CONSTRUCTIA METAFOREI TERAPEUTICE

Elena-Carmen Țuca

A fost odată ca niciodată… și iată-ne intrați pe tărâmul fermecat al basmelor… Însă atunci când vine vorba despre o metaforă terapeutică, ca specialist, te întrebi: ce urmează să spui clientului după „A fost odată ca niciodată”? Însă înainte de a vedea care sunt pașii prin care se poate construi o astfel de poveste, e important de reținut faptul că metaforele exprimă și oferă adevăruri, prezintă alternative ce ies din sfera modului obișnuit de a acționa.
Feeria poveştilor blochează mecanismele de apărare ale clientului şi, astfel, se facilitează intrarea în contact cu multitudinea de soluţii depozitate în inconștient. Şi aceasta e posibilă datorită intervenţiei subconştientului prin „A fost odată ca niciodată…” prin care clientul pășește în universul său interior.
Spre deosebire de psihanaliză care consideră inconştientul un rezervor al pulsiunilor refulate, Erickson, atunci când vorbeşte despre acelaşi inconştient, susţine că este sediul soluţiilor problemelor pe care le are pacientul. Psihiatrul american consideră centrul conștientului ca fiind în emisfera stângă, ce e responsabilă de activităţile raţionale şi analitice (limbajul, gândirea lineară, comunicarea digitală, scrierea, aritmetică), iar sediul inconștien-tutului ca fiind în emisfera dreaptă, ce se ocupă de activităţile de sinteză, de înţelegere a limbajului şi muzicii, creativitate şi de comunicarea analitică.
De fapt, povestind pacientului, te adresezi atât conştientului cât şi inconştientului, ceea ce face ca într-o primă etapă, când subiectul se află într-o transă uşoară, metafora ericksoniană să permită deconectarea eminsferei stângi (starea de conştienţă) şi comutarea pe emisferei dreapta – sediul inconștientului.
Întrebat cum reușește să vindece prin poveşti, Erickson spune: „Oamenii vin şi mă ascultă cum le istorisesc poveşti, apoi pleacă la ei acasă şi-şi schimbă comporta-mentul”. Cu alte cuvinte, pacientul va avea, în timp, mai devreme sau mai târziu, o iluminare cu privire la ceea ce i s-a transmis prin intermediul poveștii. E important de precizat că acest moment temporal coincide cu începutul vindecării, al rezolvării problemei sale într-o nouă manieră.
Construcția metaforei terapeutice
În funcţie de modul de abordare al problemei, însă având de fiecare dată grijă ca personalitatea clientului să nu fie lezată, într-un fel sau altul, sau ca istorioara să nu conțină elemente pe care pacientul nu le-ar putea accepta și lăsând mereu libertatea de a alege soluția, diverşi psihoterapeuţi au elaborat „ghiduri” după care să fie construite metaforele. Voi prezenta în continuare câteva dintre acestea (Ion Dafionoiu, Elemente de Psihoterapie Integrativă):
Conform modelului lui Gordon:
-Psihoterapeutul trebuie să formuleze corect problema și să precizeze că soluția se află într-un spațiu bine controlat de subiect.
-Metafora trebuie să intre în acord cu reprezentarea clientului despre problema sa, astfel încât pacientul să se indentifice în personajele și evenimentele poveștii (izomorfism): ”Când se aleg personajele nu au importanță ce sunt, ci în ce relație se găsesc unele cu altele.” (Gordon)
-Soluția problemei este dată de cele mai multe ori de către pacient atunci când descrie toate modalităţile de rezolvare pe care le-a abordat până acum și care nu au dus la nici un rezultat. De multe ori, pacientul știe care este strategia soluţionării situaţiei în care se află, precum și limitele pe care le-a avut pentru a ajunge la efectul dorit, însă rămâne blocat undeva în poblemă, fiindu-i greu să facă trecere spre finalul situației cu care se confruntă. Astfel, metafora e cea care îl determină pe pacient să se depărteze un pic de întreg contextul și să vadă situația în ansamblul ei.
