TU…

Scriu cu sfială, şi mereu incomplet,
Căci ştiu numai o limbă, două, să te cânt,
Şi-ntruna, părul tău e mângâiat de vânt,
Şi-n alta-i salcie dansând pe cer, încet.
Te leg, în lanţ de fum, de neculoarea
Cu care noaptea te îmbracă peste trup,
Când aş putea din nepăsare să îţi rup,
Cum raza taie noaptea-n răsărit, şi-ţi dă culoarea.
E inutil să-ncerc să-ţi plămădesc
Trup de cuvinte îmbinate în vreun grai –
Ai fi atunci înveşmântată-n strai
În care-acum, atunci, şi niciodată se îngrămădesc.
Aşa că voi rămâne să îţi recunosc
Ce simt că naște-n mine firea ta
Şi ce eşti tu în mine – îmbrăţişându-te cu mintea,
Să fie singurul grai pe care să-l cunosc.

Andrei Bosancu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s