiza.
Poate că te întrebi care sunt cauzele care pot duce la timiditate. Ei bine, în ceea ce priveşte cauzele pentru care un copil poate fi mai timid decât ceilalţi, acestea pot fi:
• criticarea sau pedepsirea copilului în public (atunci când copilul este constant criticat de faţă cu alte persoane, acesta, din nevoia de a se proteja pe sine, poate evita contactele cu celelate persoane);
• stima de sine scăzută (datorită criticii excesive venite din partea părinţilor sau a persoanelor pe care micuţul le investeşte ca fiind importante, copilul poate înţelege că nu este valoros, că nu contează, ceea ce duce la scăderea stimei de sine);
• hiperprotectivitate din partea părinţilor (atunci când copilul nu este lăsat să îşi dobândească autonomia şi părinţii fac lucrurile în locul lui, din dorinţa de a-l proteja, mai târziu acestuia îi va lipsi curajul necesar de a lua decizii de unul singur);
• îngrijire părintească neadecvată (dacă copilul este lăsat în mod constant să facă ce vrea, în ideea de a învăţa să fie independent, acesta poate crede că nu este demn de atenţia părinţilor sau că parinţii nu sunt interesaţi de el, că nu îl iubesc);
• învăţarea timidităţii (copilul învaţă prin exemplu, de aceea părinţii care sunt timizi au şanse mult mai mari să aibă copii timizi).
Dacă ar fi să mă refer la semnificaţia din punct de vedere psihologic, pentru unii copii, timiditatea este manifestarea unor probleme ce ţin de lumea lor interioară. Un copil se ascunde după prototipul de copil timid pentru a nu trebui să se dezvăluie pe el însuşi. Experienţa l-a învăţat că e mai sigur să nu spui nimic, aşa că el se retrage într-un mediu protectiv.
Atunci când relaţiile sociale anterioare l-au lezat pe copil sub forma respingerii sau l-au pus în situaţii jenante, ruşionoase, a fi timid poate să reprezinte şi o scuză pentru a nu dezvolta abilităţi sociale şi a nu le experimenta. De asemenea, un copil nemotivat, poate folosi timiditatea ca un apanaj de a rămâne la acelaşi nivel, evitând astfel să facă mai mult din ceea ce l-ar aduce în prim plan. Văzută din aceste unghiuri, timiditatea este un handicap, care nu face nimic altceva decât să întărească stima de sine scăzută a copilului.
Pătrunzând în universal lui interior, constaţi că micuţul operează cu furie şi teamă în locul liniştii interioare şi încrederii, furie şi teamă ce au la bază motive foarte serioase.
Însă până când copilul va deschide o uşă spre universul lui interior, se ridică întrebarea în rândul psihoterapeuţilor: Cum aş putea sparge gheaţa de la prima şedinţă, atunci când în cabinet intra pentru prima dată un copil timid?
Răspunsul la această întrebare este dat de “Tehnica pacientului simbolic”. În mod cert te întrebi în ce constă această tehnică şi care sunt paşii prin care poate fi aplicată.
Ei bine, este cunoscut faptul că în terapia cu copii, păpuşile, jucăriile de pluş şi jucăriile în general, au un rol foarte important. Motiv pentru care atunci când micuţilor le este greu să exprime ce simt, ei proiectează experienţa lor pe jucării. Astfel, ei dau voce păpuşilor şi acestea vorbesc pentru copii.
Pentru a aplica tehnica pacientului simbolic este nevoie de o jucărie de pluş sau o păpuşă.
Astfel, atunci când un copil timid, intră pentru prima oară în cabinet, observând că micuţul este temător şi că se simte stingher, terapeutul poate introduce în scenă o jucărie. Astfel, specialistul îi arată micuţului jucăria şi îi spune că aceasta este şi ea pentru prima dată în cabinet şi că şi ei îi este teamă pentru că este într-un spaţiu nou. Şi că la un moment dat, cu toţii ne-am simţit aşa când am fost puşi în faţă situaţiilor noi şi neaşteptate. Aşadar, este o reacţie perfect normală.
Procedând astfel, terapeutul răspunde şi empatizează cu micuţul, se începe participarea copilului la terapie şi se pun bazele dezvoltării unei relaţii pozitive cu micuţul.
Apoi, după ce jucăria este introdusă în cadru, copilul este rugat să îl ajute pe terapeut să găsească diferite metode prin care păpuşa să se simtă în siguranţă.
Prin această tehnică, rezistenţa copilului este înlăturată, pentru că în centrul atenţiei este acum jucăria. Astfel, jucăria devine un obiect ce îi va conferi micuţului siguranţă de-a lungul şedinţelor de terapie. Această tehnică poate fi folosită cu copii între 4 şi 8 ani.