-Resemnificarea problemei constă în propunerea unei noi grile de citire a realității pacientului, metafora fiind cea prin care terapeutul propune o nouă hartă a teritoriului clientului, plasându-l pe acesta din urmă, la un nivel unde alternativele prind formă.
Aşadar, povestea terapeutică, în viziunea lui Gordon, are două componente:
1. Scopul – ceea ce a încearcat să atingă clientul prin diverse metode care au eșuat;
2. Strategia – podul de legătură spre ceea ce dorește clientul, pe care terapeutul îl formulează metaforic și care trebuie să permită trecerea de la situația actuală la situația dorită.
Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei problemei, e indicat să se facă apel la:
-Calibrare – transformarea situaţiei problemă care se tot repeta, sub forme mai mult sau mai puțin diferite, în problemă;
-Recalibrare – evidențierea faptului că anumite elemente ale problemei sunt un amestec exploziv, clientul fiind învățat ulterior să utilizeze diverse mijloace pentru a controla ca elementele situației să nu mai atingă același prag.
J. A. Malarewikz, deasemeni, evidenţiind importanţa metaforelor, enumeră etapele ce trebuie urmate pentru obţinerea unei poveşti eficiente:
-să se definească orientarea senzorială a pacientului pentru a găsi cuvintele potrivite;
-este necesar să se utilizeze activităţile favorite ale clientului;
-este indicată repetiţia;
-se utilizează umorul şi detaliile incongruente;
-se folosesc combinaţiile de cuvinte şi simboluri;
-este necesar ca metafora să aibă mai multe niveluri de comprehensiune.
J.C.Mills şi R.J. Crowley (1996) consideră că paşii pe care ar trebui să-i urmeze o metaforă ar fi:
-stabilirea unui cadru al conflictului metaforic în relaţie cu protagonistul;               -personificarea proceselor inconştiente sub forma unor eroi sau a unor personaje care sar în ajutor (uneori solicitarea ajutorului poate fi un semn al înţelepciunii);
-personificarea situaţiilor de învăţare paralelă în care protagonistul a avut succes;
-prezentarea crizei metaforice într-un context al rezolvării inevitabile, prin care clientul îşi rezolvă problema;
-dezvoltarea, de către protagonist, a unui sentiment nou de identitate, a unei noi imagini de sine ca rezultat al „aventurii eroice”;
-culminarea cu o sărbătorire în cadrul căreia se bucură protagonistul pentru rezultat bun în acţiunea sa.
În 2001, Burns a elaborat o succesiune logică a paşilor ce trebuie urmăriţi în construcţia metaforelor destinate clienţilor:
-timpul alocat construirii metaforelor trebuie să fie suficient pentru a acoperi particularităţile cazului la care se lucrează;
-caracterul naraţiunii este necesar a fi adaptat la personalitatea individului, la calităţile şi resursele de care dispune clientul, să fie asemănătoare cu povestea individului;
-urmărirea reperelor de tipul: metafora concepută descrie criză sau provocarea, dezvoltă resursele necesare rezolvării problemei, furnizează o rezolvare potrivită, reuşeşte să descopere abilităţile necesare atingerii scopului;
-în construirea unei metafore devine necesară determinarea unui obiectiv realist, uşor de îndeplinit;
-elementele cheie ale poveştii trebuie notate;
-reacţiile clientului trebuie urmărite şi notate în momentul în care ascultă povestea.

