ABORDAREA INTEGRATIVA – O ABORDARE ACTUALA IN MAI MULTE DOMENII

… să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna –
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.”
Decembre – George Bacovia, poet simbolist

Rodica Chirculescu

Justificare teoretică a temei, cadrul general
Decembrie. Ce perioadă mai potrivită pentru a ne gândi la abordarea integrativă, pentru a ne aminti să ne integrăm pe noi înşine şi în noi înşine? Decembrie. A douăsprezecea lună din an, perioada de încheiere a unui ciclu şi de început a altuia, are semnificaţiile poate cele mai bogate şi mai armonios integrate, făcând oamenii să vibreze la unison, pe aproape tot globul.
Trăim acum o înşiruire eclectică de evenimente care sunt marcate conştient, dar marchează, indiscutabil, şi inconştientul. Luna începe cu Ziua Naţională a României, un „remember” al unirii tuturor românilor, ritmat de îndemnul „deşteaptă-te române” din imnul de stat, o zi liberă, propice pentru a percepe bucuria de a fi şi a împlini nevoia de apartenenţă. Continuă apoi cu un şir de sărbători religioase, flancate îndeaproape de practici de provenienţă păgână, asimilate drept tradiţii, toate „scăldate” în baia activatoare a publicităţii şi a promoţiilor specifice societăţii de consum, cu un proces de import-export de ritualuri aproape instantaneu. Universul întreg conlucrează la prea-plinul lui decembrie. Prin urmare, avem şi un eveniment astronomic, solstiţiul, cu ziua cea mai scurtă din an, moment din care umbra începe să facă loc din ce în ce mai mult luminii.
La circumscrierea spaţio-temporală de mai sus, s-ar putea adăuga şi etapa evolutivă a umanităţii. Ne aflăm la debutul unui nou mileniu, după o evoluţie extraordinar de rapidă în toate domeniile, condensată spre finalul secolului XX. Se spune chiar că progresele din ştiinţe şi arte, toate descoperirile recente s-au succedat şi încă se succed atât de rapid, încât au luat-o înaintea capacităţii de asimilare umană, de adaptare biologică, psihologică şi socială. Omenirea se află în plin proces de tatonare pentru noi paradigme.
Aspecte practice selective, observaţionale
Abordarea integrativă reprezintă o tendinţă vizibilă în mai toate domeniile, dar din gama atât de diversificată şi de interesantă de domenii am ales să „aruncăm o privire” acum spre educaţie, serviciile de informaţii, medicină şi psihoterapie. Putem spune că domeniile de mai sus împlinesc, într-un fel, nevoia de actualizare, nevoia de siguranţă, nevoia de sănătate şi nevoia de bucurie pentru fiecare în parte şi pentru toţi laolaltă, aşa că merită atenţie acum, în „luna cadourilor”.
Educaţia
În raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI, intitulat Learning: the Treasure Within (Învăţarea: Comoara lăuntrică), adoptat în 1996, educaţia este considerată element esenţial în noul mileniu. Comoara lăuntrică este constituită din patru componente ale educaţiei şi ale cunoaşterii: a învăţa să ştii, adică a dobândi instrumentele cunoaşterii, a învăţa să faci, adică a intra în relaţie cu mediul, a învăţa să convieţuieşti, adică a coopera, a participa la activităţi umane şi, nu în ultimul rând, a învăţa să fii, adică a avea autonomie, capacitate de decizie, autenticitate, responsabilitate personală şi disponibilitate de a realiza un destin comun.
Învăţarea devine un proces continuu, pe toată durata vieţii, desfăşurându-se în cadru formal şi informal, accentul deplasându-se evident şi rapid, de la achiziţia de cunoştinţe la realizarea potenţialului individual. Conceptul de calificare a fost înlocuit cu cel al dezvoltării competenţelor, iar învăţarea este legată din ce în ce mai strâns de organizarea înţeleaptă a vieţii.
