PSIHOSOMATICA – A FI SAU A NU FI – DECIZIE INTEGRATIVA

Cristina Aroșoaie-Ciochină

Plecând de la ideea unei reviste integrative, am vrut să mă aplec asupra unui domeniu pe cât de vast, pe atât de puţin explorat al psihologiei şi psihoterapiei. Psihosomatica este îndrăgită de Terapia Gestalt, admirată de Cognitivişti, evitată de Psihanalişti, cert este că este o ramură a psihoterapiei ce stârneşte interes. Cred că ar fi util să lămurim unele aspecte teoretice de bază, cât şi unele detalii istorice în acest număr, pentru a putea continua în numărul următor cu exemple clare din practică, şi de a vedea astfel până unde se poate merge cu utilizarea psihosomaticii.
Psihosomatica este un domeniu interdisciplinar ce implică studiul corpului, a experienţelor somatice, a sinelui corporal, ce include abordarea corpului pe cale atât terapeutică, cât şi holistică. Psihoterapia corporală este o ramură generală a acestui domeniu, iar Somatoterapia, Eco-somatica şi Terapia prin dans sunt ramuri specifice ale aceluiaşi domeniu. Psihosomatica este acea cale ce reprezintă puntea între dihotomia Minte-Corp.
Chiar dacă Pierre Janet poate fi considerat primul psihosomatician datorită studiilor şi scrierilor lui cu multiple referiri la corp (unele chiar predecesoare lui Freud), de fapt a fost Wilhelm Reich cel care a adus conştientizarea corpului în psihanaliză, şi primul psihoterapeut care şi-a atins fizic clienţii, lucrând şi cu corpul lor. Reich a avut o influenţă semnificativă în descoperirea psihosomaticii, el şi-a intitulat primele lucrări „Analiza Caracterului – Character Analysis” şi Vegetoterapia caractero-analitică – Character-Analytic Vegetotherapy„). Multe tipuri de psihoterapii de orientare corporală îşi pastrează originile trasate încă de la Reich, cunoscând o dezvoltare ulterioară sub diverse influenţe, ca de exemplu, psihosomatica orientată pe lucrul cu traumă.
Faptul că Wilhelm Reich a fost fondatorul psihosomaticii, rămâne un subiect deschis interogărilor. Profesorul său, şi fondatorul psihanalizei, Sigmund Freud a explorat rolul corpului în nevroză încă de pe vremea când a început analizarea efectelor terapeutice pe care o exercită cocaina asupra corpului său (începand cu 24 aprilie 1884 cînd a cumparat un gram de cocaină din farmacia locală). De asemenea, Freud şi-a manifestat interesul pentru nevroza reflexului nazal şi pentru periodicitatea vitală, explorată pe timpul prieteniei cu Wilhelm Fliess între 1887 şi 1902. Wilhelm Fliess credea că nasul era cauza principală a tuturor patologiilor umane prin faptul că el era primul organ ce dirija aerul, şi deci suflul vital.
Utilizarea tehnicilor terapeutice de orientare corporală este în creştere în cadrul psihoterapiei (ca EMDR şi practica Mindfulness), iar psihanaliza a recunoscut demult utilitatea conceptului de rezonanţă somatică, traumă incorporată şi alte concepte asemănătoare.
Istoric:
Există practicieni îndepărtaţi, cum ar fi, medicul Persian Avicenna (980-1037 î.H.) care a practicat psihoterapia bazându-se doar pe observarea dinamicii pulsului, în timp ce aceştia îşi povesteau angoasele. Iar dacă ar fi să căutam şi mai adînc, se pare că prima terapie psihosomatică s-a practicat în Persia, în 930 î.H. Aceaşi tehnică o putem descoperi în practicarea medicinei tradiţionale tibetane, cât şi în actualele terapii energetice care utilizează pulsul.
Ca o contradicţie pentru separarea vestică a corpului de minte, există autori care descriu corpul ca o „minte încetinită” şi această reexaminare a dihotomiei minte-corp coincide cu cercetările din neuroştiinţe, încorporare şi conștiinţa, sau ca minte inconştientă ce „vorbeşte” prin limbajul corporal.
Terapia prin dans reflectă şi ea o perspectivă asemănătoare şi este considerată o arie adiacentă Psihosomaticii.
Principiile de bază:
Relaţia primordială pe care se bazează psihosomatica este relaţia personală cu corpul, cât şi empatia pentru emoţiile proprii. Aceasta din urmă, se bazează pe o credinţă, împământănită în principiile ancestrale ale vitalităţii, că energia va genera vindecarea părţilor afectate dacă suficientă conştientizare este direcţionată către acele zone.
Aplicaţii:
O gamă largă de tehnici poate fi utilizată în psihosomatică, incluzând: sunete, atingere, oglindire, mişcări, respiraţie. Individul înregistrează experienţele de viaţă în perioada pre sau non-verbală diferit decât în perioada verbală şi personal-narativă. Lucrând cu acea cunoaştere implicită a acelor experienţe timpurii, psihologia somatică include calităţile non-verbale care marchează majoritatea comunicărilor inter-umane, mai ales din primii ani ai existenţei. Aceasta întelegere a conştiinţei, a comunicării, a limbajului între minte şi corp reprezintă o provocare pentru mulţi terapeuţi.
Practicienii din domeniu consideră că forţele psihologice, sociale, culturale şi politice determină separarea şi fragmentarea unităţii minte-corp. Aceste presiuni afectează bunăstarea mentală, biologică şi relaţională. Alice Miller, în ultima ei carte „Corpul nu minte niciodată” zice : În cele din urmă corpul se va răzvrăti. Chiar dacă, în mod temporar el poate fi liniştit cu droguri, ţigări sau medicamente, de obicei el are ultimul cuvânt, pentru că e mai rapid să priveşti prin propria-ţi dezamăgire decât prin minte. Putem să ignorăm sau să denigrăm mesajul propriului corp, dar rebeliunea lui trebuie respectată pentru că limbajul corpului este expresia autentică a noi înşine şi a puterii propriei noastre vitalităţi.
Pare logic şi evident acum de ce psihosomaticienii tind să aducă corpul, procesele corporale şi experienţele corporale în fundaţia practicării psihoterapiei.
În numărul următor, vom vedea cum unii psihosomaticieni au creat limbaje, descifrări şi reguli de terapie pentru pacienţi cu manifestări somatice ale unor disfunctii psihologice, mentale sau emoţionale.