Identificând punctele comune ale modelelor prezentate mai sus, pașii în alcătuirea metaforei sunt următorii:
1. Culegerea datelor
-Identificarea personajelor importante implicate și relația dintre ele.
-Caracteristicile situației problema și a felului în care evoluează (calibrare).
-Precizarea transformărilor urmărite de pacient, având grijă să fie bine formulate și în domeniul controlat de pacient.
-Identificarea încercării clientului de rezolvare și limita acestor încercări.
2. Construirea metaforei
-Stabilirea contextului.
-Alegerea personajelor şi stabilirea acțiunii astfel încât să fie izomorfă cu realitatea.
-Alegerea soluției – soluție de reechilibrare, rezultatul dorit și redefinirea situației problematice inițiale.
Indiferent de modelul utilizat, metafora terapeutică are rolul de a transporta pacientul din starea actuală „A fost odată ca niciodată…” în starea dorită de client „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…”
Termenii utilizați și modalitatea de relatare
După ce am aflat care sunt pașii prin care poate fi construită o metaforă terapeutică, e momentul să ne oprim și asupra altor detalii importante ce au ca rol potențarea efectului vindicator al poveștii.
Astfel, este foarte important că personajele alese să facă parte din inconştientul colectiv, pentru ca ele să stimuleze inconştientul subiectului (clientului). Acestea, în general, sunt: zâne, înţelepţi, prinţi, prinţese, regi, regine, personaje din Biblie, eroi mitologici sau chiar animale, păsări sau insecte.
Este indicat, de asemeni, ca subiectul alegoriei să fie formulat şi în termeni senzoriali: vizual, auditiv, kinestezic, tactil, pentru ca în funcție de orientarea senzorială a pacientului, mesajul transmis să fie și mai țintit formulat.
Prin modelul propus de D.Gordon (1990), ni se răspunde direct la întrebările: „Ce fel de cuvinte utilizăm ?” şi „Cum determinăm clientul să-şi declanşeze căutarea inconştientă ce-l va duce la soluţia unică a rezolvării problemei sale?”. Astfel, acesta ne sugerează următoarele (Dafinoiu Ion, Elemente de Psihoterapie Integrativă):
-lipsa indicilor de relaţie (în metafore nu trebuie să fim foarte exacţi pentru a provoca pacientul la o „investire de sens”) exemplu: într-un ținut îndepărtat, undeva, cândva;
-utilizarea unor verbe neprecizate (exemplu: într-un târziu, după mai multe încercări…) cu cât sensul lor este mai puțin precizat, cu atât ele dau posibilitatea pacientului să-și imagineze cum anume a acționat eroul;
-utilizarea nominalizărilor (substantivizare a expresiilor ce denumesc acţiuni) dă clientului libertatea de care are nevoie în generarea soluțiilor lăsând loc imaginaţiei ascultătorului să facă completările necesare, exemplu: în loc de “În momentul de răgaz, şi-a amintit de vremea copilăriei”, se utilizează “În momentul de răgaz, o amintire nu-i dădea pace” ;
-utilizarea, în cadrul metaforei, a unor comenzi şi sublinieri sunt generatoare de idei semnificative pentru pacient – există momente în care sunt fixate în cadrul poveștii idei semnificative care sunt sugerate prin intonație sau gestică, fie înscriind numele pacientului într-o frază sugestivă și importantă: “Zâna cea bună s-a apropiat de el și i-a spus: Patrik, ai încredere în mine! Ai mai multă grijă de trupul tău.”
În viziunea lui Erickson, pentru că mesajul să fie recepţionat de inconştient, este de preferat ca înainte de relatarea propriu-zisă, să se creeze un moment de confuzie, care are drept scop dezorganizarea sau destabilizarea conştientului, cum ar fi de exemplu: „Există câteva lucruri pe care le ştii, dar fără să ştii că le ştii. Când vei şti ceea ce nu ştii că ştii, atunci te vei schimba”.
Stăvărache C. (2002) pentru a crea acea dezorganizare la nivelul conştientului propune următoarele:
-Ce culoare are somnul ? De ce?
-Ce este mai grea: o inimă întristată sau o piatră de râu?
-Ce este mai dulce: un zâmbet sau o bomboană? De ce?
-Care este asemănarea dintre un castor care roade o bucată de lemn şi o maşină de scris?
-Care animal seamănă cel mai bine cu o bucată de elastic? De ce?
-Cu ce animal semeni cel mai bine? De ce?
-Cu care floare semeni cel mai mult? De ce?
O mare atenţie trebuie acordată și faptului că metafora nu trebuie explicată, lăsând fiecăruia să-și genereze propria explicație, tocmai pentru că linia povestirii se adresează emisferei drepte a creierului care, cu ajutorul incoştientului, duce la generarea soluţiilor. De astfel, explicând povestea și, răspunzând nedumerilor pacientului, este foarte posibil să apară rezistenţe și astfel să se diminuează efectul pe care ar trebui să îl aibă povestea.
Și nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că metafora terapeutică se povesteşte şi nu se citeşte! Fiind liantul dintre adultul și copilul din pacient, dintre gânduri și cuvinte, dintre emoții și gestică, metafora trăiește pe un plan paralel cu problema clientului, ceea ce face ca virgula dintre cuvinte, să acorde o nouă şansă pacientului, iar punctul, să confere certitudinea reuşitei soluționării problemei prin metoda aleasă de către client.
„Și am încălecat pe-o şa, și v-am spus povestea așa…”

Bibliografie:
1. Dafinoiu, Ion – Elemente de Psihoterapie Integrative, Editura Polirom – Colecția Collegium, Iași, 2001
2. Dafinoiu, Ion; Jeno-Laszlo Vargha – Psihoterapii scurte: strategii, metode, tehnici, Editura Polirom – Colecția Collegium, Iași, 2005
3. Dafinoiu, Ion; Jeno-Laszlo Vargha –Hipnoza clinică, Ed. Polirom, Iaşi, 2003
4. Holdevici, Irina – Elemente de psihoterapie, Editura ALL, București 1998
5. Paşca, Marina Dorina – Metafora terapeutică, Editura Ardealul, 2004

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s