ODISEEA NASTERII PREMATURE

Maria Neamțu

Concepțiile despre lume pot intra în dispută, știința însă nu. Doar ea poate decide, iar decizia ei poartă pecetea veșniciei.” Edmund Husserl

Nașterea unui copil implică multe schimbări în viața mamei și a cuplului: roluri și responsabilități noi, o schimbare majoră în modul în care viața decurge zi de zi. Este un moment în care mama este într-o situație nouă, în care comportamentul și nevoile copilului îi sunt necunoscute. Deși este purtat luni de zile, copilul care se naște este partenerul unei întâlniri necunoscute, o întâlnire a reprezentărilor inconștiente ale femeii cu realitatea fizică a copilului său.
A venit pe lume un copil. El a făcut să se nască o mamă, un tată, o familie”. (Bertin, 2008, p.131)
A naște prematur înseamnă întreruperea dezvoltării copilului într-o perioadă critică. Copiii prematuri sunt dependenți de aparatura medicală, precum şi de tratamente de susţinere necesare pentru a se adapta la viața extrauterină.
Conform Asociației Internaționale de Neonatologie incidența nașterilor premature la nivel mondial este de 9-11%, fiind într-o continuă creștere în decursul ultimilor ani.
A deveni mamă pentru un copil prematur nu este uşor pentru că totul se întâmplă repede şi neaşteptat. Aceste femei nu sunt pregătite psihologic, fizic şi emoţional pentru naşterea prematură. Atunci când se naște un copil prematur, pregătirea mentală pentru a deveni părinte este întreruptă. Nașterea unui copil mic de cele mai multe ori și bolnav,
constituie o traumă pentru părinți şi cu cât gradul de prematuritate este mai mare cu atât formarea relației inițiale este afectată (Flacking et al., 2007).
Perioada prenatală, pentru femeile care au copii prematuri, poate fi o perioadă de mare vulnerabilitate. Spitalizarea prelungită, izolarea forțată, evoluția stării de sănătate a copilului, relația cu personalul medical, sunt doar câțiva dintre factorii de stres la care mama copilului prematur este supusă zi de zi (Löhr et al., 2000).

Lucrarea de față își propune să ilustreze impactul pe care nașterea prematură îl are asupra proaspetei mame. Scopul acestui studiu este de a explora și de a da sens experienței nașterii premature. Va fi investigat în detaliu felul în care mamele cu copii prematuri interpretează lumea personală și socială.
Pentru a putea explora experiența trăită de mame, povestită de participante și pentru a avea acces către straturile de semnificații care la rândul lor aduc în prim plan multiple interpretări posibile, am optat pentru o abordare interpretativ fenomenologică (IPA). În centrul IPA se află oamenii considerați ca fiind experți în interpretarea experienței proprii. Cercetătorul este atât un intervievator, un ascultător activ, cât și cel care prin încercarea de a înțelege sensul dat de către participant lumii lui, dă glas propriei interpretări (Smith și Osborn, 2008).
Am ales această temă deoarece în țara noastră reprezintă un subiect puțin studiat. La nivelul Spitalului Clinic Sibiu, datele statistice arată că nașterile premature sunt în continuă creștere. Experiența mea de asistentă medicală ce lucrează de douăzeci de ani cu copiii prematuri și cu mamele acestora, m-a determinat să îmi doresc să ajut aceste femei dând glas trăirilor lor, în vederea inițierii unor programe pentru pregătirea mamelor cu copii prematuri.
Personalul medical se concentrează pe recuperarea copilului, pe când mama care trăiește o dramă este neglijată. Ea trebuie să meargă la copil doar pentru a-i furniza lapte. Poate să-l atingă pentru câteva clipe, să-l privească și să întrebe specialiștii cum se simte. După care urmează din nou o așteptare de câteva ore, în care gândurile negative o macină.
Studiul de față nu încearcă să generalizeze aceste trăiri, nu încearcă să fie reprezentativ. Obiectivul principal este axat pe a da glas experienței trăite de femeia ce naște prematur și de a da sens acestor acestor trăiri. O înțelegere mai profundă a acestor experiențe poate fi un ajutor valoros nu numai pentru viitoarele mame cu copii prematuri, ci și pentru oferirea unei noi perspective a nașterii premature pentru personalul medical implicat în acest eveniment.
Acest studiu oferă o viziune a semnificațiilor ce redă experiența lumii trăite și percepute a femeilor care nasc prematur .
Motivația care stă la baza acestui studiu este certitudinea personală că înțelegerea semnificațiilor redate de mame, experienței trăite și simțite poate fi de un real ajutor în instituirea unor programe de sprijin eficiente.
Cercetarea s-a efectuat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sibiu, secţia Neonatologie. Lotul de participante a fost format din două mame care au născut copii prematuri cu greutatea sub 1500 g, ce erau cu spitalizare prelungită pentru îngrijirea copiilor.
Pentru colectarea datelor a fost utilizat interviul semistructurat. În urma analizei și interpretării datelor au rezultat cinci teme principale, fiecare dintre ele având mai multe subteme:

  • Odiseea nașterii premature
  • A fi mamă
  • Stresul matern
  • ,,Un pas spre mai bine”- transferul din Terapie Intensivă
  • A face față.

Nașterea prematură reprezintă pentru femeile incluse în acest studiu un eveniment traumatizant. Procesul de transformare al femeii în mamă începe încă de la începutul sarcinii care este percepută cu bucurie. Odată cu dezvoltarea fătului, aceste femei dezvoltă şi primele sentimente de iubire pentru copilul nenăscut. Își construiesc o imagine a copilului ce urmeză să se nască la nouă luni. Declanșarea travaliului cu mult înainte de termen le ia prin surprindere. În acele momente focalizarea este maximă pe dorința de a naște un copil sănătos. Ele percep acele momente ca fiind extrem de tensionate, teama de a nu pierde copilul este împletită cu speranța de a da viață unui copil sănătos. Nașterea neașteptată este descrisă ca fiind precipitată, șocantă dar totuși unică. Primul scâncet, prima zvâcnire a copilului este certitudinea pentru mamă că trăiește. Femeile care nasc prematur nu se pot bucura de primele clipe alături de copilul căruia tocmai i-au dat viață, care din cauza imaturității are nevoie imediată de îngrijiri medicale. Proaspetele mămici percep acest moment ca o despărțire de propriul copil, o separe forțată. Copilul este internat în Terapie Intensivă, iar mama este într-un salon cu alte mame care sunt în aceeași situație.
Rezultatele acestui studiu arată că adaptarea la rolul parental, pentru femeile ce nasc prematur, este un proces greu care se realizează în timp. Identitatea maternă se dezvoltă odată cu evoluția stării de sănătate copilului, odată cu maturarea lui care are loc nu în uter ci în incubator.
A avea copilul în Terapie Intensivă înseamnă, pentru mamele cu copii prematuri, a fi doar un vizitator al propriului copil, înseamnă a fi observator al activităților de îngrijire a copilului, înseamnă a ceda, resemnate, rolul de mamă cadrelor sanitare.
Adaptarea la rolul maternal în astfel de condiții, are loc treptat prin trecerea de la pasivitate la acțiune, de la observator la participant al echipei ce îngrijește copilul.
Toate sentimentele trăite de mame în această perioadă sunt profund marcate de trauma nașterii premature. Imediat după naștere, sentimentele dominante, ce o copleșesc pe proaspăta mămică, sunt de îngrijorare pentru sănătatea copilului, teama de viitor, dar și iubire profundă pentru copilul căruia i-a dat viață. Odată cu trecerea zilelor, se instalează frustrarea și neputința, dar și optimismul. Emoțiile negative apar prin prisma incapacității de a-și îngriji copilul fragil, prin prisma dependenței de personalul medical pentru a putea interacționa cu copilul, dar și din cauza situațiilor neprevăzute care apar. Experiența alăptării este încărcată de emoții. Reprezintă un pas important în identificarea ca mamă, în participarea acesteia la îngrijirea propriului copil şi la creșterea stimei de sine.
La ambele participante a fost identificat același amalgam de trăiri. Transformarea, intensificarea sau diminuarea unor sentimente au aceleași semnificații pentru aceste femei care trec prin experiența nașterii premature.
Sursele de stres la care sunt expuse și starea de stres permanentă, reprezintă o altă caracteristică comună a mamelor cu copii prematuri, confirmată de rezultatele studiului.
Spitalizarea prelungită s-a dovedit a fi un important factor de stres. Deși sunt spitalizate pentru îngrijirea copilului, aceste mame sunt în imposibilitatea de a se afla permanent lângă copilul lor. Așteptarea tensionată a veștilor despre copil, dar și izolarea forțată în acest mediu duc la o percepție eronată a trecerii timpului.
A fi părtaș la suferința fizică a copilului supus intervențiilor medicale provoacă durere psihică mamelor. Percepția durerii copilului induce mamelor o stare de stres.
