PE URMELE LUI…SKINNER

         Andrei Bosancu

Burrhus Frederic Skinner s-a născut pe data de 20 martie 1904, în micul oraş Susquehanna din Pennsylvania. Tatăl său a fost avocat, iar mama sa – casnică, deşi puternică şi inteligentă. Astfel, el a avut parte de o educaţie în stil clasic, bazată pe multă muncă.
Burrhus a fost un băiat activ, care îndrăgea să stea în sânul naturii, şi să construiască diverse lucruri. S-a bucurat cu adevărat de timpul petrecut la școală, prezentând interes pentru învăţare. Totuşi, viaţa sa nu a fost ocolită de tragedii – fratele său a murit, la vârsta de 16 ani, din cauza unui anevrism cerebral.
Skinner a obţinut diploma colegiului Hamilton, din nordul statului New York, pentru limba engleză. Nu s-a integrat foarte bine în acest mediu, el neparticipând la petrecerile organizate de fraţii săi, sau la meciurile de fotbal. A scris pentru ziarul şcolii, chiar şi articole cu caracter critic la adresa acesteia, şi, peste toate, a fost şi un ateu convins, când şcoala cerea frecventarea slujbelor de la capelă, zilnic.
A dorit să se facă remarcat ca scriitor, şi a încercat să-şi împlinească acest vis, trimiţând pentru publicat poezii şi nuvele. După absolvire, şi-a construit un birou în podul casei părinteşti, pentru a se putea concentra mai bine. Dar nu a reuşit să se facă remarcat în domeniul beletristic.
În cele din urmă, s-a resemnat la a scrie articole de ziar, având ca subiect principal problemele legate de muncă. A locuit un timp în Greenwich Village în New York, ca “boem”. După ce a călătorit o perioadă, a decis să se întoarcă la studiu, de această dată la Harvard, unde a obţinut masterul în psihologie, în anul 1930, iar mai apoi doctoratul, în 1931. A rămas să facă muncă de cercetare aici până în 1936.
În anul 1930, este deja cunoscut ca fiind cel mai puternic lider al behaviorismului – care consideră drept obiect exclusiv al psihologiei comportamentul exterior, fără a se recurge la mecanismele cerebrale ale conștiinței sau la procesele mentale interne. El a început studiul învățării la animale, termenul de „întărire” și a inventat un nou instrument de cercetare denumit „cutia lui Skinner”, folosită pentru testarea animalelor. Având la bază experimente realizate pe cobai și porumbei, el identifică alte principii de bază ale învățării. Acesta susține că principiile învățării explică nu doar comportamentul animalelor de laborator, ci și pe cel al oamenilor care asimilează sau își modifică comportamentul. O altă concluzie este că aproape toate comportamentele sunt modelate de patternuri complexe de întăriri venite din partea mediului, un proces ce poartă numele de condiționare operantă. Această perspectivă îl face pe Skinner cel mai controversat psiholog al secolului XX, dar în același timp și cel mai influent și mai marcant psiholog al secolului XX, conform anchetelor publicate în American Psychologist.
În 1936 s-a mutat la Minneapolis, pentru a preda la universitatea din Minnesota. Acolo a cunoscut-o pe Yvonne Blue, cu care s-a şi căsătorit la scurt timp după aceea. Ei au avut două fiice, mezina devenind cunoscută ca primul copil crescut într-o invenţie de-a lui Skinner – “pătuţul cu aer”. Deşi invenţia nu era nimic altceva decât o combinaţie a unui pătuţ cu ţarc de joacă, împrejmuit pe laterale cu panouri de sticlă şi cu un aparat de aer condiţionat, impresia lăsată era aceea de a ţine un copil într-un acvariu, pentru a se prinde cum merg lucrurile în lume.
În 1945 a devenit preşedintele departamentului de psihologie la universitatea din Indiana, iar trei ani mai târziu îi este oferit un post la Harvard, pe care îl va ocupa până la sfârşitul vieţii sale. A fost un om foarte activ, ocupându-se de cercetare şi servind drept profesor îndrumător pentru sute de doctoranzi, şi de asemenea scriind şi multe cărţi. Deşi nu a avut succes ca scriitor de ficţiune, sau ca poet, a devenit unul dintre cei mai prolifici scriitori ai domeniului psihologic, exemplu fiind cartea ”Walden II”, în care descrie situaţia fictivă a unei comunităţi condusă după principiile sale behavioriste.
Pe data de 18 august 1990, B. F. Skinner moare de leucemie, după ce a devenit, poate, cel mai aclamat psiholog de la Sigmund Freud încoace.

          La două luni fără 7 zile de la data morţii lui, în România, Andrei Gabriel Bosancu împlinea 5 ani. S-a născut pe data de 11 octombrie 1985, în capitala ţării, Bucureşti. Tatăl său este meşter instalator, iar mama sa – secretară şi tehnoredactor. A avut parte de educaţia standard a acelor vremuri, instituţionalizată.
Andrei a fost un băiat liniştit şi ascultător, interesat de lectură, şi cu rezultate bune de-a lungul întregii perioade de formare în şcoala şi liceu. A absolvit Facultatea de Socio-Psihologie, în cadrul Universităţii Spiru Haret, în anul 2008, în ultima promoţie care a mai primit titulatura dublei specializări. Începe să practice arta marţială japoneză Aikido, luând contact cu modul de gândire şi relaţionare oriental, formându-şi o mentalitate presărată cu concepte zen. Tot în acest timp, apar primele semne de întrebare cu privire la veridicitatea conceptelor religioase cu care a fost crescut, demarând într-o căutare spirituală ce va dura o bună perioadă din viaţa sa. Absolvă şi modulul psihopedagogic, luând în considerare posibilitatea de a activa în învăţământ, fie ca terapeut sau tutore în terapie (încearcă o vreme, în timpul facultăţii, terapia ABA, pentru copii autişti), fie ca instructor de arte marţiale.
Îşi doreşte să devină remarcat în lumea literară autohtona, prin poeziile pe care le scrie şi încearcă să le publice.
Îmbină scrisul cu formarea în şcoala de Psihoterapie Integrativă şi slujba într-o sursă de venit cu care să-şi susţină continuarea studiilor. Consideră că i    s-ar potrivi mai mult un post în care să se ceară creativitatea, şi aspiră să lucreze în cadrul echipei unei redacţii, vis care începe să se concretizeze din anul 2011, când începe să ocupe postul de asistent redacţional şi editor la revista Inside a Asociaţiei Române de Psihoterapie Integrativă.

Bibliografie:

http://webspace.ship.edu/cgboer/;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s