PSIHOTERAPIA INTEGRATIVA SI SPIRITUALITATEA

Dr. Adina Boţoroga, psihoterapeut

În această etapă a dezvoltării umane, aflată sub dominația televiziunii, a internetului și a telefoanelor mobile ultrasofisticate, tendința tinerilor este de a-și folosi mai puțin resursele privind memorarea și evocarea informațiilor, imaginația, atenția și dezvoltarea limbajului. Rezultatele pe termen mediu și lung pot duce la modificări majore în psihologia individului. Pe termen scurt, în situația în care mijloacele de comunicare mai sus amintite sunt indisponibile, întreaga existență a individului se va baza pe ce observă, pe capacitatea cognitivă, pe memorie și pe experiența personală. Și atunci circuitele neuronale neutilizate în timp, care s-au inactivat, nu mai funcționează (acesta este reversul neuroplasticității), situația în sine devenind extrem de stresantă, bulversând total individul și determinându-l, în cel mai bun caz, să ajungă la psihoterapeut.
Este importantă pregătirea psihoterapeutului, a tehnicilor folosite în psihoterapia integrativă, ținând cont de complexitatea problematicii clientului, dar și de fenomenologia relației terapeut-client. Psihoterapia integrează în terapie dimensiunile sinelui, egoului, conştiinţei și spiritualității.
Unul din domeniile psihoterapiei integrative este și cel transcedental și anume relația sinelui cu lumea transpersonală și spiritualitatea. Spre deosebire de marea parte a celorlate școli de psihoterapie în care este ignorat acest plan, în școala de psihoterapie integrativă se învață cum prin iubire, empatie și adevăr putem crea armonia reușind în viața noastră (și a celor cu care interacționăm în procesul psihoterapeutic). Deveniți apoi psihoterapeuți prin altruism și dăruire, prin iubire, și autenticitate, ne străduim să vindecăm, devenind noi înșine lumina în templul conştiinţei celuilalt.
Identificarea cu mintea face ca gândirea să devină repetitivă și permanentă, dar în timp ea ne controlează. Se ajunge astfel la identificarea sinelui cu mintea. Mintea este condiționată de istoria de viață personală și de cadrul mental colectiv și cultural moștenit. Ea devine distructivă dacă ajunge să ne folosească pe noi la modul abuziv. Se pare că în 24 de ore ne trec în jur de 60000 de gânduri prin minte din care 80-90% din ele sunt inutile și repetitive, proiectate în trecut sau viitor. Mintea conține emoțiile și tiparele mental-emoționale de natură inconștientă. Emoția apare la locul de întâlnire între minte și corp. Conflictele apărute între gândurile de la suprafață și procesele mentale inconștiente sunt frecvente și se pot conștientiza prin emoție. Prezentul ne ajută să conștientizam gândurile și emoțiile noastre. Emoțiile sunt dualiste pentru că aparțin minții dualiste și sunt supuse legii contrariilor.Timpul și mintea sunt inseparabile, deci eliminarea timpului va duce la oprirea minții. Prețios este cu adevărat doar momentul prezent pentru că este singurul care există, iar puterea clipei prezente înseamnă conștiință eliberată de gândire. Asta înseamnă să fii prezent, activ și responsabil în propria viață. Momentul în care conştiinţa se eliberează de măști devine conștiință pură sau iluminată.
Folosirea creativă a minții umane înseamnă îndreptarea atenției asupra corpului energetic interior ori de câte ori e nevoie de o soluție la o problemă sau de un răspuns, între gândire și ascultare interioară existând un timp de calm interior. Asta însemnând de fapt gândirea cu corpul. În interiorul corpului nostru se află spațiul interior nemental de o imensă profunzime, care este un atribut al realității transcedente.
În structura fundamentală a minții și sufletului uman există niște daruri ontologice esențiale sau matrici arhetipale, ce-l determină pe om să se raporteze religios la o realitate ce transcende lumea, cotidianul sau profanul. Ele îl fac pe om să caute comuniunea cu Dumnezeu.