Cedarea forțată a rolului de mamă personalului medical și sentimentul de frustrare trăit din această cauză reprezintă o altă sursă de stres identificată de rezultatele studiului. Cadrele medicale pot fi pentru mamele cu copii prematuri, un sprijin sau o sursă de stres. Acestea au un rol extrem de important în diminuarea impactului psihologic al nașterii premature asupra mamei.
A face față acestei experiențe traumatizante, dar totodată a putea să preia rolul de mamă în întregime, înseamnă, pentru mamele participante la studiu, a-și mobiliza toate resursele proprii, dar și a avea parte de suportul și înțelegerea familiei, a personalului medical, precum și a celorlalte mame aflate în aceeași situație.
Acest studiu l-am realizat având convingerea că femeile care nasc prematur, în spatele măștii de aparentă normalitate, ce o afișează pe parcursul perioadei prelungite de spitalizare, ascund o poveste. M-am înșelat, ceea ce este în adâncul ființei lor este cu mult mai mult decât o poveste, este o traumă ce reprezintă, de fapt, miezul identității materne care se formează în perioada imediată nașterii.
Deoarece sunt și cadru medical într-o secție de Prematuri, m-am întrebat dacă nu voi influența demersul studiului prin prisma meseriei care o practic, a valorilor care le-am interiorizat pe parcursul vieții. A fost una dintre întrebările care m-au măcinat mult timp dar, totodată, a fost și motivul pentru care am meditat îndelung înainte de fiecare pas pe care l-am parcurs. În timpul interviurilor, datorită bogăției informațiilor, am trăit alături de fiecare participantă clipele descrise de ea. Nu mai era nici asistenta medicală din mine, nu mai era nici relația oficială dintre noi, a dispărut și tracul și a rămas acea relație „eu-tu”, în care acceptarea și înțelegerea au dus la încredere reciprocă. Procesul,care era în curs de desfășurare în cadrul relației, era ca o apă curgătoare în care cuvintele era pietricele ce mișcau nisipul din adâncuri, aducându-l la suprafață. Nu doar participantele la studiu au fost tulburate de aducerea la suprafață a trăirilor lor, ci și eu am fost profund tulburată simțind că în interiorul meu începe o transformare.
Ceea ce la început părea să fie o limită și anume faptul că sunt asistentă medicală și lucrez cu copiii acestor mame, s-a dovedit pe parcursul cercetării a fi de fapt un avantaj. Cred că prin meseria care o practic am influențat involuntar atât colectarea datelor cât și interpretarea lor, dar la fel mai cred că această influență a contribuit la bogăția informațiilor obținute.
Interviurile realizate au avut un impact pozitiv asupra participantelor. Ambele mame au venit înainte de a se externa (Maria s-a externat după zece zile de la interviu, iar Irina s-a externat după două săptămâni), pentru a-mi mărturisi că acea discuție le-a ajutat să se elibereze de o povară.
Folosind IPA în studiul meu am ajuns de fapt la integrarea bazată pe modelul relațional al sinelui cu alții conform căruia relația „este un proces continuu de influență reciprocă ce lucrează cu tot ceea ce duce spre un schimb constant de experiențe împărtășite”(Evans, 2010, p.57). Sensul dat de către mamă experienței trăite, am încercat să-l înțeleg integrându-l în adâncul sinelui meu, iar prin intermediul funcției reflexive am dat glas înțelegerii mele.

Bibliografie:
1. Bertin, M.A. (2008) – Educația prenatală naturală, E.Target Publishing, București.
2. Cloherty, J.P., Eichenwald, E. C., Stark, A. R. (2008) – Manual of Neonatal Care,Williams &Wilkins, Lippincott.
3. Evans, K., Finlay, L. (2011) – Cercetarea pentru psihoterapeuți, Ed. „Liber Mundi”, Craiova.
4. Evans, K., Gilbert, M.C., (2010) – Introducere în psihoterapie integrativă, Ed. „Liber Mundi”, Craiova.
5. Löhr, T., Gontard, A., Roth, B., (2000) – Perception of premature birth by fathers and mothers, Arch Womens Ment Health, 3:41-46, Springer-Verlag.
6. Smith J.A., Osborn, M., (2008) – Interpretative phenomenological analysis, Qualitative Psychology: A Practical Guide to Research Methods, p.53-80, London: Sage.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s