EFECTELE TERAPEUTICE ALE MUZICII

Andrei Bosancu

Muzica există din vremuri imemoriale. Dacă la început era în forma incantaţiilor vocale, acompaniate de loviri ritmice în instrumente asemănătoare cu tobele, sau de sunete scoase din instrumente de suflat, fluiere primitive, astăzi, este ajunsă la nivel de artă.
Funcţia primară a muzicii a fost una religioasă. Şamanii sau liderii spirituali ai triburilor o foloseau, împreună cu diverse plante cu efect psihotrop, pentru a intra în transe, pentru a comunica cu spiritele şi pentru a atinge niveluri mai înalte ale conştiinţei, cu scopul de a-şi mări puterea şi influenţa în cadrul grupului, și de a putea servi drept ghid pentru ceilalţi membrii în desfăşurarea diverselor activităţi sociale, asigurându-se prin acest mod că ritualurile şi muncile erau în conformitate cu voinţa spiritelor străbunilor sau zeilor locali.
Astfel, încă de la început, înainte de apariţia cuvântului scris, muzica este indivizibilă de suflet, putând avea un efect atât benefic, cât şi maliţios sau de amplificare/diminuare a stărilor pe care le experimentau atât cel care cânta, cât şi cei care ascultau. Cu alte cuvinte, asupra emoţiilor umane pe care le trăiau toţi cei implicaţi în actul de a crea sau a asculta muzica.
Odată cu dezvoltarea şi inventarea de noi instrumente, cum ar fi cele cu coarde, şi prin combinarea lor într-un grup de genul trupă-orchestră, gama de emoţii şi trăiri, care a putut fi abordată prin muzică, s-a mărit substanţial.
Cu trecerea timpului, au apărut domenii aparte dedicate muzicii, cum ar fi istoria muzicală, ştiinţa muzicii, cuprinzând atât metode şi tehnici prin care un anume instrument putea fi abordat, cât şi lecţii teoretice despre sunete, armonii şi game, precum şi un sistem de înregistrare scrisă specific acestora.
Mai aproape de vremurile noastre, după formarea psihologiei ca ştiinţă, a apărut şi un intens interes în ceea ce priveşte efectul muzicii asupra psihicului uman şi asupra stărilor în care diverşi compozitori au reuşit să creeze opere muzicale, devenite repere mondiale în domeniu, cu dorinţa de a afla cum anume se transmite o stare, prin sunete, de la autorul unei compoziţii spre publicul ascultător şi care este răspunsul ascultătorilor, la nivel psihic, faţă de melodiile ascultate.
Un pas mai departe a fost, cum era firesc, folosirea acestor descoperiri în terapie, ca de exemplu, diminuarea stărilor şi dispoziţiilor psihice negative, precum depresia, folosind muzica pentru a influenţa psihicul. Astfel, a apărut terapia muzicală.
Muzica în terapie
Terapia muzicală este o ramură specifică a psihologiei, fiind folosită şi dezvoltată continuu într-un cadru clinic. Muzica poate fi o forţă pozitivă pentru sănătatea mentală, poate fi calmantă, relaxantă sau poate stimula intelectual, lucru valabil atât la adulţi, cât şi la adolescenţi şi copii, influenţând emoţiile. De asemenea, ea crează în mintea noastră “canale”, moduri de gândire, idei şi ideologii. Astfel, e de la sine înţeles că alegerea tipului de muzică, intensitatea sonoră, precum şi frecvenţa cu care o ascultăm ne influenţează, mai mult sau mai puţin, sănătatea mentală. Dar influenţa aceasta nu este unidirecţională – o anumită stare emoţională poate da naştere unui anumit tip de muzică.
Este bine ştiut faptul că unii dintre cei mai mari compozitori erau genii cu tulburări de personalitate tip Borderline sau că erau personalităţi foarte emotive sau volatile, ceea ce transpare şi în opera muzicală pe care au creat-o. Chiar şi astăzi, mulţi compozitori foarte talentaţi prezintă o tendinţă spre „deranjamente” de sănătate mentală.
Muzica se află la graniţă cu sufletul, se spune, şi astfel ea poate prelua şi transmite ceea ce se stârneşte din adâncurile fiinţei interioare ale unei persoane, din intensitatea unei emoţii pure, astfel devenind o formă de comunicare foarte plină de emoţie şi un subiect de interes pentru cercetătorii din psihologia emoţiilor, care au scris despre influenţa muzicii asupra psihicului şi aportul pe care aceasta îl poate avea în echilibrul sau dezechilibrul unei minţi. Ea poate fi folosită, atât la nivel personal, cât şi în educaţie sau în psihoterapie, pentru a da forţă gândurilor plăcute şi pentru a calma mintea.
Pe de altă parte, muzica de genul hard core, hard rock, punk sau hard alternative face mintea să atingă extremele oricărei dispoziţii actuale, într-un carusel chimic mental, pe când cea hip hop creşte nivelul de excitaţie al minţii.
