NEUROSTIINTELE SI PSIHOTERAPIA INTEGRATIVA

Adina Boţoroga

Domeniul neuroştiinţelor este relativ nou pentru lumea medicală din România. Neurobiologia, neuronii în oglindă, neurogeneza și neuroplasticitatea sunt domenii puțin studiate în țara noastră, conceptele respective fiind cunoscute astăzi, la nivel de informare mai ales, din traducerile cărților și studiilor apărute în străinătate. Cât despre cercetare, domeniul neuroştiinţelor este încă în faza de pionierat în România.

Psihoterapia integrativă este bine fundamentată de neuroştiinţe deoarece permite evaluarea și tratamentul unitar al pacientului pe fiecare din nivelurile sale corp-minte-spirit, atât în cabinet, cât și prin efectuarea temelor pentru acasă de către pacient.
O coordonată esențială în dinamica relațională din cabinetul de terapie, în procesul prin care atât terapeutul cât si pacientul îşi scriu scenariul vieţii, dar şi în modelarea sistemului de credinţe proprii în relația sinelui cu sine, o constituie implementarea descoperirilor ştiintifice din domeniul neuroştiinţelor. Acest fapt determină transmutarea potenţialului uman implicat în relație, atât al terapeutului cât şi al pacientului, pe un palier superior. Psihoterapia integrativă este concentrată pe co-creaţie a relației terapeutice ca un eveniment interacțional la care participă ambele părţi. “Vindecarea si schimbarea au loc numai în şi prin relația co-construita, terapeutul şi clientul evoluand de-a lungul timpului. Relaţia terapeutica este vazută ca un proces dinamic între doua persoane în interacţiune reciprocă în cabinetul de terapie, fiind întotdeauna o întâlnire unică datorita individualității persoanelor implicate.” (Evans, Gilbert, 2005).
Terapeutul și clientul vin în relația terapeutică purtând cu ei întregul bagaj emoțional, experiențial, complexitatea existențială a fiecăruia cu istoricul personal conștient și inconștient. Interacțiunea dintre cele două persoane creează un proces continuu de influență reciprocă. Astfel se înțelege de ce spațiul intersubiectiv este co-creat, în cooperarea terapeut-pacient.
Dezvoltarea neuroştiinţelor oferă o puternică perspectivă integrativă, implicând aspecte diferite ale dezvoltării umane și arătând natura holistică a ființei umane. Din punct de vedere al dezvoltării creierului la sugar s-a demonstrat, de către neuroştiinţe, că mărirea volumului de la 400 g la naștere la 1000 g la un an corespunde cu dezvoltarea afectivă timpurie, emisfera dreaptă se dezvoltă mult mai repede față de cea stângă și de aceea este dominantă în primii trei ani de viață.
Emisferă dreaptă este implicată în funcțiile vitale ale organismului (asigurându-i supraviețuirea) și îi permite copilului să reacționeze la stres, deorece este responsabilă de producția de cortizon, hormon cheie în mecanismele de autoreglare.
Încă din 1994 cercetatorii arată că sfârșitul primului an de viață este o perioadă importantă în dezvoltarea sinaptică și diferențierea unei structuri limbice și acest proces de diferențiere și dezvolare neuronală este influențat semnificativ de stimularea afectivă de către părinți. Creierul este extrem de deschis la schimbare și dezvoltare în această perioadă și de aceea felul în care se face modelarea acestuia este foarte important în capacitatea de a gestiona emoțiile ulterior.
Neuroştiinţa din ultimii 20-30 de ani s-a dezvoltat surprinzător, modificând radical tot ceea ce se ştia de sute de ani. Dezvoltarea în primul rând a mijloacelor de explorări neuroimagistice şi în general a tehnologiei medicale pe de o parte, dar şi ultimile descoperiri în fizica cuantică pe de alta, au dus la o adevărată revoluţie în lumea ştiinţifică, curent care se propagă în efect de undă şi în alte domenii precum psihoterapia.