Fenomenologia religiilor consideră că actul religios este necesar pentru a restructura viața omului în contextul sacru-profan. El dă posibilitatea de a pătrunde în alt spațiu și timp decât al vieții cotidiene, valorizând și orientând întreaga experiență umană în funcție de învățătura revelată, de actul ritual și de mit. Spațiul sacru, timpul sacru și mitul sunt, după cercetătorii religiilor, coordonatele principale ale fiecărui fenomen religios. Distrugerea spațiului sacru, pierderea contactului cu acesta are consecințe grave pentru viața omului. Lumea reală ajunge să pară haotică și confuză, iar omului îi vine greu să se mai orienteze în ea.
În toate religiile, la fel ca în creștinism, spațiul sacru face posibilă orientarea omului în lume și lumea capătă astfel un sens. Timpul sacru este un timp mitic, neidentificat cu cel istoric, în care se creează lumea, iar a trăi în timp sacru înseamnă a trăi în veșnicie și acest mod de a trăi devine festiv și sărbătoresc. Căutarea timpului sacru este căutarea paradisului pierdut și aspirarea la veșnicie.
În spațiul sacru se revelează divinul. Mircea Eliade spune că, atunci când sacrul se manifestă printr-o hierofanie, nu există doar o ruptură în omogenitatea spațiului, ci și relevarea unei realități absolute care se opune realității imense înconjurătoare. Spațiul sacru operează cu o deschidere, făcând posibilă comunicarea omului cu cerul.
Martin Buber spune că Dumnezeu este numele eternului Tu, cel care iese în întâmpinarea fiecărui tu individual, stabilindu-se relația nemijlocită. Iar relația înseamnă a fi ales și a alege, a îndura și a acționa totodată. În relația cu Dumnezeu, exclusivitatea nemijlocită și inclusivitatea absolută sunt una. Cel ce a intrat în relația absolută nu mai are nimic izolat, nici lucruri, nici ființe, nici pământ, nici cer; ci toate sunt incluse în această relație. Căci a intra în relația pură înseamnă nu a face abstracție de toate, ci a le vedea pe toate în Tu; nu a renunța la lume, ci a o reașeza pe temeiul ei. Faptul de a întoarce spatele lumii nu te duce spre Dumnezeu; a încremeni cu ochii la lume, la fel; dar cel ce vede lumea în Dumnezeu se află în prezența lui.
Lumea relației se construieste, după Buber, în trei sfere:
• Prima este viața cu natura, în care relația ajunge doar pînă la pragul limbajului;
• A doua este viața cu oamenii, în care relația devine explicită;
• A treia este viața cu esențele spirituale, în care relația este mută, dar făuritoare de limbaj.
O prezență unică iradiază prin toate aceste trei sfere. Dar noi putem să suspendăm prezența fiecăreia din ele, făcându-le să devină utilizabile și opace. Pe noi ne interesează în primul rând sfera excepțională a vieții cu oamenii, pentru că numai aici ne simțim într-adevăr contemplatori și contemplați, cunoscători și cunoscuți, iubitori și iubiți. În relația psihoterapeut-pacient este importantă așezarea limbajului pe suportul moral conferit de relația amândurora cu Tu, în caz contrar actul întâlnirii are toate șansele să fie ratat.
Cercetătorii din domeniul ştiinţelor cognitive s-au întrebat de unde vine simţul moral? Stimularea unor zone din creier în timpul unor activități ce implică o atitudine morală demonstrează că există o zonă înnăscută pentru simţul moral. Acestea sunt: cortexul cingular posterior, girusul frontal median şi sanţul temporal superior. Joshua Greene precizează că ne naștem cu simţul echităţii şi al aversiunii de a face rău cuiva. Studiile făcute pe simţul echităţii au arătat implicarea zonelor din insula anterioară şi o arie din zona prefrontală dorsolaterală dreaptă. Aceste descoperiri fac ca neuorobiologii să concluzioneze că genele ce controlează aceste emoţii au fost selectate în cursul evoluţiei umane, iar morala biologică este comună cu morala creștină. Mediul în care ne dezvoltăm poate modela datul genetic. Capacitatea de modelare a creierului în funcţie de învățare şi educație, de mediul cultural, ne demonstrează că stă în puterea noatră să fim buni sau răi, morali sau lipsiți de moralitate, echitabili sau nu. Conform ultimelor concepte din fizica cuantică, conştiinţa noastră poate acţiona în sensul dorit asupra materiei, deci asupra propriei noaste structuri prin activarea sau inactivarea potenţialului nostru genetic.
Caracterul axiologic al religiei poate fi recunoscut în faptul că ea îl învață pe om care sunt criteriile adevărului, ale frumosului și binelui; omul se orientează în viață, iar prin intermediul credinței se vindecă sufletește.