Fiecare om ascultă muzică, mai ales în zilele noastre, când avem la îndemână atâtea instrumente media, portabile sau nu. Acordurile muzicale pe care le alege fiecare sunt condiţionate de o serie de factori, printre care ar fi de amintit mediul cultural în care acel individ a fost crescut, istoria neamului de care aparţine, dar, cel mai important, stările de moment şi dispoziţia generală a personalităţii. Astfel, muzica, la nivel individual, este folosită fie pentru a da amploare unei trăiri de moment – îndrăgostiţii care preferă o muzică mai „liniştită”, cântată pe instrumente cu coarde sau de suflat, la un volum mai redus şi cu un ritm mai puţin alert – fie pentru a intra într-o stare de exaltare, uneori euforică, care să le permită un grad mai mare de dezinhibiţie, de obicei asociate cu o stare de excitare a creierului, o fac prin ritmuri de tobă mai alerte, sunete electronice moderne, volum mare şi sunete cu frecvenţă înaltă – notând astfel doar două exemple dintr-o paletă aproape infinită de posibilităţi.
Muzica în educaţie
Abigail Connors este o specialistă în muzica predată copiilor mici şi autoare a cărţii „101 Activităţi cu instrumente ritmice pentru copii mici”. În abstractul unui articol publicat de ea se precizează:
“Ascultă cântatul, râsul, săritul, bocănitul din picioare şi bătutul din palme […]. Ascultă copiii cum fac muzică, şi îţi dai seama foarte uşor că ei se distrează de minune. Ceea ce nu este însă la fel de lesne de observat este faptul că, în timp ce ei ţopăie şi râd, cântă şi sar şi se agită şi bat în instrumente, în interior se desfăşoară un amplu proces de învăţare şi creştere. Cântatul la un instrument sădeşte terenul propice unei dezvoltări sănătoase a creierului.”
Activităţile muzicale măresc puterea creierului. Un copil sau o persoană tânără care învaţă să cânte la un instrument învaţă ceva ce va şti toată viaţa sa, ceva ce-i va spori inteligenţa şi-i va îmbunătăţi abilităţile de concentrare şi menţinere a atenţiei, creativitatea şi memoria, precum şi respectul şi stima de sine.
Un studiu în acest sens a fost făcut şi de Dr. Laurel Trainor, profesor de psihologie, neuroştiinţe şi comportament la McMaster University, Canada, şi director al McMaster Institute for Music and the Mind. El şi echipa sa au măsurat, timp de un an, modificările în ceea ce priveşte răspunsul creierului la sunete, la copii cu vârste între patru şi şase ani.
În studiu, au cercetat şase micuţi (cinci băieţi şi o fată) care au luat parte la cursuri muzicale, şi alţi şase copii (patru băieţi şi două fete) care nu au urmat nici un fel de astfel de cursuri în afara şcolii.
Folosind o tehnică de scanare, numită magneto-encefalografie, cercetătorii au înregistrat reacţia creierelor copiilor când le-a fost dat să asculte muzică de vioară, şi zgomot alb, de fond.
Rezultatul consemnat arată că aceia care au luat lecţii muzicale şi-au dezvoltat abilităţile muzicale de ascultare mai mult decât cei care nu au avut parte de aceste lecţii – nimic surprinzător aici.
Ceea ce este interesant, însă, este faptul că micuții care au învăţat muzică şi-au îmbunătăţit, de asemenea, în decursul acelui an, şi abilităţi care nu ţin de domeniul muzical, cum ar fi abilităţi literare, memorare verbală, procesare videospațială, matematică, precum şi o creştere de IQ, comparativ cu grupul de control.
Acest lucru sugerează că antrenamentul muzical influenţează modul în care creierul îndeplineşte funcţii cognitive, legate de memorie şi atenţie.
Niciodată nu este prea târziu ca o persoană să înveţe să cânte la un instrument, având în vedere impactul pozitiv al unei astfel de activităţi . Desigur, cei mai în vârstă nu vor putea avea dezvoltarea şi progresul pe care un copil îl va atinge. Printre efectele benefice ale unei deprinderi muzicale se numără şi ţinerea în frâu a temutei boli Alzheimer, aceasta înregistrând o dezvoltare mult mai lentă şi cu un impact mult mai blând asupra persoanelor antrenate să reţină şi să interpreteze arii întregi dintr-o piesă muzicală.
În terapie sau în afara ei, la nivel de grup sau individual, impactul muzicii asupra minţii şi emoţiilor este unul major. Folosită corespunzător, reprezintă o cale de salvare pentru cei care caută echilibru ascultând, o cale de defulare pentru cei care o compun şi o interpretează sau o cale spre declin pentru cei care îi ignoră efectele.
Muzica îşi sporeşte întrebuinţarea mereu, pătrunde în fiecare aspect al vieţii, încă dinainte de naştere, şi atinge sufletul într-un mod în care nici o altă artă nu reuşeşte. Şi, cel mai important, ne învaţă, şi ne îndeamnă mereu la învăţare!

Bibliografie:
1. Colin Andrew Lee, The Architecture of Aesthetic Music Therapy, Mar 31, 2003, USA
2. John Pellitteri, Emotional Processes in Music Therapy, Oct 1, 2009, USA
3. Barbara L. Wheeler, Carol L. Shultis and Donna W. Polen, Clinical Training Guide for the Student Music Therapist, Oct 2005, USA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s