RADACINILE SENTIMENTULUI MATERN

Carmen Iovița

Apărut în relația dintre mamă și nou născut, sentimentul matern  reprezintă, alături de toate celelalte sentimente generate de naștere, hrana afectivă de care are nevoie orice început de viață.
Ceea ce voi  face în continuare este o  radiografie metaforică a acestui sentiment, privită dintr-un alt unghi și printr-un alt filtru de lumină.
Imaginea pe care mi-o creează mental sentimentele materne seamănă cu rădăcinile unui copac, rădăcini ce cresc zilnic, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Aș putea să înaintez ideea și să afirm că aceste rădăcini înfloresc, un copac cu rădăcinile înflorite în pământ, vă provoc să facem împreună un exercițiu de imaginație.
Cum ar arăta acest copac? Ce surse de viață ar putea avea acele flori ce trăiesc în pământ? Cum ar fi acel pământ pe care să calci ca acele flori să nu fie strivite? Cum ar arăta oamenii într-un astfel de cadru?
… am închis ochii și am încercat să îmi răspund la aceste întrebări cu gândurile copilului din mine, de la el am învățat că totul poate fi mult mai simplu, că viața poate fi o poveste și că poți trăi în povestea ta dacă îți dai voie. Am luat o pensulă și am început să desenez copacul, desenez din cuvinte și așez pe inimă cele mai fine fire de zâmbet…Nu este un copac înalt, însă coroana lui arată ca o păpădie, are flori mici liliachii, rădăcinile sunt într-o continuă creștere, într-o înflorire vie, permanentă.
Titlul acestui desen al copacului, privit în imaginea lui completă, de la crengile care sunt mângâiate de aer și până la rădăcinile acoperite de pământ se numește iubire, nu ar putea purta un nume mai frumos.
Psihologic, aș putea reinterpreta desenul, astfel încât, florile copacului pot reprezenta acele gesturi mici care fac oamenii mari și de care avem atât de multă  nevoie oricând, oricât de mari am fi sau am decide că suntem. Florile au petale, culoare, parfum, toate acestea se pot traduce în îmbrățișări, siguranță, alinare, model, empatie, confirmare, echilibru. Aceste gesturi sunt esențiale în travaliu devenirii noastre ca oameni, fără de care drumul spre noi înșine ar fi mult mai lung și mult mai greu.
Pământul e sufletul. Ar putea fi roșu, ar putea fi ușor, ca un puf. Într-un astfel de pământ toate florile ar putea îmbrăca nuanțe calde. Într-un astfel de decor, privind prin această  lumină, de la atât de mult frumos ți se poate tăia puterea de a strivi. Într-un altfel de limbaj, agresivitatea poate fi înlocuită de iubire, se poate pune în loc înțelegere pentru cauzele faptelor noastre, pentru adevăratele noastre nevoi.
Oamenii ar putea fi fluturi, de ce nu? Dacă mă gândesc mai bine, aș putea să afirm că fluturii sunt de fapt petale de flori, cum ar fi panseluțele pe care îngerii ni le oferă în dar,  să ne învețe  zborul, numai ca pe noi oamenii mari ne trag în jos greutățile…
Așa arată basmul în care fiecărui copil i-ar plăcea să-și exerseze primii pași, primul cuvânt, primul zâmbet. Asta mi-au răspuns gândurile copilului din mine la întrebările pe care mi le-am pus, așa a simțit el să așeze la un loc jucăriile și înțelegerea și să creeze un desen.
M-am așezat acum pe poziția mamei și am încercat să explic de ce sentimentele materne cresc atât pe orizontală, cât și pe verticală, de unde vine fierberea atât de profundă…Pentru că mamele pot iubi până la moarte, și când spun asta mă refer la ambele accepțiuni care definesc „iubitul până la moarte”, atât până la moartea biologică a mamei, cât și până la a depăși instinctul de conservare, cu siguranță ființă care va fi oricând dispusă să moară pentru copilul ei, va fi mama.
Imaginea copacului numit iubire, este aceeași, și în exterior, pe pământ cuprinzând coroana și în interior, în suflet, rădăcinile înflorite, o imagine în oglindă, aproape aceeași. Sentimentele trăite în suflet se reflectă în gesturile exterioare. Se numește iubire autentică.
Acest copac are capacitatea de a hrăni copilul cu seva lui, are puterea de a-l înrădăcina și de a-l face puternic, ca tot ce reprezintă furtună în viață, să îl țină în picioare și să îl ajute să crească și să se dăruiască la rândul lui.
Plastic vorbind, urmărind liniile și culorile, ascultând muzica foșnetului interior, toate acestea descriu  în imagini cel mai frumos sentiment omenesc, sentimentul matern, grație căruia suntem adulți mai mult sau mai puțin întregi, mai mult sau mai puțin apți să abordăm adaptarea la cea mai profundă operă care se numește viață.
Pornind de la acestă primă cărămidă care consolidează structura psihologică a oricărui om în întreaga lui existență, urmărind fiecare etapă în parte: copilărie, tinerețe, maturitate, se poate afirma că forma care crește și pe care o capătă întreaga construcție, depinde de calitatea sentimentului matern primit sau nu.
Sentimentele materne pot fi exersate de orice persoană care intervine în creșterea și educarea unui copil, nu doar mama naturală poate fi autorul unor astfel de trăiri, deși într-un tablou ideal mama are toate datele să poată deveni artist, orchestrând cu tot angrenajul de instincte legătura cu copilul.
Ingredientele iubirii, „acele gesturi mici” oferite într-un mod autentic pot face din orice om, o mamă „suficient de bună” pentru pruncul ei. „Mama suficient de bună” e un concept introdus în psihanaliza copilului de către Donald Winnicott, pediatrul englez care s-a orientat la un moment dat în cariera lui spre psihanaliză.
Reversul medaliei, absența atașamentului sigur din prima etapă de viață devine răspunzătoare față de discontinuitățile adultului de mai târziu.
În încheiere, mă întorc cu privirea la imaginea copacului, îi zâmbesc și ii mulțumesc că a fost suficient de bun cât să mă inspire în expunerea mea…

Un gând despre „RADACINILE SENTIMENTULUI MATERN”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s