În contextul actualei dezvoltări a mijloacelor de transport şi a liberei circulaţii, naţiunile şi culturile se întrepătrund. Printre priorităţile stabilite pentru sistemele de educaţie, se află dezvoltarea educaţiei interculturale, cu înţelegerea şi acceptarea altor populaţii, cu evidenţierea interdependenţei, cu respectarea pluralismului de valori şi cu menţinerea păcii, dar şi promovarea coeziunii sociale prin dezvoltarea unor programe de educaţie cetăţenească cu accent pe valorile principale, printre care pluralismul, drepturile omului, toleranţa, egalitatea de şanse (UNESCO in a Globalizing World, April 2000, p. 4).
Dacă, până nu demult, accentul valoric era pus pe profesor, cel care era considerat expertul, deţinătorul de cunoştinţe şi modelul de valoare, abordarea actuală nu mai este centrată pe răspunderea profesorului, ci este mai integrativă. Cel care se instruieşte nu mai are rol pasiv, de „vas” care se „umple” cu cunoştinţe. Accentul trece de pe conţinut pe proces. Orientarea este acum centrată, în primul rând, pe cel care valorifică instruirea, adică pe elev. În această nouă abordare umanistă, are loc o interacţiune dinamică elev-profesor, dar apare şi un proces de evoluţie interior, atât la elev, cât şi la profesor. În interior, fiecare cercetează cum este influenţat, din punct de vedere al dezvoltării valorilor, de toate sistemele din care este parte, sisteme precum familia, şcoala, biserica, locul de muncă, comunitatea, naţiunea, lumea întreagă şi chiar realităţile cosmice. Avantajul abordării integrative este al tuturor părţilor implicate, dar poate ar fi important de evidenţiat faptul că profesorul este acum în acord şi actualizat în privinţa sistemelor enunţate mai sus, fiind conştient de efectele potenţiale asupra elevului. În procesul învăţării şi al dezvoltării, sunt conştientizate şi implicate atât realităţile exterioare, cât şi cele interioare. Integrarea personală, la nivel cognitiv, afectiv şi comportamental îi face pe participanţii la proces autentici, real umani, în armonie cu propriile valori şi cu realitatea exterioară, cuprinsă de exemplu, în normele sociale, în rolurile de viaţă proprii şi ale altora. Prin urmare, participanţii la proces devin responsabili faţă de sine şi faţă de comunitatea în care trăiesc.
Serviciile de informaţii
Despre influenţa informaţiei, a diseminării rapide a noului şi a accesului ultra-rapid la ştiri suntem conştienţi. Dispozitivele mobile au devenit larg accesibile. De la telefonul mobil simplu ori conectat la reţelele sociale din lumea virtuală a internetului, până la cititorul electronic de cărţi, acestea ne cuplează la alţii, la sferele de interes şi, în general, la tot ce se întâmplă în lume. Deşi avem încă la îndemână alternativa decuplării, din ce în ce mai mulţi nu ne imaginăm viaţa fără acest tip de dispozitive, care devin un fel de prelungire tehnologică a abilităţilor naturale de comunicare, de relaţionare, dar şi un tip particular de instrument pentru satisfacerea curiozităţii şi îndeplinirea unor nevoi, mai mult sau mai puţin autentic.
În acest context general, ne putem întreba care este abordarea prezentă din sfera serviciilor de informaţii. Site-urile de prezentare ale acestora sunt, cum se spune, „la un click distanţă”. „Serviciul Român de Informaţii este instituţia Statului Român cu atribuţii în domeniul culegerii şi valorificării informaţiilor relevante pentru securitatea naţională a României.” După „defrişarea” potecilor stufoase în text de specialitate, se pot descoperi lucrări de un real interes general, din care vor fi prezentate mai jos idei relevante temei. Cât despre site-ul CIA (Central Intelligence Agency = Agenţia Centrală de Informaţii) din Statele Unite ale Americii, acesta este un exemplu mai potrivit pentru noua abordare a lucrului din „intelligence”, la „Despre CIA” fiind trecut „Today’s CIA”, semn că şi acolo au loc schimbări de abordare. CIA este definită drept o agenţie independentă răspunzătoare pentru furnizarea de informaţii de securitate naţională politicienilor seniori din SUA, aceasta considerându-se prima linie de apărare a naţiunii şi afirmând că realizează ceea ce alţii nu pot realiza şi ajunge acolo unde alţii nu pot. Agenţia apreciază că funcţionează ca o echipă, pe deplin integrată în comunitatea „intelligence”. SIS (M16) sau Secret Intelligence Service, Serviciul Secret de Informaţii britanic, cunoscut şi drept M16, susţine că lucrează în afara ţării pentru a face Regatul Unit mai sigur şi mai prosper. Şi aici se regăseşte activitatea în echipă, în colaborare cu partenerii internaţionali.