Posibilitatea regenerării neuronale chiar în a opta decadă de viaţă, precum şi observarea migrării neuronilor în anumite structuri pentru a se integra în circuitele cerebrale existente, dar şi formarea de noi circuite neuronale, reprezintă o provocare pentru lumea medicală, dar şi pentru cea psihoterapeutică. Modul de formare a reţelelor cognitive este foarte important şi intens studiat, aici aflându-se cheia înţelegerii psihicului uman. Înţelegerea mecanismelor care guvernează formarea acestor reţele neuronale este paşaportul nostru către cunoaşterea de sine. Eric Kendel, laureat cu premiul Nobel pentru neurofizică în anul 2000, arată că reţelele neuronale se formeză în cursul întregii noastre vieţi, deoarece creierul uman este dotat cu capacitatea denumită neuroplasticitate. Noul concept de neuroplasticitate înseamnă atât formare de noi reţele neuronale, dar şi structuri sinaptice modificate ca număr şi funcţii, schimbarea reţelelor prin ansamblare şi dezasamblare depinzând de experienţele personale şi paternurile de învăţare. Cu cât au loc mai multe experienţe, cu atât dezvoltarea are mai multe ramificaţii neuronale.
Naşterea neuronilor are loc din celule stem neurale prin diviziune, model asemănător arborelui genealogic. Concomitent are loc şi diferenţierea celulară, ceea ce înseamnă că noua celulă este specializată mai mult în formă şi funcţie. După aceea neuronii migrează pînă la destinaţia finală; pe parcursul migraţiei o parte mor şi dispar în circa 3 săptămâni. Noii neuroni, ajutaţi de astrocite, se vor integra în circuitele deja create conectându-se la neuronii din jur. Modul detaliat în care are loc această complexă operaţie este încă puţin cunoscut.
Cele două zone din creier în care se găsesc celulele stem sunt denumite nişe germinative şi se găsesc în zona subventriculară (aflată la nivelul pereţilor laterali) şi zona subgranulară din girusul dentat al hipocampului. Din celulele stem se nasc neuroni, celule gliale, în circa 30 de zile din celulele stem se dezvoltă noi neuroni corespunzător celor două procese fundamentale din creier – excitaţia şi inhibiţia, iar maturarea lor completă durează circa 4 luni. Cunoaşterea celor două zone este importantă deoarece corespund zonelor cu rol crescut în memorare şi învăţare.
Abilitatea creierului de a-și reorganiza neuronii pentru a forma noi conexiuni neuronale pe baza învățării și a experienței de viață este o proprietate extraordinară care poartă numele de neuroplasticitate. Acest proces este continuu, de aceea suntem capabili să învățăm lucruri noi toată viața si permite neuronilor din creier să compenseze temporar sau definitiv, prin formare de noi legături cerebrale, arii întregi afectate de leziuni sau de boală, care înlocuiesc total sau parțial funcțiile afectate.
Axonii care asigură legătura dintre neuroni au capacitatea de a-și prelungi terminațiile pentru a reconecta neuronii care au fost izolați din cauza unor leziuni produse la nivel cerebral. Practic, se formează o nouă hartă neuronală, cu noi legături între neuroni cu scopul de a resuscita o funcție pierdută, dar necesară organismului uman. De exemplu, dacă o emisferă cerebrală este afectată, cealaltă emisferă cerebrală, rămasă intactă, poate ajunge să-i preia funcțiile în virtutea unei funcționari cât mai aproape de normalitate.
Neuroplasticitatea implică modificări induse la nivel anatomic, molecular şi funcţional, iar adaptarea celulelor nervoase la noi funcţii se face atât spontan, cât şi ca rezultat al învăţării şi al experienţei. De asemenea, neuroplasticitatea mediază tranziţia de la învăţarea precoce la raspunsul automat prin implicarea reţelelor specifice.
În conferinţa anuală a Asociaţiei Americane de Psihologie din 2002 sub titlul “Neurogeneza: schimbarea minţii tale” s-a discutat despre puterea pozitivă a emoţiilor în regenerarea creierului uman. Dr. Richard J. Davidson este, din 2010, directorul Centrului pentru Investigarea Mintii Sănătoase al Universităţii din Wisconsin, Madison şi a cercetat timp de zece ani, modul în care emoţiile şi viața afectivă influenţează dezvoltarea creierului. Rezultatele au fost revoluţionare, în urma zecilor de studii făcute pe soldatii întorşi din Irak şi Afganistan, pe copii, pe călugari tibetani care practică meditaţia peste 10000 de ore. Au fost făcute examene EEG cu peste 256 de electrozi, examene RMN funcţionale, examene neuroimagistice cu dispozitive PET pentru a demonstra influenţa emoţiilor negative şi pozitive asupra creierului, precum şi fenomenul de neurogeneză şi neuroplasticitate.