Vindecările prin sacru sunt evenimente care pun problema unei cauze pentru acest efect. Credința presupune sentimentul de încredere, nu numai față de o rațiune transcedentală, dar și față de noi înșine, față de capacitatea noastră de acțiune, de succes, de vindecare. Iisus le spune tuturor celor pe care i-a vindecat: „Credința ta te-a mântuit”. Intuiția, imaginația și voința sunt chei ale mobilizării propriilor resurse de vindecare. Creierul, prin neuroplasticitate se modelează în acord cu gândurile, sentimentele și imaginația noastră. Credința văzută de Iisus ca un imperativ al comportamentului uman, este astăzi demonstrată științific. Bruce H.Lipton este de părere că sistemele noastre biologice sunt controlate de credinţe, iar studiile făcute, arată cum credinţele influențează biologia mitocondriei celulare (considerată creierul celulei) au impact asupra sănătății individului. „Conștientizarea puterii credinţelor noastre este cheia libertăţii și când înțelegem modul în care proteinele noastre din membrană controlează sistemele biologice, devenim stăpâni ai propriului destin”.
Prof.dr. Constantin Dulcan consideră că cel mai mare vindecător al tuturor oamenilor pentru minte, corp și suflet este Iisus Christos, care a adus în psihologia umană câteva elemente reper, înțelese doar astăzi datorită ultimilor date ale științei actuale. Iisus aduce nou ideea că iertarea, credința și iubirea sunt forțe concrete de coeziune umană. Credința presupune încredere în transcendent și în noi înșine, iubirea și iertarea anticipează conceptele fizicii cuantice și ale neurofiziologiei emoției, iar materia este interconectată (tot prin fizica cuantică) deoarece nu există nimic izolat în univers.
Dr. Andrew Newser, directorul Centrului pentru Spiritualitate și Minte de la Universitatea Pennsylvania, arată prin studii de imagistică cu tomografie cu pozitroni, cum mediatatia (rugăciunea) îmbunătățește circulația sângelui și funcționalitatea în cortexul cingular anterior, structura situată în partea anterioară a creierului, în jurul corpului calos (structura neuronala ce leagă cele două emisfere) și scăderea circulației sângelui în amigdala primitivă. Cortexul cingular anterior mediază empatia, compasiunea, intuiția și capacitatea de a regla emoțiile.
A. Newberg stabilește o importantă legatură între creierul uman și spiritualitate, arătând că ființa umană pare programată pentru credință, fiind dotată cu structurile biologice necesare. Neuromediatorul implicat în actul credinţei este serotonina, numită și molecula credinţei. „Credem că există o coevoluție a spiritualității și conștiinței, antrenand circuite care ne permit să vizualizăm o relație binevoitoare, interconectata, între Dumnezeu și noi înșine.” În concluzie fiecare ființă umană dispune de creierul necesar pentru a face acest mare salt în conștiință.
În societatea contemporană, în care sacrul a fost înlocuit cu profanul, s-a acordat atenție doar lumii exterioare materiale, ultratehnologizate și s-a creat un imens decalaj față de nivelul spiritual, fapt ce a dus la alienarea omului modern. Deși este deținător de bunuri materiale, acesta nu-și mai găsește liniștea pentru că nu mai are cunoașterea necesară de a privi în adâncul sufletului lui, acolo unde se află ființa autentică. Omul modern are nevoie de o transformare, de acceptarea unei noi paradigme ca fundament al unei noi spiritualități, al unei noi conștiințe, iar psihoterapia integrativă poate interveni în aceast sens.

Bibliografie:

1. Alberto Villodo, David Perlmutter – „Neuroştiinta iluminării„, Ed. For You, 2011
2. Andrew Newberg – „Cum ne schimbă Dumnezeu creierul„, Ed.Curtea Veche, 2009
3. Buber Martin – „Eu si tu „, Ed. Humanitas, 1992
4. Dulcan Dumitru Constantin – “În căutarea sensului pierdut”, Ed. Eikon, 2008
5. Eliade Mircea – „Sacrul si profanul„, Ed. Humanitas, 1992
6. Lipton Bruce. H, Ph.D. – “Biologia credinţei”, Ed. For You, 2008
7. Russell, Peter – “De la ştiinţă la Dumnezeu”, Ed. Elena Francisc, 2009
8. Tolle, Eckart – “Puterea prezentului. Ghid de dezvoltare spirituală”, Ed. Curtea Veche, 2003

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s