Aşa cum se arată într-un articol publicat pe site-ul SRI (Secolul XXI: paradigma colaborativă a intelligence-ului), vechiul model al procesului de „intelligence”, din anii 1940-1950, era axat pe o derulare liniară, funcţionând sub imperiul soluţionării problemei, pornind de la întrebare (problemă) spre răspuns (soluţie). În anii 1990, a avut loc trecerea dinspre sursele secrete umane spre sursele deschise, cu crearea unor „reţele” de răspuns la „reţelele” de risc, cu consolidarea cooperării între agenţii. Tranziţia a fost de la principiul „need to know” la „need to share”. Activitatea de „intelligence” devine „un proces social prin care toţi participanţii acceptă responsabilitatea participării la realizarea produsului intelligence, toţi concentrându-se asupra aceluiaşi obiectiv”. În anul 2006, a fost creată în SUA o platformă wiki, Intellipedia. „Aceasta serveşte drept catalizator pentru transformarea practicilor managementului cunoaşterii, comunicării, reţelelor şi altor aspecte depăşite ale culturii comunităţii de informaţii. Intellipedia are un singur contractor plătit permanent, toţi ceilalţi creând comunitatea de utilizatori, cunoscută sub numele de intellipedieni.”
În prezent, „intelligence” înseamnă încadrarea într-o nouă paradigmă ce integrează tehnologia informaţiei şi managementul cunoaşterii pentru a depista oportunităţi şi a rezolva ameninţări într-un mod flexibil, cu adaptare la modificările situaţionale şi la cerinţele factorilor de decizie.
Medicina
Starea de sănătate a fost mult timp reprezentată prin absenţa bolii, dar în ultima vreme s-au adăugat şi componente legate de alte dimensiuni ale persoanei, care este abordată, în prezent, din punct de vedere holistic. Aşadar, sănătatea include starea de bine la nivel fizic, mental, social şi spiritual. Îngrijirea sănătăţii a integrat, pe de o parte, toate dimensiunile şi rolurile individuale, atrăgând în proces şi responsabilitatea personală alături de responsabilitatea specialistului şi a sistemului. Pe de altă parte, a integrat alături de componenta curativă, latura preventivă, la nivel individual şi la nivel populaţional. Contribuţia cercetării la asistenţa pentru sănătate a crescut progresiv, pentru ca în prezent aceasta să se afle la baza medicinei bazate pe dovezi, considerată a aduce cele mai mari beneficii tuturor actorilor implicaţi.
Medicina predictivă se dezvoltă rapid, aceasta axându-se pe instituirea unor măsuri preventive pentru a evita apariţia bolilor sau pentru a diminua impactul acestora asupra pacientului. Instrumentele principale pentru a face predicţii sunt oferite de genetică. Medicina predictivă schimbă paradigma, transformând asistenţa pentru sănătate din reactivă în proactivă, dezvăluind un potenţial nou de scădere a bolilor rare, dar şi a celor frecvente. Tipuri de medicină predictivă sunt examenele de depistare în masă (screening) al nou-născuţilor pentru identificarea unor afecţiuni care pot fi tratate precoce, dar şi testele de diagnostic prenatal, precum şi identificarea stării de purtător al unei mutaţii genice. Există şi limite ale acestei abordări, mai degrabă individualizate decât orientate spre populaţii, aşa cum sunt, de exemplu, programele de vaccinare. Cele mai multe boli sunt multifactoriale, cu influenţe ale unor factori din mediu care fac mai dificilă cuantificarea probabilităţilor. Se ridică şi importante probleme de etică, „problemele de etică şi cele legale sunt fundamentale pentru testarea genetică. Consecinţele legate de asigurări şi de angajări au şi ele importanţă deosebită, alături de implicaţiile legate de stigmatizare şi de discriminare” (GeneWatch UK, Genetic Testing in Insurance and Employment: A New Form of Discrimination. Briefing 15, June 2001).