Deşi fiecare terapeut va aplica această tehnică în funcţie de stilul propriu şi de particularităţile pacientului, în cele ce urmează, voi prezenta modul în care am aplicat şi adaptat această tehnică în prima şedinţă de terapie cu un copil timid.

Aida este o fetiţă de 6 ani care a fost adusă de către părinţii ei pentru că este foarte timidă, nu are prieteni, nu răspunde la şcoală nici atunci când este întrebată şi îi este foarte greu să interacţioneze cu copii în vreun fel.
Ştiind aceste lucruri, înainte de prima şedinţă am ales o păpuşă pe care am aşezat-o separat de celelalte jucării. Astfel, pentru că singurul răspuns de la Aida la orice îi ziceam era să se uite pe furiş la mine şi să îmi zâmbească, am introdus-o în scenă pe păpuşa Rosie.

– Aida, ţi-o prezint pe Rosie, păpuşa care a venit astăzi pentru pentru prima oară în cabinet. După cum observi, ea stă separat de celelalte jucării pentru că este nouă şi îi este teamă să meargă să se alăture celorlalte. Din acest motiv este un pic neliniştită… Vrei te rog să mă ajuţi să o liniştesc? (dă timid din cap în semn afirmativ)
– Mă întreb oare ce să îi spunem… Ai vreo idee ce am putea să îi spunem? (îmi face semn din cap că nu)… Haide totuşi să încercăm ceva… Vrei să îi spui tu ceva? (arătă cu degetul înspre mine)… Bine… Rosie, înţeleg că eşti speriată pentru că eşti pentru prima dată într-un loc nou şi nu ştii dacă jucăriile vor fi prietenoase cu tine. Şi este perfect normal să îţi fie teamă, pentru că tuturor ne este teamă la un moment dat de situaţiile noi, pentru că nu ştim la ce să ne aşteptăm.
– Aida, oare s-a mai liniştit un pic Rosie? (îmi face semn din cap că da)
– Să încercăm oare să o ducem mai aproape de jucării? (îmi face semn că da)
– Vrei să o duci tu? (arătă înspre mine).
– Bine, însă arată-mi tu, te rog, unde să o aşez. Îmi indică să o aşez înspre marginea, locului cu jucării. O duc pe Rosie alături de celelalte păpuşi şi animăluţe de pluş si apoi, întrebând-o dacă vrea să deseneze, îmi spune că da (e primul răspuns verbalizat pe care îl dă).
După ce termină de desenat şi îmi povesteşte desenul, o întreb dacă vrea să meargă să vedem ce mai face Rosie. Aşa că ne îndreptăm spre locul cu jucării şi pentru că păpuşa era cu capul plecat, îi spun Aidei:
– Pare a fi încă tristă, ce să facem oare cu ea? Să o luăm şi pe ea pe fotolii?
– Da.
– Vrei să o iei tu? (Dă din cap că nu şi arătă înspre mine).
Iau păpuşa şi mergem înspre fotolii. Acolo, aşezăm păpuşa pe măsuţa dinspre fotolii şi mângâind-o uşor pe cap, îi spun:
– Rosie, şi Aida e tot pentru prima oară aici, în cabinet. Însă ea va veni săptămânal de acum înainte, aşa că ai în ea o prietenă de nădejde.
Apoi, fetiţa vrea să îi arate desenul pe care ea l-a făcut şi pentru că am încheiat şedinţa cu o poveste, „Plăntuţa cea peresevrentă”, Rosie a fost ţinută în braţe de fetiţă pe tot parcursul lecturii, timp în care Aida o mângâia uşor pe cap.
Înainte să plece, Aida a dus-o înapoi între jucării, spunându-i că vine din nou la ea săptămâna viitoare.

Bibliografie:

1. Lowenstein Liana, Favourite therapeutic activities for childern, adolescents and families: Practitiones Share their most effective Interventions, Champion Press, Canada, 2011
2. Hall M. Tara, Schaefer E. Charles, Kaduson Gerard Heidi, Fifteen Efective Play Therapy Techniques, Proffessional Psychology: Research and Practice, 2002, vol. 33, nr.6, 515-522

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s