BIBLIOGRAFIE:
1. Wikipedia
2. Boadella, D. (1985) Wilhelm Reich: The evolution of his work. Arkana: Routledge & Kegan Paul
3. Reich, W. (1933/1974) Character Analysis, Farrar, Straus & Giroux
4. Moskowitz, A., Schafer, I., & Dorahy, M.J. (Eds)(2008) Psychosis, Trauma and Dissociation: Emerging Perspectives on Severe Psychopathology. Wiley, Blackwell (See esp. Chap. 7., re P. Janet on hallucinations, paranoia, & schizophrenia.)
5. Ogden, P., Minton, K. & Pain, C. (2006) Trauma and the Body: A sensorimotor approach to psychotherapy. W. W. Norton.
6. Afzal Iqbal & Arberry A. J., ‘The Life and Work of Jalaluddin Rumi’ page 94
7. Friedman, L., Moon, S.I.S. & Friedlander, L. (1997) Being Bodies: Buddhist women on the paradox of embodiment. Second Story
8. Chodorow, J. (1991) Dance Therapy and Depth Psychology. London: Routledge,
9. Lewis, P. (1991; 1988) Theoretical Approaches in Dance Movement Therapy. Vols I & II, USA: Kendall/Hunt & 978-0840346483
10. Payne, H.(ed).(2006)Dance Movement Therapy: Theory, Research and Practice (2nd edn). Tavistock/Routledge,
11. Gendlin, E ‘Focusing-oriented Psychotherapy’ Guilford Press 1996
12. Wilberg, P ‘From Psycho-somatics to Soma-semiotics’ New Gnosis Publications 2003
13. Miller A. ‘The Body Never Lies: The Lingering Effect of Cruel Parenting’ W. W. Norton & Company (May 2, 2005)
14. Freud and cocaine: The Deal retrieved from May 22, 2007

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s