Medicina personalizată este un model de practică medicală ce pune accentul pe individualizarea asistenţei de câte ori este posibil, atât în sfera deciziilor diagnostice, cât şi în optimizarea planului preventiv sau terapeutic. Acest tip de practică medicală pune accentul pe diferenţele individuale.
Medicina alternativă, complementară sau integrativă cuprinde practicile vindecătoare care nu fac parte din medicina convenţională. Ultimii doi termeni sunt utilizaţi mai ales acolo unde se combină tehnicile medicinei convenţionale cu metodele alternative, care au la bază medicina tradiţională, cunoştinţele populare, credinţele spirituale sau mai noile abordări vindecătoare. Medicina alternativă cuprinde practici heterogene, care însă au în comun abordarea individualizată pe persoană, tratarea holistică a persoanei, recunoaşterea naturii spirituale a fiecărui individ şi promovarea auto-vindecării. Unele dintre practici, cum ar fi atenţia acordată unei bune nutriţii sau altor practici preventive se regăsesc şi în medicina convenţională. Medicina alternativă este încă un subiect de dezbatere şi controverse printre oamenii de ştiinţă şi practicieni. Mare parte dintre aceştia consideră, ca şi Dr Arnold Relman, editor şef al New England Journal of Medicine între 1977 şi 1991, că „nu există medicina alternativă, ci numai medicina care şi-a dovedit eficacitatea şi medicina care nu şi-a dovedit-o”.
Şi, pentru că în medicină sunt necesare standarde clare de asistenţă, a luat naştere ceea ce se aplică în prezent, medicina bazată pe dovezi, care îşi propune să aplice în decizia clinică cele mai bune dovezi disponibile, obţinute prin studii cu metodologie ştiinţifică. Clasificarea acestor dovezi permite aprecierea riscurilor şi beneficiilor pe baza căreia se stabilesc recomandările pentru practica clinică, cumulate în aşa-numitele ghiduri de practică medicală.
Psihoterapia
Sănătatea mentală este definită drept starea de bine care permite fiecărei persoane să îşi realizeze potenţialul, să facă faţă stresului obişnuit al vieţii, să muncească cu randament şi rezultate şi să fie capabilă să îşi aducă o contribuţie în cadrul comunităţii. Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la graniţa dintre medicină şi psihologie, este o modalitate de tratament cuprinzător, deliberat şi planificat, prin mijloace şi metodologii ştiinţifice, având un cadru clinic şi teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mentale sau stări de suferinţă psihosociale şi/sau psihosomatice şi comportamente disfuncţionale (conform Federaţiei Române de Psihoterapie). Nevoia de psihoterapie este ridicată şi în continuă creştere, dar problematica sănătăţii mentale este departe de a fi rezolvată. Această problematică trebuie să fie integrată în toate aspectele legate de politicile sanitare şi sociale. Iar globalizarea, care aduce cu sine o mai mare mobilitate a populaţiilor, are şi ea influenţe deloc de neglijat asupra sănătăţii mentale.
Şi domeniul psihoterapiei este în strânsă corelaţie cu schimbările survenite în alte domenii, în particular cu domeniul medical. Dictonul hipocratic legat de etica profesiei medicale primum non nocere (înainte de toate să nu faci rău) poate fi extins şi la alte acţiuni, iar în prezent marchează, practic, atitudinea din toată viaţa socială. Prin urmare, în căutarea eficacităţii şi a stabilirii unor standarde profesionale valide ştiinţific şi economic, psihoterapia pune accent din ce în ce mai mult pe cercetare. Iar cercetările au arătat că la baza eficacităţii se află relaţia terapeutică şi atributele personale ale profesionistului şi ale clientului său. Evoluţia spre integrarea tehnicilor şi orientărilor, în vederea obţinerii unor rezultate mai bune, mai rapide, cu adecvarea lucrului terapeutic la participanţii la acesta pare să fie o evoluţie naturală, logică, previzibilă.