Descoperirile ştiinţice din domeniul neuroşiinţelor au impact în fenomenologia relației client-terapeut din cadrul psihoterapiei integrative. Dr. Kenneth Evans arată în “Introducerea în psihoterapia integrativă” rolul neuroplasticităţii în teoria ataşamentului privind relația mamă-copil. El spune că “procesul de interacţiune între copil şi mamă conduce la constituirea unor conexiuni neuronale ce vor forma baza tiparului ataşamentelor ulterioare ale persoanei, capacitatea lui de reglementare eficientă a afectivităţii şi procesare meta-cognitivă.
Datele neurologice sugerează existenţa posibilităţilor de a reconfigura obiceiurile emoţionale, în mod special la copii. Înţelegerea interacţiunilor structurilor creierului care comandă emoţiile negative şi cele pozitive dezvăluie cum putem dobândi comportamentele emoţionale care să ne ajute să ne stăpânim emoţiile distructive şi demoralizatoare. Circuitul creierului presupune neuroplasticitate, iar învăţarea lecţiilor emoţionale ne ajută să dobândim inteligenţa emoţională, altfel spus cum exprimăm şi adecvăm emoţiile care ne vor domina întreaga existenţă.
Neurospecialistul Joseph Le Doux de la Centrul de Ştiinţe Neurale de la Universitatea din New York a arătat rolul nucleului amigdalian în arhitectura creierului, nucleu care devine un fel de santinelă emoţională capabilă să blocheze creierul.
Daniel Goleman este de părere că legăturile dintre nucleul amigdalian şi neocortex reprezintă legăturile dintre gânduri şi sentimente, explicând de ce este atât de importantă gândirea eficientă în timpul unei stări emoţionale puternice. Uneori emoţiile puternice pot întrerupe gândirea. Cortexul prefrontal răspunde în mod direct de aşa numita memorie funcţională şi anume capacitatea creierului de a reţine faptele esențiale pentru rezolvarea unei probleme. Circuitele funcţionale de la creierul limbic la lobii prefrontali pot crea o stare neurală ce sabotează memoria (o stare permanentă de disconfort emoţional duce la scăderea capacităţii de învăţare.)
Neuroplasticitatea explică reeducarea creierului emoţional prin reînvăţare. Studiile făcute pe subiecţii rămaşi fixaţi în amintiri traumatizante arată că este posibilă învăţarea unor reacţii normale la evenimentele traumatizante. În depăşirea fricii dobândite neocortexul are o importanţă capitală, circuitul cheie fiind cuprins între talamus, nucleul amigdalian şi lobul frontal (sistemul blocării neuronale). Adulţii care au trecut prin traume puternice suferă un proces de blocare a memoriei într-un fel de amorţeală psihică, spre deosebire de copiii care-şi retrăiesc voluntar trauma. Modalitatea de a ajunge la nucleul amigdalian este cea oferită de arta comunicării (conversaţiei) cu subconştientul.
Psihoterapia integrativă vindecă traumele emoţionale care amprentează creierul emoţional. Practic, în timpul terapiei, neocortexul inhibă nucleul amigdalian. Clientul poate controla durata şi intensitatea unei emotii negative. Reactivarea emoţiilor negative, fie numai la nivel cognitiv, întăreşte traseele neuronale corelate cu gândurile negative şi ulterior apar credinţe subconştiente negative despre viaţă. Schimbarea circuitelor neuronale prin modificarea credinţelor, a atitudinilor, a comportamentelor duce la vindecarea traumelor şi la modelarea creierului emoţional. Toate acestea schimbări se pot întâmpla în cadrul şedinţelor de psihoterapie integrativă, respectând realitatea clientului .
Pentru a întări activitatea din cabinet, folosindu-se de marile descoperiri ale neuroştiinţelor privind neuroplasticitatea, neurobiolgia și neurogeneza, indicarea temelor pentru acasă ajută la întărirea noilor circuite neuronale inițiate în cabinet. Tema pentru acasă sporește eficiența actului terapeutic. Conceperea ei presupune cunoașterea pacientului și a scopurilor pe care și le-a propus, aducând în terapie creativitate și flexibilitate. Respectarea recomandărilor de către client în efectuarea temei este un factor predictiv în evaluarea anticipată a rezultatelor procesului terapeutic. Unele teme pot fi date pentru gestionarea stresului, promovarea respectului de sine, reîncadrarea și reconstrucția sensului, ținerea unui jurnal, analiza alternativelor. Importantă este acuratețea înțelegerii temei de către client și acceptarea acesteia și a gradului de dificultate astfel încât să o considere ușor de efectuat și să nu-i perturbe activitatea zilnică.
Tema pentru acasă poate avea ca obiective creșterea conștientizărilor, programarea activităților, îmbunătățirea controlului emoțiilor, îmbunătățirea relațiilor interpersonale, testarea credințelor.
Efectuarea acestor teme pe o anumită perioadă de timp poate duce la activarea altor sinapse neuronale care, în timp, pot reconfigura la nivel neurologic arhitectura cerebrală, iar în plan psihologic modificările dorite, fie la nivel cognitiv-comportamental, fie relațional sau emoțional.
Daniel Goleman descrie patru etape ale schimbării: orbirea, contemplarea, pregătirea si acțiunea. În etapa de acțiune apar schimbări în atitudini, comportamente, în paternurile emoționale și în această etapă se recomandă consolidarea prin teme pentru acasă, deoarece este necesar un timp de reconfigurare a sinapselor neuronale.
Cercetătorul Giovanni Fava de la Universitatea Bologna din Italia arată că o modalitate de întărire a conexiunilor dintre cortexul prefrontal și partea ventrală a corpului striat este dată de tehnica stării de bine ce intensifică autonomia, relațiile interpersonale pozitive, dezvoltarea personală și acceptarea de sine.
Timp de o săptămână el recomandă să fie făcute ca temă următoarele exerciții:
• de trei ori pe zi să se scrie o trăsătură pozitivă a unei persoane apropiate.
• zilnic să se scrie în jurnal un moment de conexiune autentică cu o altă persoană pentru care se exprimă recunoștință.
• să se exprime recunoștință permanent.
• să se facă complimente în mod regulat.
Dr. Albert Ellis, fondatorul Terapiei Comportamentului Emotiv Relațional, pune accentul pe modalitățile de schimbare a credinţelor, atitudinilor și comportamentelor care generează tulburările emoționale în terapii de scurtă durată (în care rolul temelor pentru acasă este major). El este de părere că o temă îi învață pe clienți ce să facă între întâlnirile terapeutice din cabinet. Îi îndeamnă pe clienți să-și noteze permanent stările și acțiunile turbulente, convingerile iraționale ce stau în spatele stărilor respective și noile convingeri (filozofii) eficiente, folosirea exercițiilor de atac împotriva rușinii, folosirea metodelor spirituale și religioase în problemele emoționale.
Concluziile cercetărilor converg în a recomanda folosirea temelor ca instrument de lucru în procesul psihoterapiei. Informaţiile constituie o activitate clinică discretă ce oferă oportunitatea de a studia şi promova factorii care sunt atât de importanţi pentru procesul de schimbare în psihoterapie. Tema pentru acasă sporeşte eficienţa terapiei, deoarece creşte timpul în care pacientul lucrează şi extinde aplicaţiile la cât mai multe experienţe din viaţa lui. Neuroplasticitatea ne demostrează ştiinţific că noi putem crea noi reţele neuronale ce ne ajută să vindecăm toate aspectele existenţei noastre. Focalizarea pozitivă a minţii nu rămâne nerăsplătită nici în biologia şi nici în energia noastră. Renunţarea la obiceiurile de reacţie, de comportament este dificilă până când se creează aceste noi scheme neuronale, capabile să ne aducă mai aproape de sufletul nostru, de fiinţa din interior.

Bibliografie:

 1. Albert Ellis – „Terapia comportamentului emotiv-relaţional”,  Ed. Antet, 2006
2. Davidson Richard,  Begley Sharon – “Creierul şi inteligenţa emoţională”, Ed. Litera, 2013
3. Goleman Daniel – “Inteligenţa emoţională”, Ed. Curtea Veche, 2008
4. Evans Kenneth R., Gilbert Maria C. – „Introducere în psihoterapia integrativă”, Ed. Liber Mundi 2010

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s