Am putea spune că psihoterapia integrativă înglobează schimbările din educaţie, ambele părţi implicate fiind considerate importante în proces, evoluând şi influenţându-se reciproc, dar înglobează şi schimbările din sfera serviciilor de informaţii pentru că pune accentul pe a împărtăşi mai degrabă decât pe a cunoaşte. Nu în ultimul rând, înglobează şi schimbările din medicină, acceptând şi chiar onorând diferenţele, individualitatea, utilizând instrumente ce pot fi considerate alternative, adaptate, ca să dăm un exemplu, din arta dramatică. Atenţia acordată cercetării vine să dezvolte domeniul, dar şi să-i confere putere ştiinţifică în contextul general, intens influenţat şi de aspectele economice.
În psihoterapia integrativă, relaţia terapeutică este reciprocă, dar nu simetrică. Terapeutul, atent permanent la contra-transfer şi la ce ar putea el învăţa, oferă, în acelaşi timp, atenţie respectuoasă şi plină de grijă clientului. Practic, terapeutul evoluează pe măsură ce practică. Un alt atribut care face din terapeutul integrativ un „instrument” al eficacităţii, îl constituie obligativitatea de a se menţine la curent, de a-şi actualiza cunoştinţele şi de a stabili relaţii cu alte tipuri de terapeuţi, ba chiar şi cu alte tipuri de specialişti – medici, sociologi, fizicieni, ciberneticieni, etc. În acest fel, adaptarea la nou este mai favorizată, ca şi atitudinea flexibilă şi perspectiva holistică. Psihoterapeutul integrativ este, fundamental, un practician reflexiv, pe baza subiectivităţii critice, reflexivitate conştientă asupra sinelui în contextul complexităţii şi ambiguităţii travaliului terapeutic, obiectivul său central fiind relaţia terapeutică co-creată (Introducere în psihoterapia integrativă. Un model relaţional integrativ al psihoterapiei, Kenneth R. Evans, Maria C. Gilbert, Ed. Liber Mundi, 2009).
O abordare integrativă a activităţii şi dezvoltării umane, cu trecere la acţiune, poate fi considerată şi Conferinţa Internaţională pentru Populaţie şi Dezvoltare de la Cairo, Egipt, din 5-13 septembrie 1994. La aceasta au participat 179 de state, peste 10000 de participanţi, acolo stabilindu-se, în consens, Programul de Acţiune pentru populaţie în următorii 20 de ani (rezumatul, de interes general, putând fi accesat la ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/CIPD.pdf), fiind poate unul dintre cei mai mari paşi pe care guvernele lumii le-au realizat laolaltă pentru binele populaţiei generale, oamenii fiind recunoscuţi drept „cea mai importantă şi valoroasă resursă a oricărei naţiuni”.
Chiar dacă acum ar fi fost firesc să trecem în revistă câteva întrebări pe marginea cărora să putem reflecta, ştiind că la sfârşit de an există tendinţa de a face bilanţuri şi planuri de viitor, să ne propunem doar să nu scăpăm din vedere trăirea momentului. Prin urmare, să ridicăm bagheta magică românească, numită sorcovă şi să ne amintim de înţelepciunea populară din urările specifice sărbătorilor de iarnă:
Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi…
Să vă fie casa, casă,
Să vă fie masa, masă.

Bibliografie:
1. Delors Jacques, Comoara lăuntrică. Raportul pentru UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru educaţie în sec. XXI, Editura Polirom, Iaşi, 2000
2. Learning To Be A Holistic and Integrated Approach to values Education for Human Development, Bangkok: UNESCO Asia and Pacific Regional Bureau for Education, 2002
3. http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/traditii-credinte-obiceiuri-prezente-sarbatorile-iarna-68777.html
4. http://www.sri.ro/categorii/62/studii-si-articole.html
5. http://www.genewatch.org/
6. Conferinţa Internaţională pentru Populaţie şi Dezvoltare 1994 Rezumat al Programului de Acţiune, Ediţia a II-1 ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/CIPD.pdf
7. Kenneth R. Evans, Maria C. Gilbert, Introducere în psihoterapia integrativă Un model relaţional integrativ al psihoterapiei, Ed. Liber Mundi, 2009

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s